Start > Ritul latin > Duminica a XXIII-a de peste an (pentru copii)

Duminica a XXIII-a de peste an (pentru copii)

26 September 2009
591 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXIII-a de peste an (Anul B)

1. Introducere

Trei călugări s-au adunat într-o zi în numele lui Isus în deșert pentru a se ruga împreună. Au întins trei rogojini pe nisip și au început rugăciunea. Dar imediat un călugăr s-a ridicat și a așezat în mijloc o a patra rogojină; apoi s-a întors la locul lui și a continuat să se roage cu o mai mare fervoare.

Într-o pauză, ceilalți călugări l-au întrebat de ce a făcut aceasta. A răspuns:

- Cea de a patra rogojină este pentru Isus, care a promis că va fi prezent mereu acolo unde doi sau trei se adună în numele lui!

Când au reînceput rugăciunea, pentru toți a devenit mai frumoasă, mai autentică, mai rodnică.

2. Tema

“Domnul îi face pe surzi să audă, pe muți să vorbească!”

3. Mesajul zilei

Între datoriile cele mai importante ale părinților este aceea de a-i învăța pe copii să vorbească. E mare sărbătoare când se aud strigați pentru prima dată: “Mamă…Tată!”

- Isus, vindecând un surdo-mut, vrea să amintească faptul că între lucrările Duhului matern la lui Dumnezeu, prezent încă de la botez în inimile noastre, este și aceea de a ne ajuta să intrăm în dialog cu Dumnezeu, numindu-l “Abba”, adică “Tată!”

Este atât de încântător să știi că Dumnezeu vrea să vorbească cu noi; este atât de amar să constați că unii dintre noi, care știu să vorbească cu toții, nu știu să vorbească cu Dumnezeu, care este Persoana care ne iubește cel mai mult! Iar noi suntem capabili să dialogăm cu Dumnezeu? Iată câteva întrebări, pentru a ne înțelege mai bine.

- Când a spus preotul, în numele lui Dumnezeu, “Effeta!” (adică, “Deschide-te!”) și a deschis gura noastră și urechile noastre la un dialog cu Dumnezeu? (la Botez)

- Când și cum ne vorbește Dumnezeu?

- Când suntem surzi la cuvintele sale?

- Când suntem muți cu Dumnezeu?

- (Așteptați și analizați răspunsurile pe care le dau copiii).

Ce calitate trebuie să aibă dialogul nostru cu Dumnezeu?

- (Folosește un exemplu pe care-l găsești la sfârșit).

- Se poate încheia invitându-i pe toți să-l laude pe Dumnezeu.

După toate cele amintite, să exclamăm cu bucurie: “Laudă ție, Doamne, care îi faci pe surzi să audă și pe muți să vorbească!”

4. Exemple

Pentru a găsi împreună cu copiii principalele calități ale dialogului-rugăciune, putem povesti unele mărturii și apoi să tragem învățătura practică.

a) Bunica:

- Reciți rugăciunile seara?

Nepotul:

- Desigur.

- Și dimineața?

- Nu, ziua nu mi-e frică!

(Învățătura: nu e o rugăciune adevărată cea făcută numai de frică sau dintr-un simplu interes).

b) O bătrânică foarte evlavioasă, după război: “Cât de bun a fost Dumnezeu cu noi. Ne-am rugat așa de bine că toate bombele au căzut în partea cealaltă a orașului!”

(Învățătură: să ne rugăm cu iubire față de toți oamenii).

c) Într-o zi, un copil încerca să ridice o piatră mare, dar nu reușea nici s-o miște. Tatăl său, care-l observa, la sfârșit i-a spus:

- Ești sigur că ai folosit toate mijloacele pe care le ai la dispoziție?

- Da! strigă băiatul.

- Nu e adevărat, nu mi-ai cerut să te ajut.

(Învățătură: să ne rugăm pentru a cere harul Domnului).

d) Într-o zi, un țăran, întorcându-se seara târziu de la piață, și-a dat seama că nu are cu sine cartea de rugăciuni. De la căruța lui s-a rupt o roată în mijlocul pădurii și era îngrijorat că se încheie ziua fără a-și face rugăciunile.

Atunci s-a rugat astfel:

- Am făcut o mare greșeală, Doamne. Am plecat de acasă în această dimineață fără cartea mea de rugăciuni și am o memorie atât de slabă încât nu reușesc să formulez nici o rugăciune din ea. Dar iată ce voi face: voi recita foarte încet tot alfabetul de cinci ori și tu, care știi fiecare rugăciune, vei putea să pui împreună literele în așa fel încât să formeze rugăciunile pe care nu reușesc să mi le amintesc.

Atunci, Domnul le-a spus îngerilor săi:

- Dintre toate rugăciunile pe care le-am auzit astăzi, aceasta este fără îndoială cea mai frumoasă, pentru că s-a născut dintr-o inimă simplă și sinceră (A. de Mello).

(Învățătură: să ne rugăm cu încredere, punându-ne cu simplitate în fața Domnului.)

e) Andrei avea o singură mare dorință: o bicicletă. O bicicletă galbenă plină de accesorii pe care a văzut-o într-o vitrină din oraș. Nu putea să și-o scoată din minte. Vedea bicicleta galbenă în vise, în laptele cu cafea, pe figura lui Carol cel Mare care era pe cartea lui de la școală.

Dar mama lui Andrei avea multe alte lucruri de plătit și cheltuielile creșteau zilnic. Nu putea să cumpere o bicicletă scumpă cum era cea visată de Andrei.

El cunoștea dificultățile mamei și așa s-a hotărât să ceară bicicleta direct de la Dumnezeu, pentru Crăciun. În fiecare seară, Andrei a început să adauge o frază la rugăciunile sale:

- Amintește-ți să-mi dai bicicleta galbenă de Crăciun. Amin.

În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei rugându-se pentru a obține bicicleta galbenă și în fiecare seară clătina tristă din cap: știa că Crăciunul va fi o zi foarte dureroasă pentru Andrei. Nu va putea apărea bicicleta, iar copilul va fi total dezamăgit.

A venit ziua Crăciunului și, normal, Andrei nu a primit nici o bicicletă.

Seara, copilul a îngenuncheat ca de obicei alături de pat ca să se roage.

- Andrei, i-a spus mama, cred că ești nefericit pentru că nu ai primit bicicleta de Crăciun. Sper să nu fii supărat pe Dumnezeu, pentru că nu a răspuns rugăciunilor tale.

Andrei o privește pe mama.

- O, nu, mamă. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. A răspuns rugăciunilor mele. Dumnezeu a spus: Nu! (B. Ferrero).

(Învățătură: să ne rugăm cu umilință și abandon la voința sa).

f) Ca exercițiu practic, invitați-i pe copii să facă un mic semn al crucii pe buze și pe urechi, în timp ce celebrantul proclamă: “Effeta!”

Ritul latin