Start > Ritul bizantin > Iubirea vindecătoare a Mântuitorului Hristos

Iubirea vindecătoare a Mântuitorului Hristos

31 August 2009
2,072 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a V-a după Rusalii

Fragmentul evanghelic rânduit pentru Sfânta Liturghie din Duminica a V-a după Pogorârea Duhului Sfânt ne înfățișează atât puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât și dorința Sa de a-i elibera pe oameni de puterea duhurilor necurate.

Iubirea de oameni a Mântuitorului Hristos îi chinuie pe demoni

Mântuitorul Iisus Hristos a fost întâmpinat în ținutul Gadara de doi îndrăciți care, după cum ne spune Sfânta Evanghelie, erau foarte răi, furioși și, din acest motiv, nu mai trăiau printre oameni, ci locuiau în morminte. Comportamentul acestora sugerează că se găseau într-o stare de moarte spirituală, de vreme ce, vii fiind, se purtau violent cu semenii lor și preferau să se adăpostească în morminte. De fapt, nu ei înșiși erau cauza comportamentului violent, ci duhurile necurate care puseseră stăpânire pe acești oameni chinuiți.

Tot din Evanghelie aflăm că duhurile care-i stăpâneau pe cei doi oameni se foloseau de vocea lor și-I ziceau Mântuitorului Iisus Hristos: “Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”. Observăm că demonii mărturisesc dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, se tem de El, de puterea Lui, ca Judecător drept al lumii, Care, la sfârșitul veacurilor, va judeca și va pedepsi pe satana și pe toți slujitorii lui, care au preferat să facă voia acestuia și nu s-au pocăit. Din acest motiv, duhurile necurate din cei doi oameni ziceau: “Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”. “Mai înainte de vreme” înseamnă Judecata de obște sau Judecata universală a lumii.

Vedem, așadar, că duhurile necurate care-i stăpâneau pe cei doi posedați cunoșteau mai mult decât oamenii obișnuiți ce se va întâmpla în ziua Judecății cu cei care fac răul.

Întâlnirea lui Iisus Hristos cu cei doi posedați produce suferință demonilor care-i stăpâneau, doar datorită contrastului care exista între sfințenia Mântuitorului și răutatea duhurilor necurate. Deci, Dumnezeu Fiul, Cel Sfânt, îi chinuia cu Însăși prezența Sa pe cei ce cândva fuseseră îngeri de lumină, dar care, prin mândrie și neascultare, au devenit duhuri căzute, duhuri ale răutății.

Iubirea de oameni a Mântuitorului Hristos, cea milostivă și smerită, îi chinuie pe demonii care niciodată nu-i vor putea iubi pe oameni și care întotdeauna urmăresc să desfigureze chipul lui Dumnezeu din oameni, să-i distrugă, să-i înjosească ori să-i înstrăineze de Dumnezeu și de semeni, ca ei să nu trăiască în comuniune cu ceilalți oameni, ci în dezbinare și ură. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, fără să-i certe ori să-i pedepsească în mod activ pe demoni, îi chinuia prin însăși prezența sfințeniei și iubirii Lui milostive față de oameni.

Suferința singurătății amplifică suferința bolii

Nimeni nu L-a rugat pe Iisus, aflat în trecere prin Gadara, să vindece pe cei doi îndrăciți, pentru că locuitorii cetății nu mai erau preocupați de vindecarea celor doi suferinzi. Aceștia erau priviți ca niște înstrăinați de comunitatea umană și dușmani ai oamenilor, din cauza duhurilor care-i stăpâneau și care-i făceau să se comporte violent. Tocmai spre acești oameni, de care nimeni nu se mai îngrijea și de care toți se temeau, Se îndreaptă Dumnezeu-Omul, adică Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-i elibereze, să vindece natura umană chinuită, desfigurată, scoasă din firescul ei. Înțelegem astfel că Mântuitorul Iisus Hristos nu este indiferent față de suferința omului, ci, dimpotrivă, El este milostiv față de oamenii pentru care nu mai mijlocește nimeni.

Atât Sfânta Scriptură, cât și Sfinții Părinți ai Bisericii îi numesc pe demoni “ucigași de oameni”, “vrăjmași ai omului” sau “chinuitori de oameni”. Demonii pot să-i facă pe oameni să lucreze împotriva firii lor, create după chipul lui Dumnezeu. Demonii reușesc adesea să-i desfigureze și să-i dezumanizeze pe oameni. Mântuitorul Iisus Hristos, dimpotrivă, caută să-i re-umanizeze, să-i elibereze pe oameni de răutate, să-i transforme în bine, astfel încât aceștia să se poată reintegra în comunitate, să-și regăsească demnitatea lor de ființe create după chipul lui Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ridice ceea ce este căzut în noi prin păcat și să elibereze ceea ce este înrobit de demoni și patimi, adică să vindece facultățile sufletești ale omului creat după chipul lui Dumnezeu Cel sfânt și milostiv.

Oamenii stăpâniți de demoni, deși își păstrează înfățișarea umană, nu mai sunt persoane libere, având adesea desfigurate sau chiar anulate facultățile lor mentale și simțirile sufletești, demonii folosindu-se de vocea, de gândirea și chiar de mișcările trupului lor.

Așadar, minunea care s-a făcut cu demonizații din ținutul Gadarenilor ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos nu este indiferent față de suferința oamenilor și că are o milă deosebită mai ales față de acei oameni pe care nimeni nu îi mai iubește și nu îi mai ajută.

De regulă, oamenii bolnavi, dar care sunt, totuși, încurajați de iubirea, de prețuirea, de grija semenilor, nu suferă atât de mult ca cei care, pe lângă faptul că sunt bolnavi trupește ori sufletește, sunt și părăsiți și neajutorați. Acestora, suferința singurătății le amplifică suferința bolii, la fel ca în cazul celor doi demonizați.

Oameni indiferenți și insensibili, incapabili să mai sesizeze valoarea persoanei umane

În mod surprinzător, demonii din cei doi posedați cer ca Iisus Hristos Domnul să le permită să intre într-o turmă de porci care păștea pe malul mării. Mântuitorul le acceptă cererea, “iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și, iată, toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă”. Păzitorii porcilor i-au anunțat pe locuitorii cetății despre cele întâmplate, iar aceștia au venit imediat și I-au cerut Mântuitorul Iisus să plece din ținuturile lor, dovedind astfel că ei erau preocupați mai mult de comerțul cu porci decât de vindecarea oamenilor bolnavi. În loc să se bucure că doi oameni chinuiți au fost eliberați de puterile demonice, chinuitoare de oameni, și în loc să arate recunoștință față de Mântuitorul, pentru că i-a eliberat pe cei posedați de răutate, iar pe ei de teama de a mai fi atacați de cei îndrăciți, locuitorii cetății Gadara I-au cerut lui Iisus să plece din ținuturile lor. Paguba pricinuită de înecarea porcilor li s-a părut mai mare decât binefacerea vindecării oamenilor chinuiți de demoni.

Printr-o iconomie dumnezeiască sau printr-o pedagogie divină, Mântuitorul Hristos a îngăduit ca demonii din oamenii chinuiți de ei să intre în turma de porci pentru a adresa o mustrare locuitorilor din cetatea Gadarei, pentru că se îngrijeau mai mult de porci decât de oameni. Ca și în alte situații, Mântuitorul Iisus Hristos învață nu numai prin ceea ce spune, ci și prin ceea ce face. În fiecare cuvânt, în fiecare faptă a lui Iisus Hristos, există o mulțime de semnificații ascunse, o mulțime de înțelesuri duhovnicești, o mulțime de lumini spirituale spre folosul sufletului nostru.

Vedem, așadar, că evanghelistul Matei ne înfățișează atât demoni care chinuiesc pe oameni, cât și oameni indiferenți față de suferința altora, fiind prea mult preocupați de câștigul material și trecător, insensibili sau incapabili să mai sesizeze nici valoarea persoanei umane dincolo de boala ei, și nici valoarea restabilirii sănătății și a demnității umane.

Când dragostea noastră este intensă, duhurile rele nu mai au putere asupra sufletului

Mântuitorul Iisus Hristos dăruiește ucenicilor Săi, iar prin ucenici Bisericii, puterea de a vindeca pe cei bolnavi și mai ales pe cei demonizați. Biserica a înțeles că Mântuitorul Iisus Hristos dorește vindecarea, eliberarea și ridicarea oamenilor din stăpânirea demonilor și a bolilor. De aceea, avem foarte multe rugăciuni prin care noi cerem ajutorul lui Dumnezeu, ocrotirea Sa de duhurile cele rele. Iar noi cerem nu doar eliberarea sau vindecarea celor posedați, ci și ocrotirea de toată răutatea, viclenia și lucrarea chinuitoare a duhurilor necurate.

Experiența duhovnicească de veacuri a Bisericii ne arată că acolo unde harul lui Dumnezeu nu este cerut, invocat cu insistență, acolo se manifestă de obicei puterea și lucrarea duhurilor necurate.

În lepădările ce preced Taina Sfântului Botez, care conțin și un program duhovnicesc sau o făgăduință pentru toată viața, se spune: “Te lepezi de Satana, de toate lucrările lui și de toți slujitorii lui?”, și răspunsul este: “Mă lepăd de Satana!”. “Te unești cu Hristos și slujești Lui ca unui Domn și Împărat?” “Mă unesc cu Hristos și slujesc Lui ca unui Domn și Împărat!” În măsura în care ne unim cu Hristos prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei, prin împlinirea poruncilor Lui și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine, noi ne întărim duhovnicește și nu mai avem teamă de duhurile cele necurate, pentru că suntem apărați de Hristos, izbăvitorul de duhuri necurate și rele. Când ne îndepărtăm de Hristos, când rugăciunea noastră slăbește, când credința noastră slăbește, când dragostea noastră față de Dumnezeu și față de aproapele se răcește, atunci suntem în primejdie. Dar când dragostea noastră curată și smerită devine puternică, duhurile rele nu mai au putere asupra sufletului care se roagă stăruitor lui Dumnezeu și arată iubire milostivă și jertfelnică față de oameni. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că așa cum pe un cazan care fierbe nu se așază muștele, tot așa de un suflet rugător, fierbinte în credință nu se apropie lucrarea duhurilor necurate.

Ca mijloace de luptă cu duhurile rele, în slujbele ortodoxe, pe lângă lepădările (de Satana) de la Botez, avem și “Molitfele Sfântului Vasile cel Mare”, care se citesc pentru vindecarea celor împătimiți în multe feluri și chinuiți de duhurile necurate. Uneori, aceste molitfe se pot citi și ca rugăciuni preventive, de apărare față de atacurile nevăzute, dar reale, ale duhurilor necurate asupra oamenilor. Din experiența sfinților Bisericii învățăm, în mod deosebit, că, atunci când ne însemnăm cu Sfânta Cruce – de care demonii se tem foarte mult – și chemăm numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin rugăciunea “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, primim o putere deosebită. Dacă ne rugăm des, adică cel puțin dimineața, la prânz și seara, dacă mergem duminica și în sărbători la biserică, ne întărim cu puterea Duhului Sfânt, singura Care poate alunga duhurile rele.

De asemenea, când se fac rugăciuni pentru alungarea duhurilor rele trebuie ca atât preoții care le citesc, cât și cei care se roagă împreună cu aceștia, să fie în stare de post, întrucât, în timpul postului și rugăciunii, noi nu mai contăm pe propriile noastre puteri, ci pe puterea Duhului Sfânt, Care sălășluiește în omul credincios, smerit și rugător. Starea de post este o stare de smerenie și, în același timp, o stare în care noi manifestăm dorința de a ne hrăni mai mult cu lumina lui Dumnezeu din Evanghelie, din rugăciune și din faptele bune.

Când suntem cu adevărat liberi?

Lucrarea Mântuitorului Hristos, de izbăvire a oamenilor de duhurile rele continuă și astăzi în Biserica Sa, în Trupul Său tainic, ca lucrare de vindecare, de eliberare de chinuri și de trecere de la înstrăinarea de Dumnezeu, de oameni și de noi înșine la apropierea de Dumnezeu și de semeni, la regăsirea noastră ca ființe înțelepte și iubitoare, create după Chipul Persoanelor Sfintei Treimi.

Cu aceste înțelesuri ale Evangheliei de astăzi ne umplem de speranță, de încredere în ajutorul lui Dumnezeu și nu ne temem de demoni, înmulțind iubirea noastră față de Hristos și de semeni.

Să rugăm pe Hristos Domnul să ne dăruiască puterea de a birui toate ispitele, toate uneltirile demonice, să ne dăruiască însă și puterea de a fi milostivi și a ne ruga pentru semenii noștri și de a-i ajuta. De fapt, suntem cu adevărat liberi numai când ne rugăm nu doar pentru noi înșine, ci și pentru semenii noștri, când lucrăm în comuniune și în armonie. Abia atunci ne facem pe deplin părtași iubirii și lucrării Mântuitorului Iisus Hristos, Cel milostiv, spre slava Sfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.

Ritul bizantin