Start > Ritul latin > Duminica a XXIII-a (B)

Duminica a XXIII-a (B)

10 September 2009
576 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXIII-a de peste an (Anul B)

Isus a plecat din ținutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii și a intrat în ținutul Decapole. Acolo i s-a adus un surdo-mut și l-au rugat să-și pună mâinile peste el. Isus l-a dus deoparte, departe de mulțime și i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă și i-a atins limba. Ridicându-și ochii spre cer, a suspinat și a spus: “Efata!”, adică “Deschide-te!” Urechile i s-au deschis; îndată i s-a dezlegat și limba și vorbea corect. Atunci Isus le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau și mai mult. Uimiți peste măsură, spuneau: “Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muți să vorbească”. (Mc 7,31-37)

Episodul vindecării de către Isus a surdo-mutului din ținutul Decapole împreună cu episodul eliberării fiicei siro-feniciencei de duhul rău care o stăpânea (Mc 7,24-30), descriu acțiuni ale lui Isus în ținuturi “păgâne” (Tyr și Decapole). Aceste episoade se află în centrul celei de-a treia secțiuni a Evangheliei sfântului Marcu, secțiune dominată de tema înmulțirii pâinilor, oferite de Isus Cristos pentru a-i sătura pe cei flămânzi (Mc 6,30-8,26). De-a lungul acestei secțiuni Isus se preocupă, așadar, să se dezvăluie ucenicilor săi și mai ales să le dea acea formare spirituală care să-i conducă de la necredință la acea credință mărturisitoare.

Controversa asupra tradițiilor mozaice (7,1-13) și învățătura referitoare la puritate și impuritate cultuală (7,14-23) au permis înțelegerea faptului că inima este principiul atât al purității cât și al ascultării (7,14-15). Din acest moment, orice om, fie iudeu fie păgân, poate fi capabil și disponibil să primească Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens prezintă sfântul Marcu gestul siro-feniciencei, al unei păgâne, care prin cuvintele sale provoacă admirația și gestul binevoitor al lui Isus. Fără a face parte din poporul ales, această femeie primește pâinea copiilor și este primită la masa lor. Sfântul Marcu merge și mai departe prin vindecarea surdo-mutului: Isus face ca urechile să se deschidă către cuvântul revelației lui Isus, chiar într-un ținut locuit de păgâni. Astfel, privilegiul de care se bucura poporul ales se năruiește: convertirea profundă a inimii permite de acum înainte accesul tuturor oamenilor la masa copiilor.

Vindecarea surdo-mutului a trezit în mulțimea umplută de admirație speranța mesianică. Cuvintele lui Isaia care vestea întoarcere poporului din exil oferă ucenicilor lui Isus sensul ascuns al acestui eveniment: Atunci ochii orbilor se vor deschide și urechile surzilor vor auzi. (Is 35,5 și 42,18). Ei, însă, nu sunt vindecați de surzenia lor și nici de orbirea lor (8,18), întrucât admirația mulțimilor nu îi determină încă să recunoască faptul că Cel care face bine toate este Cristos, slujitorul lui Iahve.

Acest episod al vindecării a inspirat liturgia baptismală, unde gestul lui Cristos este reluat de către celebrant pentru a semnifica faptul că creștinul nu îl poate înțelege pe Isus decât dacă lasă să îi fie deschisă urechea și dacă obține de la Cel care este Cuvântul puterea de a se comporta în conformitate cu cele auzite din Vestea cea Bună.

Ritul latin