Start > Ritul bizantin > Om bogat, om sărac

Om bogat, om sărac

30 August 2009
1,206 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XII-a după Rusalii

Tânărul îi cere lui Isus viața veșnică

Viața veșnică nu este o viață statică, plictisitoare, fără sentimente sau emoții, ci viața plină, viața reușită, fericită… viața viață, la urma urmei! Întrebarea tânărului “Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică” reflectă natura omului care caută încontinuu fericirea, dar care rămâne mereu însetat de fericire. Răspunzându-i, Isus înșiruie o mulțime de atașamente, de porunci care nu au scopul de a restricționa mersul vieții, ci dimpotrivă, acela de a-l îndruma pe om să străbată calea corectă, care îl ajută să se realizeze în plinătate: iubirea Domnului, mai presus de orice lucru, fapt realizabil, în special, prin iubirea aproapelui. De fapt, întrebându-L pe Isus cu privire la dobândirea vieții veșnice, tânărul arată că dorește să trăiască lângă Domnul. În mod surprinzător, Isus îi amintește numai poruncile care conțin respectul față de viața aproapelui, omițând primele trei porunci care definesc raportul omului cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Domnul îi spune că tot omul poate să se simtă bine cu nevăzutul Dumnezeu, numai în măsura în care îl respectă pe aproapele, pe care îl vede. Cu alte cuvinte, putem spune că ușa prin care se intră la Domnul este iubirea față de toți oamenii!

Chiar dacă tânărul susține că respecta poruncile, nu cunoștea sensul profund al respectării lor. Pentru a evita orice neînțelegere, Isus ne/îi spune că numai Dumnezeu este bun și nu noi! Prin acest răspuns, Isus ridiculizează pretenția pe care toți oamenii o avem ,de a ne simți buni și care, de fapt, este o scuză pentru a nu ne schimba viața. Pentru creștin nu este important să se simtă liniștit, ci să-L urmeze pe Domnul. Bogățiile – prin preocupările care le dau – îngreunează viața și încetinesc avansarea pe calea către Dumnezeu! Pe de altă parte, spunând că numai Dumnezeu este bun, Isus dorește să întărească faptul că singurul lucru care contează în această viața pentru un om este acela de a împlini voia Tatălui, manifestată prin porunci!

Din convingerea sa legată de respectarea poruncilor, putem deduce faptul că acest tânăr este împăcat, mulțumit de sine. Totuși, ce îi mai lipsește? El credea că merita din plin viața veșnică, dar aceasta nu se câștigă cu propriile puteri, nefiind o realitate care se merită, care se poate cumpăra sau la care omul are dreptul. De fapt, răsplata: “o comoară în cer” nu trebuie văzută ca fiind un schimb comercial: “eu îți dau, ca apoi să primesc”, căci mântuirea este mereu un dar gratuit al Domnului pentru noi. Viața veșnică înseamnă a-L pune pe primul loc, în viața de zi cu zi, pe Isus, chiar înaintea ideilor proprii și a bogățiilor.

Pentru că intuiește “lucrul” care îi lipsește pentru a fi pe deplin fericit, Isus îi propune acestui tânăr (și nouă) un ideal măreț, acela al perfecțiunii, care necesită urmarea Lui întru totul, pornind în special de la grija față de cei săraci.

Omul are impresia că poate astâmpăra setea sa de fericire când trece examenul, când obține un loc bun de muncă, când își cumpără o casă… numai că odată ce dorința i s-a îndeplinit, inima lui nu se bucură prea mult deoarece îi apare o altă dorință. Astfel inima omului nu poate fi săturată de lucrurile pământești. În acest moment Isus îi propune: “Vinde totul!” Eliberează-ți inima de toate preocupările care-ți împiedică mintea și inima să se înalțe la cer și să guste adevărata libertate, adevărata viață!

Isus îi propune tânărului calea sărăciei evanghelice

Domnul îndreaptă atenția tânărului către cei săraci, deoarece nici clasa politică și nici religia acelui timp nu se preocupau de soarta acestora, asuprindu-i și marginalizându-i. Isus îi cere să-și folosească puterea și influența pentru a-și arăta iubirea, pentru a propune o alternativă valabilă gândirii bolnave a timpului său. Astfel, Isus îi poruncește tânărului să trăiască asemenea Lui, care nu are nici măcar o piatră pe care să-și sprijine capul, pentru a se odihni (cfr. Lc 9,58).

Sărăcia evanghelică “vinde tot și urmează-Mă” pe care Isus o sugerează acestui tânăr, nu este un simplu sfat, ci o poruncă. Căci sărăcia nu este o cale mai bună sau mai sigură pe care Isus o recomandă, ci condiția absolută a perfecțiunii omului, în special atunci când bunurile personale sunt o piedică în calea mântuirii sale.

Această poruncă nu este o invitație la călugărie, ci o invitație făcută fiecărui om să primească iubirea divină și să trăiască detașat de lume, abandonând ceea ce are, pentru a primi ceea ce Isus îi dă! Căci la fel cum într-o cutie plină cu haine nu mai poate intra altceva, tot astfel o inimă preocupată doar de lucrurile lumii, nu poate respecta poruncile și voia lui Dumnezeu!

Prin urmare, sărăcia nu este un îndemn rezervat doar câtorva oameni, ci ne privește, tocmai pentru că perfecțiunea este la îndemâna tuturor. Inima creștinului este perfectă atunci când îi aparține în întregime lui Dumnezeu, nefiind dominată de alte preocupări. Omul perfect este cel care a înțeles că nu poate sluji concomitent lui Dumnezeu și mamonei (cfr. Mt 6,24). Dacă cineva îl iubește pe Domnul mai presus de toate, este logic să-și împartă bogățiile (să-și dedice viața) nevoiașilor, începând cu “săracii după iubire” din familia sa!

Tânărul refuză îndemnul lui Isus

Răspunzându-i lui Isus că el a respectat întotdeauna poruncile, tânărul își arată aroganța, îngâmfarea, deoarece porunca iubirii aproapelui pe care el susține că ar fi respectat-o, necesită voința de a se dărui, de a se jertfi, de a fi solidar cu aproapele – pentru că acest lucru îl vrea Domnului, punând pe locul secund goana după avere – însă el nu se putea debarasa de bogățiile proprii.

Dacă acest tânăr bogat ,care respectă poruncile, nu acceptă chemarea lui Isus, păcătosul Levi o acceptă. Prin urmare, el, tânărul, este o vocație pierdută din cauza bogățiilor. Totodată constatăm că a-L urma pe Domnul este mult mai mult decât simpla respectare a poruncilor.

Tânărul – priceput în adunarea bogățiilor – greșește, pentru că nu investește timpul, inteligența și puterile sale în căutarea Împărăției. El este și icoana omului sărac și dornic să se îmbogățească care are mintea plină de preocupări egoiste, chiar dacă averea îi lipsește. Îi este frică să lase puținul care îi dă siguranță, pentru comoara cea mai de preț, pe care o consideră nesigură și astfel își risipește viața.

Tânărul refuză invitația lui Isus, pentru că nu acceptă logica divină, chiar dacă el susține că o împlinește. Nu înțelege că gândirea Domnului este mai perfectă decât a lui. Prin urmare, roadele iubirii de sine și a lucrurilor lumii nu pot fi altele decât tristețea care invadează sufletul. De fapt, incapacitatea lui de a iubi îl umple de întristare! Căci omul care își bazează viața pe “a avea” și nu pe “a fi”, este sărac în suflet, sentimente și iubire.

Omul este “mare” (bogat cu adevărat), numai în momentul în care acceptă să trăiască după voia Domnului, nu după mintea proprie. Prin urmare, a participa la Liturghie, nu implică automat credința în Evanghelie și primirea cu bucurie a Cuvântul Domnului, pentru a-L practica în viața de zi cu zi. Omul poate să se roage și să postească mult, dar dacă nu simte că Dumnezeu îl iubește și-l îndrumă pe calea cea bună pe care el trebuie să o urmeze fără cârtire, nu-i ajută la nimic. Acest tânăr “nebun” preferă bogățiile trecătoare ale lumii, în locul bogățiilor veșnice, ale relației iubitoare cu Dumnezeu și cu aproapele!

Tânărul îi cere lui Isus să-i arate calea către viața veșnică, dar atunci când Isus îi indică poteca sărăciei, el nu o acceptă, “pentru că este foarte bogat”. Un om bogat este protejat de siguranța pe care i-o dau bogățiile sale. Făcut sclav de avantajele pe care le are de pe urma bunurilor sale materiale, el trăiește mereu cu grija de a-și apăra interesele personale. Un om sărac nu are toate acest preocupări, chiar dacă sunt unii oameni săraci care gândesc asemenea bogaților, căci dorința de a se îmbogăți îl face pe omul sărac, sclavul consumismului, și al preocupărilor continue de îmbogățire. Acest fapt nu îi mai permite să aibă timp să se îngrijească de aproapele său, periclitându-și fericirea veșnică.

Isus cere respectarea poruncilor

Respectarea strictă a poruncilor i-a lăsat nemulțumire în suflet. Iată motivul pentru care s-a dus la Isus. Din dialogul cu Mântuitorul putem constata că tânărul ar fi dorit să cumpere viața veșnică, dar Isus i-a spus că mântuirea nu este o afacere legată de bani, ci de modul în care omul își trăiește viața, respectându-l sau nu, pe aproapele!

Poruncile îi invită pe oameni să împlinească voia Tatălui, aceea de a se iubi unii pe alții, cum Isus i-a iubit, atunci când S-a jertfit pentru ei! La urma urmei, omul trebuie să respecte poruncile, pentru că sunt singura cale prin care va fi condus la perfecțiune de către Isus și va primi “comoara cerească“! Respectarea poruncilor este doar prima treaptă a urcușului, care înalță omul în sfera Raiului. Astăzi putem pricepe faptul că nouă, creștinilor, Isus ne cere mult mai mult, decât simpla respectare a poruncilor. Respectarea poruncilor îl pregătește pe om pentru a se dărui în mod total și liber slujirii aproapelui și prin urmare, a Domnului!

Petru îi cere explicații lui Isus

Ucenicii reacționează, pentru că nici pentru ei lucrurile nu erau clare, chiar dacă ei l-au urmat pe Domnul, când El i-a chemat (cfr. Mt 4, 20.22). S-au speriat, când au auzit că Isus a afirmat imposibilitatea mântuirii bogatului. N-au înțeles cuvintele “Mergi, vinde tot ce ai, apoi vino și-Mi urmează!” Isus pretinde acest lucru deoarece atunci când bogăția – sau dorința de a strânge averi – ocupă inima omului, acesta nu mai poate înțelege sensul vieții și al Evangheliei; nu pricepe că numai Domnul poate să-l mântuiască pe om!

Din răspunsul lui Petru: “Noi toate le-am lăsat și Te-am urmat; ce vom avea?” înțelegem că și apostolul era pătruns de logica “dau ca să primesc”. Nu înțelesese sensul slujirii și al gratuității acesteia.

Cunoaștem din Scripturi că viața ucenicilor a fost plină de greutăți. Ei au continuat să predice numai prin puterea credinței și datorită acestui fapt, vor primi cununa Împărăției, chiar dacă pe acest pământ au avut parte numai de persecuții. În ciuda condiției lor sociale, Domnul i-a ales iar predicarea lor a ajuns până a marginile pământului. Mai mult, Isus le spune că vor ședea pe tron și vor judeca poporul Israel. Observând că Domnul se folosește de mijloace slabe pentru a înfăptui lucruri mari (Moise era în exil, Iosif era în închisoare, familia lui Ghedeon, judecătorul, era cea mai săracă din neamul lui Manase, David era cel mai mic dintre frații săi…), constatăm că cel care ne mântuiește este Domnul, iar noi suntem numai mărturisitori ai învățăturii, ai minunilor și a puterii Sale!

Din răspunsul lui Isus care vine imediat după pericopa pe care am ascultat-o, observăm că Domnul promite acel “însutit” celor care au lăsat totul și Îl urmează. De fapt, Împărăția nu este un bun pe care omul îl poate cumpăra. Ea trebuie primită ca un dar de la Dumnezeu. Fie bogat, fie sărac, omul nu se poate mântui pe sine, ci trebuie să primească acest dar de la Domnul. Evanghelia ne informează: sau ne lepădăm de sine, pentru a primi totul de la Domnul, sau va fi imposibil pentru noi intrarea în Împărăție.

Cămila și urechile acului

Duritatea lui Isus față de cei lipiți cu inima de bogății, este imensă iar acest lucru reiese din comparația pe care o spune: “Este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechile acului, decât un bogat să intre în Împărăția cerurilor“. Chiar dacă acest proverb se folosea pentru a zice că un lucru este imposibil pentru puterile unui om, rămâne concluzia că mântuirea este tare anevoioasă pentru cel bogat, căci până în zilele noaste, un bogat, cu greu intră în biserică, nefiind determinat să asculte și să practice Evanghelia: iubirea de Dumnezeu și de aproapele, în special de cei marginalizați și săraci!

Bogăția materială nu este ceva rău, dar este grav faptul că omul devine sclavul ei, supunându-și viața, goanei după avere. Isus nu-i condamnă pe cei care au multe bogății, ci pe cei care își vând inima bogățiilor, punându-și speranța numai în ele. Bogățiile caută să-l facă sclavul lor pe om. Când reușesc pun stăpânire pe om, iar acesta li se supune.

Lăcomia după avere este o adevărată idolatrie (cfr. Col 3, 5), deoarece întunecă ochii sufletului, seacă inima și omoară sentimentele cele mai dragi, frumoase și nobile iar lipirea inimii de bani este rădăcina tuturor relelor (cfr. 1Tm 6, 10). Banul este un “slujitor” necesar, dar un “patron” netrebnic. Cine-și vinde inima bogățiilor, nu mai ascultă de Dumnezeu. Cel care se bazează pe “ceea ce are”, nu poate trăi “ceea ce este”, fiu al Domnului, după modelul Mântuitorului său, care “nu s-a lăudat cu egalitatea Sa cu Dumnezeu, ci s-a dezbrăcat de Sine, făcându-Se slujitorul nostru“.

Concluzionând, observăm că Evanghelia ne învață că proprietatea privată trebuie raportată mereu la Isus: ne ajută sau ne împiedică să ajungem la Isus? Totodată, ea ne arată pericolul pe care bogățiile îl reprezintă chiar și pentru persoanele serioase și religioase. De aceea apostolul ne îndeamnă să-i facem loc lui Isus în inima noastră, îndepărtând toți idolii.

Evanghelistul Marcu ne spune că privindu-l, Isus îl iubi, căci de fiecare dată Domnul vine la noi ca să ne ofere iubirea Sa! Isus îi cere mult, dar îl susține cu iubirea, cu pacea și cu fericirea Sa. Tânărul nu-l acceptă pe Domnul ca și stăpân al vieții și al sufletului său pentru că avea multe proiecte, planuri lumești și plecă trist. Iată că goana după avere nu poate da o răsplată mai bună decât întristarea! În acest sens putem privi la sfârșitul tragic al marilor staruri ale lumii.

Fraților! Nu doar bogățiile sunt o piedică pentru intrarea noastră în Împărăție. Să ne gândim la pilda semănătorului (cfr. Mc 4, 18-19). Cu toții suntem prea mari, maturi, pentru a intra în Împărăție, acolo unde intră numai copiii. De fapt, a te mântui nu este nici greu și nici ușor: este ceva care depășește puterile omului. Numai Dumnezeu poate să-l mântuiască pe om! Doar El poate face ceea ce omului îi este imposibil. Noi trebuie să cerem această mântuire “imposibilă” pe care numai Domnul ne-o poate da. Amin.

Ritul bizantin