Start > Ritul bizantin > Omul și crucea sa

Omul și crucea sa

31 August 2009
1,646 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Să remarcăm pentru început că pericopa face parte din convorbirea lui Iisus cu Nicodim, iar pentru o înțelegere mai bună a momentului, recomandăm recitirea întregii convorbiri (Ioan 3, 1-21).

Nicodim ne este un bun exemplu de bună-ascultare și receptivitate, de aceea este bine să ne amintim câteva lucruri despre persoana sa.

El făcea parte din tagma cărturarilor iudei, fiind membru de vază al Sinedriului. Sinedriul era cel mai înalt for de judecată al iudeilor, cu sediul în Ierusalim, un fel de guvern de astăzi, numărând șaptezeci de membri, plus arhiereul în funcțiune, fiind alcătuit din arhierei, preoți, saduchei, farisei, cărturari și bătrâni ai poporului. Lui Nicodim i-a stârnit admirație învățătura lui Iisus, de aceea, într-o noapte (se înțelege, din prudență), s-a dus la El pentru o convorbire de taină. De atunci, el a rămas ucenic “într-ascuns” al lui Iisus și, discret, odată I-a luat apărarea chiar în fața colegilor din Sinedriu. Să ne amintim, astfel, că, atunci când sinedriștii au trimis slujitori să-L aducă pe Iisus legat, ca să-L condamne, Nicodim i-a luat apărarea indirect, zicând: “Oare Legea noastră judecă un om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut?” (Ioan 7, 50-51). Iar exemplul suprem de receptivitate și atașament față de Iisus îl avem la coborârea de pe cruce și așezarea în mormânt. El, împreună cu Iosif din Arimateea, alt membru al Sinedriului (!), se vor îngriji de cele necesare: mormânt, giulgiu, smirnă, aloe etc.

“Educația spartană”

Iată, așadar, iubiți frați, că nu doar ucenicii și apropiații au fost pregătiți pentru înțelegerea patimilor și a jertfei Sale, ci și suflete inițial aflate în tabăra potrivnică, temei limpede al universalității mântuirii. Astfel, la fel ca ucenicii, ca Nicodim și ca mulți alții asemenea lor, suntem și noi chemați a ne pregăti pentru înțelegerea Crucii (misiunii) Mântuitorului, spre a ne duce cu demnitate, apoi, propria cruce a vieții, în sens de misiune creștină curajoasă și jertfelnică înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Mai ales părinții și educatorii suntem îndatorați a prelua rolul pregătitor la care ne cheamă Mântuitorul prin exemplul Său dumnezeiesc. Altfel spus, să ne pregătim ca să pregătim, având în vedere mai ales generațiile tinere, de care depinde nemijlocit viitorul națiunii. Concret, a-i pregăti să profeseze un creștinism autentic și să îmbrățișeze o carieră utilă țării, familiei, lor înșiși, în spirit de jertfă și patriotism sincer.

Accentul pe educație patriotică sănătoasă se întâlnește în toate statele civilizate, începând cu lumea antică. A rămas proverbială, bunăoară, expresia “educație spartană”, care provine de la Sparta, stat sclavagist din Peloponez, organizat de Lycurg (secolul al IX-lea î.Hr.). Ei bine, aici, tinerii erau formați pentru a deveni buni cetățeni-militari, spre a dovedi virtuți în acest scop: disciplină, rezistență la oboseală, frig și foame, respect față de tradiții și bătrâni, curaj și iubire nețărmurită pentru țară. Erau obișnuiți cu hrană frugală, vegetariană, cu îmbrăcăminte sobră, aceeași pentru toate anotimpurile. Educația se făcea în familie până la 7 ani, după care, până la 30, erau cazați în internate, specificul instruirii fiind preponderent fizico-militar, cu ajutorul exercițiilor pentatlonului (lupte, alergări, sărituri, aruncarea discului, aruncarea lăncii). Deoarece se urmărea creșterea unor oameni viguroși, noii născuți cu deficiențe fizice și debilii erau suprimați. Iată, multe dintre metodele spartane pot fi valabile și azi, mai puțin, evident, cea a suprimării născuților cu deficiențe, căci și ei au dreptul la mântuire, iar printr-o educație adecvată pot fi și ei utili societății.

Marele nostru pedagog, Simion Mehedinți (1862-1962), reține de aici însă ideea selecției. El spune: “Pentru a educa, trebuie întâi să selectăm” (Altă creștere. Școala muncii), adică să-l repartizăm pe fiecare potrivit vocației și posibilităților. El dă un exemplu aparent banal, dar deosebit de semnificativ: un dresor de animale, Hagenbek, la un moment dat, din douăzeci de lei câți i-au fost încredințați pentru dresaj, numai patru au trecut testele de preselecție…

Pregătirea pentru crucea vieții

Revenind la subiectul nostru, pregătirea pentru crucea vieții, în sens de misiune, numai printr-o selecție și repartiție serioasă a tinerilor, urmată de o educație “spartană”, dar în duh creștin și actual, se poate ajunge la rezultatele dorite. În acest sens, nu trebuie ignorată situația dramatică de acum, în care, cu bani, fiecare urmează facultatea pe care o dorește, indiferent de vocație și aptitudini. Anual, absolvă serii uriașe la Drept, Medicină și chiar Teologie, plus la alte nenumărate facultăți, mai ales particulare, fără acoperire în pregătire și necesar, din vina unor decani și profesori lacomi de bani și lipsiți de conștiință, dar, de multe ori, și a tinerilor înșiși, deodată cu a părinților acestora, care țin neapărat să ajungă “cineva”, fără vocație și însușirile necesare. Cum își vor purta crucea și ce misiune creștină vor face acești absolvenți plătitori, extrem de slab pregătiți, este dureros să ne imaginăm!

De aceea, iubiți credincioși, împlinirea misiunii noastre creștine pe pământ trebuie să aibă mereu în atenție jertfelnicia Mântuitorului, a ucenicilor Săi și a tuturor celor care I-au urmat cu deplină conștiinciozitate. Nu doar declarativ, prin simpla apartenență la creștinism, prin participarea la slujbe sau închinarea la icoane și în fața Crucii, de ar fi cât de evlavioasă. Căci Însuși Mântuitorul ne-a avertizat limpede: “Nu oricine Îmi zice: “Doamne, Doamne” va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21). Așadar, cel ce face, precum El a făcut voia Tatălui și precum ucenicii L-au imitat: jertfelnic, până la capăt, viețuind modest, cu iubire pentru toți, inclusiv vrăjmași, cu osteneală, curaj și demnitate. Am zice, în termeni moderni, în spirit de performanță etică, întrucât, iată, pentru cuvântul “cruce”, în sens de “misiune”, se poate utiliza această expresie. Iar performanța nu presupune neapărat titluri universitare, ci fiecare să fie conștiincios și de bună credință în munca și în familia lui, de ar fi cât de modestă.

Exemplul olimpicilor

Pentru țară, un mecanic harnic și credincios este mai important decât un academician ateu și corupt. Iar pe un țăran care îmi vinde produse nemăsluite și nu mă înșeală la cântar, îl prețuiesc cu aceeași dragoste ca pe oricare dintre prietenii mei. Avem, desigur, nenumărate exemple de performanțe profesionale obținute în urma unor sacrificii uriașe de timp, odihnă, comoditate, care pot fi luate ca model în plan uman, așa cum îi luăm pe sfinți în plan duhovnicesc. Bunăoară, olimpicii, din toate categoriile, care, până să ajungă pe podium, au dovedit din plin: hărnicie, bună drămuire a timpului, răbdare, stăpânire de sine, spirit de sacrificiu. După cum nu ducem lipsă nici de exemple contrare, ratați de toate felurile, care și-au bătut joc de timpul lor, căci munca și învățătura le-au fost străine, având în schimb alte pasiuni: vagabondaj pe străzi și prin baruri, ore în șir la televizor, mai nou, zile și nopți în fața calculatorului sau interminabile convorbiri și bipuri pe celulare, preocupări care favorizează parazitismul social și decăderea morală. Tinerii de azi ar trebui să ia pildă de la cei din prima categorie, așa cum și-a propus, spre exemplu, generația de elită din perioada interbelică.

Lauda creștinului

Nu ne cere nimeni, desigur, să trăim neapărat în regim de austeritate, dar cu toții suntem chemați să prețuim cum se cuvine timpul vieții, acest dar unic de la Dumnezeu, pregătindu-ne a purta crucea cu demnitate, “răstignind” pe ea orice ispită care ne-ar abate din cale și refuzând orice mărire și laudă care ne depărtează de Hristos, așa cum minunat mărturisește Sf. Apostol Pavel, în epistola către Galateni, din care se citește în această duminică, la Sfânta Liturghie, mărturisire care încheie cuvântul nostru: “Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume!” (6, 14).

pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon

Ritul bizantin