Start > Ritul latin > Duminica a XXVIII-a de peste an (comentariu pentru copii)

Duminica a XXVIII-a de peste an (comentariu pentru copii)

10 October 2009
757 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: pr. Lucian Avădăni
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul B)

Meditând asupra Cuvântului lui Dumnezeu propus la liturgia cuvântului de astăzi, mi-a sărit în ochi, și chiar m-a emoționat, expresia cu care începe textul din Scrisoarea către evrei pe care l-am ascultat în lectura a doua: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu“. Într-adevăr! Cât de adevărat și cât de frumos este să știm că Cuvântul lui Dumnezeu este viu! Este viu, adică nu este mort: nu este un cuvânt de demult, care azi nu mai este valabil. Nu! Este viu, prezent, actual și adevărat pentru noi, cei care îl ascultăm azi. Este viu, adică ne privește pe noi, ne este adresat nouă! Este cuvânt viu pentru că a ieșit din gura lui Dumnezeu cel viu, a celui care dă viață mereu, fără a avea sfârșit. Este cuvântul care arată că este viu de fiecare dată când atinge inima noastră până în străfundurile ei și schimbă viața noastră.

Și ce ne spune, astăzi, acest cuvânt viu?

În prima lectură este pus pe buzele omului care a cerut să trăiască cu Înțelepciune, invocând acest dar prețios de la Domnul. Autorul biblic folosește un ton poetic pentru a exprima ceea ce Duhul lui Dumnezeu îl inspiră: Să-l ascultăm: “Lui Dumnezeu m-am rugat…l-am implorat și Duhul înțelepciunii s-a coborât asupra mea…în comparație cu ea (înțelepciunea), bogățiile le-am socotit de nimic…fiindcă tot aurul din lume, pe lângă ea nu e decât nisip…Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea… Împreună cu ea mi-au venit bunurile și prin mâinile ei bogății nenumărate”.

Iată! Acest om este de-a dreptul îndrăgostit de înțelepciune: o descrie ca fiind darul cel mai prețios, într-atât încât orice bogăție din lume nu se poate compara cu a fi înțelept. Aur, pietre prețioase, sănătate, frumusețe…toate sunt puse pe al doilea plan în comparație cu Înțelepciunea: cel care o posedă poate să devină bogat pentru că deține ceva care nu are preț. Dar, totuși, ce mai este această Înțelepciune?

O putem confunda poate cu cultura: a ști multe lucruri, a vorbi multe limbi, a studia mult timp…Aceasta însă nu este Înțelepciunea de care vorbește autorul biblic. Înțelepciune înseamnă să privești lumea, viața, persoanele, evenimentele, cu privirea lui Dumnezeu.

Înțelept este cel care își îndreaptă privirea asupra întregii creații cu o privire plină de iubire și bunăvoință și, la lumina acestei iubiri, caută să înțeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său. Toți putem să cerem darul Înțelepciunii: este unul dintre cele Șapte Daruri ale Duhului Sfânt și este semnul prezenței lui Dumnezeu în noi.

O persoană se naște inteligentă, nu înțeleaptă. Înțelepciunea se dobândește încetișor, câte puțin în fiecare zi, câte un mic pas de fiecare dată. În mod obișnuit, înțelepciunea este o caracteristică a persoanelor în vârstă. Ați văzut filmul “Kiriku și vrăjitoarea Karaba”? Dacă l-ați văzut, poate vă amintiți de bunicul lui Kiriku, bătrânul înțelept de la munte. Bunicul lui Kiriku este un om plin de înțelepciune. Vă amintiți cum se comportă, cum vorbește? Este un om capabil de o mare răbdare; îi ascultă cu atenție pe toți, adulți și copii, fără a face diferență, numai să se apropie cu inimă onestă. Dacă intențiile nu sunt bune, piatra care este la intrarea grotei nu se dă la o parte. Bunicul este un om umil, care nu dorește să se afirme: stă singur, reflectează și se gândește, fără a încerca să atragă complimente din partea lumii. Este o persoană care știe să spună adevărul: nu-i este teamă să fie considerat mai puțin simpatică, adevărul este adevăr, mereu. Pentru aceasta îl ajută pe Kiriku să înțeleagă de ce vrăjitoarea Karaba ajunsese să fie astfel, făcându-l să-și dea seama de toată suferința pe care oamenii i-au provocat-o Karabei transformând-o într-o vrăjitoare orbită de mânie și durere. Bunicul lui Kiriku știe să fie sever în deciziile dificile, ca atunci când micuțul Kiriku trebuie să o înfrunte pe Karaba, dar știe să facă și gesturi drăguțe: îl ia pe nepoțel în brațe și îl mângâie cu gingășie pentru a-l face să învingă frica. Bătrânul înțelept are o inimă plină de pace și știe să o comunice și celor care-l înconjoară. Kiriku învață multe lucruri bune de la bunicul său, devenind și el pe zi ce trece tot mai înțelept.

Și în evanghelia de azi, Marcu ne vorbește despre un tânăr care caută Înțelepciunea, care dorește darul prin excelență: viața veșnică. Acest dar este viu așa cum este viu Cuvântul lui Dumnezeu. Este ceva măreț! Și acest dar de neegalat, tânărul nostru merge să-l ceară de la persoana potrivită: merge la Isus. Îi explică lui Isus că încă de la început a respectat Poruncile și a încercat să trăiască potrivit voinței lui Dumnezeu: ce altceva mai trebuie să facă pentru a obține darul pe care îl dorește, viața veșnică?

Să ascultăm chiar cuvintele lui Marcu, care sunt foarte frumoase: “Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit și i-a spus: «Un singur lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-mă!»”

Isus se bucură pentru această întâlnire! Este fericit să vadă acest tânăr care caută viața veșnică, care dorește să aibă o inimă înțeleaptă. Isus privește această persoană cu simpatie, cu afecțiune, într-atât încât evanghelistul notează: “fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit”. Și Isus îi face cunoscut acestui tânăr secretul său: Mergi, vinde ceea ce ai săracilor și împarte la săraci banii pe care îi vei obține. Când vei fi eliberat de bogățiile tale, vino și urmează-mă.

DAR…există un mare DAR în acest punct al evangheliei. Un DAR care pune capăt entuziasmului cuvintelor pe care abia le-am auzit. Scrie Marcu: “Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat și a plecat mâhnit, căci avea multe bogății”.

Ne dăm seama cu toții, cred, cât de amar și trist este acest DAR: deoarece avea multe bunuri, deoarece era foarte bogat, tânărul preferă să plece. Nu spune nimic, nici măcar un cuvânt: devine trist auzind cuvintele lui Isus, poate înclină capul, deziluzionat, și se îndepărtează. Dorește viața veșnică, dorește Înțelepciune, totuși, ceea ce Isus îi propune îi pare foarte dificil, prea dur, și pleacă.

Autorul primei lecturi spunea că toate bogățiile pământului nu se pot compara cu darul Înțelepciunii, însă tânărul bogat din evanghelie nu dorește să se despartă de micile sale bogății, și de aceea pleacă.

Spuneam la început că Cuvântul lui Dumnezeu este viu: nu ne vorbește despre lucruri învechite, ci vorbește despre viața noastră. Așadar, să ne întrebăm: dorim și noi Înțelepciunea, semn al prezenței lui Dumnezeu în inima noastră? Am cerut vreodată acest dar de la Dumnezeu? Există în lăuntrul nostru aceeași dorință ca cea a tânărului bogat pe care l-am întâlnit în evanghelie? Dorim să primim viața veșnică? Și dacă Învățătorul Isus ne cheamă să-l urmăm, ne pare că este un lucru prea dificil să trăim conform evangheliei?

Avem la dispoziție o săptămână pentru a reflecta. Pentru a observa în jurul nostru, în fiecare zi, persoane care se comportă cu înțelepciune, astfel ca să ne ajute în drumul nostru către viața veșnică.

Avem o săptămână în față pentru a găsi diferite moduri pentru a-l urma pe Isus: să fim drăguți față de toți, mici servicii pe care să le facem în casă, să ne facem bine temele, fără să ne lăsăm rugați, să evităm să fim capricioși…

Avem o săptămână, până duminica viitoare, pentru a medita Cuvântul pe care azi l-am ascultat și care a pătruns până în inima noastră, care este Cuvânt viu pentru că are putere să schimbe viața noastră.

Comentariu îngrijit de Daniela de Simeis.

Ritul latin