Start > Ritul latin > Schimbarea la Față (pentru copii)

Schimbarea la Față (pentru copii)

31 October 2009
688 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Schimbarea la Față a Domnului (Anul B)

1. Introducere

Am fi ca niște lămpi stinse dacă nu am avea curentul… lui Isus.

2. Tema

Strălucește pe chipul omului slava lui Dumnezeu.

3. Mesajul zilei

Pe chipul lui Isus strălucește gloria Tatălui.

- Fața lui Isus este o față de om; o față suferindă sub povara durerii; o față uneori obosită de eforturi; o față răstignită.

- Și totuși, pe acea față strălucește gloria Tatălui, pentru că este Fiul lui Dumnezeu; învingător al răului și al morții; o față de înviat.

- “Tatăl îi dă putere, glorie și împărăție”. Este ca un soare care nu apune niciodată.

- “Norul luminos” este deasupra lui; glasul Tatălui îl proclamă Fiu predilect, plăcerea lui.

- De aceea, “fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina: Isus este fiul omului, dar și Fiul lui Dumnezeu!

Strălucește pe chipul tău gloria Tatălui.

- Și noi participăm la aceeași strălucire a lui Isus, la același destin.

- Suntem sărmane creaturi, deseori suferinde, rele; dar în Botez Dumnezeu ne-a adoptat ca fii și ne-a dat Duhul său, ne-a făcut părtași ai demnității divine.

- “Când se va manifesta Domnul, vom fi asemenea lui, pentru că îl vom vedea așa cum este”.

- Creștinule, fii orgolios pentru demnitatea ta divină; nu o șterge prin păcat.

- La botez ți s-a spus: “N. ai devenit o făptură nouă și te-ai îmbrăcat cu Cristos. Această haină albă să fie semnul demnității tale: ajutat de cuvintele și exemplul celor care te iubesc, păstreaz-o nepătată pentru viața cea veșnică!”

4. Exemple

a) Dorința de a-l vedea pe fiul schimbat la față.

O durere mai mare decât orice pierdere de bani o întristase profund. Fratele meu mai mic, Milton, a murit după o boală gravă, la vârsta de șase ani. Se pare că a fost un scump și curios copil, cu excepția că iubirea mamei mele era exagerată în descrierea pietății și a înțelepciunii lui copilărești. La fiecare aniversare a morții lui, ea amintea în jurnalul ei că așteptarea revederii lui s-a scurtat cu un an. Ultima notiță, șaisprezece ani mai târziu, chiar cu zece zile înainte de moartea ei, a spus așa: “Data nașterii dragului meu Milton. Acum nu mai este mult timp până la revederea lui. Cine știe cât de mult s-a schimbat?” (J. K. Jerome)

b) În rugăciune, sufletul nostru se schimbă la față.

O tânără protestantă era torturată: lucrul acesta se întâmpla în nu știu ce loc din Algeria. Și iată că, între două șocuri electrice aplicate, ea a strigat: “Isuse!” Atunci șeful (istoria nu spune ce uniformă purta) le-a făcut semn călăilor și le-a spus: “Opriți-vă!… A dat un nume!” Sigur că este mult sarcasm în acest episod al “murdarului război algerian”, evocat în bloc-notesul scriitorului francez Francois Mauriac. Dar noi, așa cum ar vrea însuși autorul, dorim să punem accentul pe valoarea acelui nume, mai ales când este rostit în momentul durerii, al torturii, al persecuției, al disperării (G. Ravasi).

c) Și fața unei leproase poate deveni lumină în lume.

Marcello Candia, industriaș milanez care și-a vândut fabricile și proprietățile și s-a dus să trăiască și să moară printre leproși în Amazonia braziliană, povestește că, într-o zi, în leprozeria din Marituba, s-a dus să viziteze o bătrână doamnă leproasă, care de mulți ani era singură, abandonată de soț, de copii, de rude. Locuia într-o colibă mizeră de lemn, fața și mâinile fiindu-i distruse de lepră.

Marcello i-a dus câte ceva și apoi a întrebat-o:

- Doamnă Maria, ce faceți toată ziua? Vine cineva să vă viziteze?

- Nu vine aproape niciodată nimeni, a răspuns femeia, și nici nu mai pot să lucrez pentru că nu mai văd și sunt aproape paralizată.

- Atunci, reia Marcello, cred că vă simțiți singură, foarte tristă și abandonată.

- Nu mă simt nici singură, nici abandonată, nici tristă, a răspuns aceasta, pentru că mă rog mult și îl simt pe Domnul aproape, nu mă părăsește nici o clipă. Mereu este cu mine.

- Și pentru cine vă rugați, mai întreabă Marcello, cu ce intenții?

Cu privirea senină ca a unui copil, Maria i-a răspuns:

- Mă rog pentru papa, pentru episcopi, pentru preoți și surori, pentru leproșii abandonați, pentru copiii orfani, mă rog pentru toți cei care ajută în leprozeria noastră…

Bătrâna doamnă continua să facă o enumerare care nu se mai termina.

- Dar pentru dumneavoastră nu vă rugați niciodată? a întrebat-o Marcello Cadia.

- Nu, pentru că atunci când ceilalți sunt fericiți, sunt fericită și eu (P. Gheddo).

Ritul latin