1. Introducere

Trei călugări s-au adunat într-o zi în numele lui Isus în deşert pentru a se ruga împreună. Au întins trei rogojini pe nisip şi au început rugăciunea. Dar imediat un călugăr s-a ridicat şi a aşezat în mijloc o a patra rogojină; apoi s-a întors la locul lui şi a continuat să se roage cu o mai mare fervoare.

Într-o pauză, ceilalţi călugări l-au întrebat de ce a făcut aceasta. A răspuns:

- Cea de a patra rogojină este pentru Isus, care a promis că va fi prezent mereu acolo unde doi sau trei se adună în numele lui!

Când au reînceput rugăciunea, pentru toţi a devenit mai frumoasă, mai autentică, mai rodnică.

2. Tema

“Domnul îi face pe surzi să audă, pe muţi să vorbească!”

3. Mesajul zilei

Între datoriile cele mai importante ale părinţilor este aceea de a-i învăţa pe copii să vorbească. E mare sărbătoare când se aud strigaţi pentru prima dată: “Mamă…Tată!”

- Isus, vindecând un surdo-mut, vrea să amintească faptul că între lucrările Duhului matern la lui Dumnezeu, prezent încă de la botez în inimile noastre, este şi aceea de a ne ajuta să intrăm în dialog cu Dumnezeu, numindu-l “Abba”, adică “Tată!”

Este atât de încântător să ştii că Dumnezeu vrea să vorbească cu noi; este atât de amar să constaţi că unii dintre noi, care ştiu să vorbească cu toţii, nu ştiu să vorbească cu Dumnezeu, care este Persoana care ne iubeşte cel mai mult! Iar noi suntem capabili să dialogăm cu Dumnezeu? Iată câteva întrebări, pentru a ne înţelege mai bine.

- Când a spus preotul, în numele lui Dumnezeu, “Effeta!” (adică, “Deschide-te!”) şi a deschis gura noastră şi urechile noastre la un dialog cu Dumnezeu? (la Botez)

- Când şi cum ne vorbeşte Dumnezeu?

- Când suntem surzi la cuvintele sale?

- Când suntem muţi cu Dumnezeu?

- (Aşteptaţi şi analizaţi răspunsurile pe care le dau copiii).

Ce calitate trebuie să aibă dialogul nostru cu Dumnezeu?

- (Foloseşte un exemplu pe care-l găseşti la sfârşit).

- Se poate încheia invitându-i pe toţi să-l laude pe Dumnezeu.

După toate cele amintite, să exclamăm cu bucurie: “Laudă ţie, Doamne, care îi faci pe surzi să audă şi pe muţi să vorbească!”

4. Exemple

Pentru a găsi împreună cu copiii principalele calităţi ale dialogului-rugăciune, putem povesti unele mărturii şi apoi să tragem învăţătura practică.

a) Bunica:

- Reciţi rugăciunile seara?

Nepotul:

- Desigur.

- Şi dimineaţa?

- Nu, ziua nu mi-e frică!

(Învăţătura: nu e o rugăciune adevărată cea făcută numai de frică sau dintr-un simplu interes).

b) O bătrânică foarte evlavioasă, după război: “Cât de bun a fost Dumnezeu cu noi. Ne-am rugat aşa de bine că toate bombele au căzut în partea cealaltă a oraşului!”

(Învăţătură: să ne rugăm cu iubire faţă de toţi oamenii).

c) Într-o zi, un copil încerca să ridice o piatră mare, dar nu reuşea nici s-o mişte. Tatăl său, care-l observa, la sfârşit i-a spus:

- Eşti sigur că ai folosit toate mijloacele pe care le ai la dispoziţie?

- Da! strigă băiatul.

- Nu e adevărat, nu mi-ai cerut să te ajut.

(Învăţătură: să ne rugăm pentru a cere harul Domnului).

d) Într-o zi, un ţăran, întorcându-se seara târziu de la piaţă, şi-a dat seama că nu are cu sine cartea de rugăciuni. De la căruţa lui s-a rupt o roată în mijlocul pădurii şi era îngrijorat că se încheie ziua fără a-şi face rugăciunile.

Atunci s-a rugat astfel:

- Am făcut o mare greşeală, Doamne. Am plecat de acasă în această dimineaţă fără cartea mea de rugăciuni şi am o memorie atât de slabă încât nu reuşesc să formulez nici o rugăciune din ea. Dar iată ce voi face: voi recita foarte încet tot alfabetul de cinci ori şi tu, care ştii fiecare rugăciune, vei putea să pui împreună literele în aşa fel încât să formeze rugăciunile pe care nu reuşesc să mi le amintesc.

Atunci, Domnul le-a spus îngerilor săi:

- Dintre toate rugăciunile pe care le-am auzit astăzi, aceasta este fără îndoială cea mai frumoasă, pentru că s-a născut dintr-o inimă simplă şi sinceră (A. de Mello).

(Învăţătură: să ne rugăm cu încredere, punându-ne cu simplitate în faţa Domnului.)

e) Andrei avea o singură mare dorinţă: o bicicletă. O bicicletă galbenă plină de accesorii pe care a văzut-o într-o vitrină din oraş. Nu putea să şi-o scoată din minte. Vedea bicicleta galbenă în vise, în laptele cu cafea, pe figura lui Carol cel Mare care era pe cartea lui de la şcoală.

Dar mama lui Andrei avea multe alte lucruri de plătit şi cheltuielile creşteau zilnic. Nu putea să cumpere o bicicletă scumpă cum era cea visată de Andrei.

El cunoştea dificultăţile mamei şi aşa s-a hotărât să ceară bicicleta direct de la Dumnezeu, pentru Crăciun. În fiecare seară, Andrei a început să adauge o frază la rugăciunile sale:

- Aminteşte-ţi să-mi dai bicicleta galbenă de Crăciun. Amin.

În fiecare seară, mama îl auzea pe Andrei rugându-se pentru a obţine bicicleta galbenă şi în fiecare seară clătina tristă din cap: ştia că Crăciunul va fi o zi foarte dureroasă pentru Andrei. Nu va putea apărea bicicleta, iar copilul va fi total dezamăgit.

A venit ziua Crăciunului şi, normal, Andrei nu a primit nici o bicicletă.

Seara, copilul a îngenuncheat ca de obicei alături de pat ca să se roage.

- Andrei, i-a spus mama, cred că eşti nefericit pentru că nu ai primit bicicleta de Crăciun. Sper să nu fii supărat pe Dumnezeu, pentru că nu a răspuns rugăciunilor tale.

Andrei o priveşte pe mama.

- O, nu, mamă. Nu sunt supărat pe Dumnezeu. A răspuns rugăciunilor mele. Dumnezeu a spus: Nu! (B. Ferrero).

(Învăţătură: să ne rugăm cu umilinţă şi abandon la voinţa sa).

f) Ca exerciţiu practic, invitaţi-i pe copii să facă un mic semn al crucii pe buze şi pe urechi, în timp ce celebrantul proclamă: “Effeta!”