Meditând asupra Cuvântului lui Dumnezeu propus la liturgia cuvântului de astăzi, mi-a sărit în ochi, şi chiar m-a emoţionat, expresia cu care începe textul din Scrisoarea către evrei pe care l-am ascultat în lectura a doua: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu“. Într-adevăr! Cât de adevărat şi cât de frumos este să ştim că Cuvântul lui Dumnezeu este viu! Este viu, adică nu este mort: nu este un cuvânt de demult, care azi nu mai este valabil. Nu! Este viu, prezent, actual şi adevărat pentru noi, cei care îl ascultăm azi. Este viu, adică ne priveşte pe noi, ne este adresat nouă! Este cuvânt viu pentru că a ieşit din gura lui Dumnezeu cel viu, a celui care dă viaţă mereu, fără a avea sfârşit. Este cuvântul care arată că este viu de fiecare dată când atinge inima noastră până în străfundurile ei şi schimbă viaţa noastră.

Şi ce ne spune, astăzi, acest cuvânt viu?

În prima lectură este pus pe buzele omului care a cerut să trăiască cu Înţelepciune, invocând acest dar preţios de la Domnul. Autorul biblic foloseşte un ton poetic pentru a exprima ceea ce Duhul lui Dumnezeu îl inspiră: Să-l ascultăm: “Lui Dumnezeu m-am rugat…l-am implorat şi Duhul înţelepciunii s-a coborât asupra mea…în comparaţie cu ea (înţelepciunea), bogăţiile le-am socotit de nimic…fiindcă tot aurul din lume, pe lângă ea nu e decât nisip…Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea… Împreună cu ea mi-au venit bunurile şi prin mâinile ei bogăţii nenumărate”.

Iată! Acest om este de-a dreptul îndrăgostit de înţelepciune: o descrie ca fiind darul cel mai preţios, într-atât încât orice bogăţie din lume nu se poate compara cu a fi înţelept. Aur, pietre preţioase, sănătate, frumuseţe…toate sunt puse pe al doilea plan în comparaţie cu Înţelepciunea: cel care o posedă poate să devină bogat pentru că deţine ceva care nu are preţ. Dar, totuşi, ce mai este această Înţelepciune?

O putem confunda poate cu cultura: a şti multe lucruri, a vorbi multe limbi, a studia mult timp…Aceasta însă nu este Înţelepciunea de care vorbeşte autorul biblic. Înţelepciune înseamnă să priveşti lumea, viaţa, persoanele, evenimentele, cu privirea lui Dumnezeu.

Înţelept este cel care îşi îndreaptă privirea asupra întregii creaţii cu o privire plină de iubire şi bunăvoinţă şi, la lumina acestei iubiri, caută să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său. Toţi putem să cerem darul Înţelepciunii: este unul dintre cele Şapte Daruri ale Duhului Sfânt şi este semnul prezenţei lui Dumnezeu în noi.

O persoană se naşte inteligentă, nu înţeleaptă. Înţelepciunea se dobândeşte încetişor, câte puţin în fiecare zi, câte un mic pas de fiecare dată. În mod obişnuit, înţelepciunea este o caracteristică a persoanelor în vârstă. Aţi văzut filmul “Kiriku şi vrăjitoarea Karaba”? Dacă l-aţi văzut, poate vă amintiţi de bunicul lui Kiriku, bătrânul înţelept de la munte. Bunicul lui Kiriku este un om plin de înţelepciune. Vă amintiţi cum se comportă, cum vorbeşte? Este un om capabil de o mare răbdare; îi ascultă cu atenţie pe toţi, adulţi şi copii, fără a face diferenţă, numai să se apropie cu inimă onestă. Dacă intenţiile nu sunt bune, piatra care este la intrarea grotei nu se dă la o parte. Bunicul este un om umil, care nu doreşte să se afirme: stă singur, reflectează şi se gândeşte, fără a încerca să atragă complimente din partea lumii. Este o persoană care ştie să spună adevărul: nu-i este teamă să fie considerat mai puţin simpatică, adevărul este adevăr, mereu. Pentru aceasta îl ajută pe Kiriku să înţeleagă de ce vrăjitoarea Karaba ajunsese să fie astfel, făcându-l să-şi dea seama de toată suferinţa pe care oamenii i-au provocat-o Karabei transformând-o într-o vrăjitoare orbită de mânie şi durere. Bunicul lui Kiriku ştie să fie sever în deciziile dificile, ca atunci când micuţul Kiriku trebuie să o înfrunte pe Karaba, dar ştie să facă şi gesturi drăguţe: îl ia pe nepoţel în braţe şi îl mângâie cu gingăşie pentru a-l face să învingă frica. Bătrânul înţelept are o inimă plină de pace şi ştie să o comunice şi celor care-l înconjoară. Kiriku învaţă multe lucruri bune de la bunicul său, devenind şi el pe zi ce trece tot mai înţelept.

Şi în evanghelia de azi, Marcu ne vorbeşte despre un tânăr care caută Înţelepciunea, care doreşte darul prin excelenţă: viaţa veşnică. Acest dar este viu aşa cum este viu Cuvântul lui Dumnezeu. Este ceva măreţ! Şi acest dar de neegalat, tânărul nostru merge să-l ceară de la persoana potrivită: merge la Isus. Îi explică lui Isus că încă de la început a respectat Poruncile şi a încercat să trăiască potrivit voinţei lui Dumnezeu: ce altceva mai trebuie să facă pentru a obţine darul pe care îl doreşte, viaţa veşnică?

Să ascultăm chiar cuvintele lui Marcu, care sunt foarte frumoase: “Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit şi i-a spus: «Un singur lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi urmează-mă!»”

Isus se bucură pentru această întâlnire! Este fericit să vadă acest tânăr care caută viaţa veşnică, care doreşte să aibă o inimă înţeleaptă. Isus priveşte această persoană cu simpatie, cu afecţiune, într-atât încât evanghelistul notează: “fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit”. Şi Isus îi face cunoscut acestui tânăr secretul său: Mergi, vinde ceea ce ai săracilor şi împarte la săraci banii pe care îi vei obţine. Când vei fi eliberat de bogăţiile tale, vino şi urmează-mă.

DAR…există un mare DAR în acest punct al evangheliei. Un DAR care pune capăt entuziasmului cuvintelor pe care abia le-am auzit. Scrie Marcu: “Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat şi a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii”.

Ne dăm seama cu toţii, cred, cât de amar şi trist este acest DAR: deoarece avea multe bunuri, deoarece era foarte bogat, tânărul preferă să plece. Nu spune nimic, nici măcar un cuvânt: devine trist auzind cuvintele lui Isus, poate înclină capul, deziluzionat, şi se îndepărtează. Doreşte viaţa veşnică, doreşte Înţelepciune, totuşi, ceea ce Isus îi propune îi pare foarte dificil, prea dur, şi pleacă.

Autorul primei lecturi spunea că toate bogăţiile pământului nu se pot compara cu darul Înţelepciunii, însă tânărul bogat din evanghelie nu doreşte să se despartă de micile sale bogăţii, şi de aceea pleacă.

Spuneam la început că Cuvântul lui Dumnezeu este viu: nu ne vorbeşte despre lucruri învechite, ci vorbeşte despre viaţa noastră. Aşadar, să ne întrebăm: dorim şi noi Înţelepciunea, semn al prezenţei lui Dumnezeu în inima noastră? Am cerut vreodată acest dar de la Dumnezeu? Există în lăuntrul nostru aceeaşi dorinţă ca cea a tânărului bogat pe care l-am întâlnit în evanghelie? Dorim să primim viaţa veşnică? Şi dacă Învăţătorul Isus ne cheamă să-l urmăm, ne pare că este un lucru prea dificil să trăim conform evangheliei?

Avem la dispoziţie o săptămână pentru a reflecta. Pentru a observa în jurul nostru, în fiecare zi, persoane care se comportă cu înţelepciune, astfel ca să ne ajute în drumul nostru către viaţa veşnică.

Avem o săptămână în faţă pentru a găsi diferite moduri pentru a-l urma pe Isus: să fim drăguţi faţă de toţi, mici servicii pe care să le facem în casă, să ne facem bine temele, fără să ne lăsăm rugaţi, să evităm să fim capricioşi…

Avem o săptămână, până duminica viitoare, pentru a medita Cuvântul pe care azi l-am ascultat şi care a pătruns până în inima noastră, care este Cuvânt viu pentru că are putere să schimbe viaţa noastră.

Comentariu îngrijit de Daniela de Simeis.