Predici

Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: “Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte”. El le-a zis: “Ce vreţi să fac pentru voi?” Ei i-au răspuns: “Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în mărire”. Isus le-a zis: “Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?” Ei i-au răspuns: “Putem!” Isus le-a zis: “Paharul pe care îl voi bea eu îl veţi bea şi voi şi botezul pe care îl voi primi eu îl veţi primi şi voi, dar eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”. Ceilalţi zece au auzit şi au fost cuprinşi de indignare din cauza lui Iacob şi Ioan. Isus i-a chemat şi le-a spus: “Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”. (Marcu 10,42-45)

Evanghelia acestei duminici ne relatează două episoade care se situează imediat după cel de-al treilea anunţ al Pătimirii (Mc 10,32-34). Isus se apropie de Ierusalim (Mc 10,32), iar ucenicii, care au primit pentru a treia oară anunţul Pătimirii, se arată uimiţi şi incapabili să înţeleagă mesajul (Mc 10,32). Pentru a scoate în evidenţă neînţelegerea ucenicilor, sfântul Marcu nu a ezitat să lege de acest eveniment o discuţie asupra măreţiei (vv. 41-45) şi o cerere adresată de fiii lui Zebedeu (vv. 35-40) corespondentă atitudinii lui Petru de la prima vestire a Pătimirii (Mc 8,32-33). Cu privire la cererea fiilor lui Zebedeu de a ocupa locurile de cinste de la dreapta şi de la stânga lui Cristos, trebuie subliniat faptul că în mintea lor ei îşi imaginează o instaurare a unui regat mesianic, fie el şi la sfârşitul timpurilor, sfârşit la care ne trimite expresia în mărirea ta şi care face referinţă deja la banchetul ceresc final. În răspunsul dat la o astfel de cerere, Isus reia imaginea banchetului ceresc din care privilegiază două rituri, pe cel al cupei şi pe cel al ritului de purificare, pe care le transformă în simboluri ale morţii sale: cupa devine potirul suferinţelor îndurate pentru mântuirea poporului (Is 51,17.22; Ier 25,15), în timp ce baia vizează purificarea suferinţei. Cât priveşte învăţătura care a urmat după anunţului Pătimirii, ea subliniază încă o dată că adevărata măreţie în Împărăţia lui Dumnezeu nu se află în putere, ci mai curând în slujire.

Din aceste două episoade vom reţine mai ales dificultatea cu care ucenicii se situează vizavi de realităţile Împărăţiei, dat fiind mai ales că ei au trăit destul de mult timp alături de Cristos. O explicaţie ar veni din aceea că criteriile folosite în mod obişnuit în lume pentru a evalua o reuşită sau un eşec al unei realizări şi pentru a recunoaşte adevărata măreţie sunt inadecvate. Realităţile Împărăţiei lui Dumnezeu sunt radical diferite de cele ale lumii. Această situaţie ne obligă, ca şi pe ucenici, să facem o întoarcere frecventă asupra noi înşine şi să confruntăm concepţiile noastre cu cele evanghelice. În acest sens ne-am putea întreba, câte din valorile în care credem nu sunt străine spiritului lui Cristos. Să luăm un exemplu chiar din evanghelia de astăzi: oare nu avem noi obiceiul să considerăm că suferinţele noastre ar putea constitui un “capital” pentru mântuirea noastră veşnică? Şi totuşi, Cristos ne reaminteşte cu putere că mântuirea este un dar gratuit al lui Dumnezeu.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin