Start > Ritul latin > Duminica a XXVI-a (B)

Duminica a XXVI-a (B)

10 September 2009
923 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXVI-a de peste an (Anul B)

Ioan, unul dintre cei doisprezece, i-a spus lui Isus: “Învățătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău; am voit să-l împiedicăm, căci nu-i din rândul acelora care ne urmează”. Isus i-a răspuns: “Nu-l împiedicați, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău. Cel care nu este împotriva noastră este cu noi. Cine vă va da și numai un pahar cu apă, pentru că îi aparțineți lui Cristos, vă spun adevărul, nu va rămâne nerăsplătit. Cine se face vinovat de căderea, chiar și a unuia singur dintre aceștia mici, care cred în mine, i-ar fi mai bine să i se lege de gât o piatră de moară, trasă de măgari, și să fie aruncat în mare. Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o! E mai bine să intri ciung în viața veșnică, decât cu amândouă mâinile să fii aruncat în gheenă, acolo unde focul nu se stinge. Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l, căci e mai bine să intri schilod în viața veșnică decât cu amândouă picioarele să fii aruncat în gheenă. Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Căci mai bine este să intri chior în împărăția lui Dumnezeu, decât cu amândoi ochii să fii aruncat în gheenă, unde chinul nu se sfârșește și focul nu se stinge”. (Marcu 9,38-43.45.47)

Învățăturile lui Isus propuse nouă spre meditare în această a XXVI duminică de peste an se găsesc în inima secțiunii a patra a evangheliei sfântului Marcu în care Isus le explică ucenicilor condițiile urmării lui (8,31-10-31). Urmându-l pe Isus pe cale, descoperim împreună cu apostolii prețul acceptării de a-l urma pe Fiul omului: a lăsa, a părăsi, a renunța pentru a păși pe urmele lui Isus și a intra în Împărăție, aceasta ar fi atitudinea fundamentală pe care Mântuitorul o explică în mod progresiv prin intermediul unei întregi serii de sfaturi: puterea rugăciunii făcute cu credință (9,23-29), sensul slujirii și al modestiei (9,35-37), radicalismul angajamentului (9,43-47), exigența iubirii (10,6-8), etc. Și care ar fi acea dragoste care trebuie să aibă întâietate în raporturile comunitare dacă nu aceea care, cu modestie, știe să se retragă din primul plan, care știe să iasă înaintea așteptărilor și nevoilor fratelui, care nu scandalizează și știe să se arate tolerantă.

Toată această serie de învățături are drept punct de plecare un eveniment pe care, unul dintre apostoli, Ioan, supra numit și “fiul tunetului” (3,17), i-l aduce lui Isus la cunoștință: am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău. Gestul său denotă o grijă pentru “prerogativele” Învățătorului său dar și pentru “privilegiul” apostolic. Isus însă îi dezvăluie faptul că oricine poate avea acces la puterea sa chiar dacă nu-l urmează în mod fizic. Acțiunea săvârșită în numele lui Isus va purta amprenta divină. A recunoaște și a primi ceea ce vine de la Dumnezeu, dincolo de compromisuri și ambiguități, nu este oare atitudinea unui adevărat ucenic?

Și apoi, nu este suficient ca ucenicul să fie tolerant. El trebuie să accepte că și alții pot dărui. Astfel nu este fără importanță, de exemplu, ca cineva (un ne-ucenic) să se comporte ca un frate față de altcineva care ar fi “înveșmântat” cu demnitatea lui Cristos. A dărui și numai un pahar cu apă este un gest cu o deschidere eshatologică care anunță deja viața veșnică pe care Isus o promite drept răsplată. Dar dacă, în locul slujirii și a primirii semenului, este preferat refuzul recunoașterii demnității valorii sale unice – mai ales când aceste este slab și mic – mergându-se până a-l face să sufere, autorul unor astfel de fapte se expune unui destin teribil: moartea prin scufundare având o piatră de moară legată de gât ar fi o nimica toată în comparație cu cel care i-ar cauza o moarte morală fratelui său.

Și apoi mai există și o altă formă de scandal: ucenicul poate să-și provoace singur căderea. Isus denunță cu vigoare orice lucru care ar împiedica legătura cu Împărăția. Amintindu-ne că în timpul Macabeilor deja, dar și în Biserica primară mai apoi, s-au văzut exemple de credincioși care au preferat să le fie scoși ochii sau să le fie tăiate mâinile din atașament pentru Împărăție mai mult decât pentru viața de pe acest pământ, înțelegem că recomandările lui Isus nu sunt simple metafore.

Prin urmare nimeni nu se poate prezenta în fața lui Dumnezeu revendicând vreun drept: exigența iubirii ne depășește; nu o vom putea împlini sută la sută. Ea este ca un creuzet în care se purifică existența noastră. În fond constanța credinței se aprofundează în focul încercării.

Ritul latin