Start > Ritul bizantin > Milostenia schimbă daruri pământești în comori cerești

Milostenia schimbă daruri pământești în comori cerești

31 August 2009
3,464 afișări

Autor: PF Daniel Ciobotea
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a XII-a după Rusalii

Tânărul bogat din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, despre care se vorbește în pericopa evanghelică din Duminica a XII-a după Rusalii, îl reprezintă pe omul care, deși are o situație materială bună, deși este corect din punct de vedere moral, păstrează totuși în suflet un dor după ceva mai înalt decât ceea ce poate să-i ofere avuția materială și etica ireproșabilă.

Răspuns pentru o întrebare sinceră și directă

“Învățătorule bun, ce să fac, ca să am viața veșnică?”, i se adresează un tânăr bogat Mântuitorului Hristos. Auzind că a fost numit “bun”, Mântuitorul răspunde că nu dorește să fie numit așa, pentru că numai Dumnezeu este bun, arătându-ne din nou prin aceasta adânca Sa smerenie, întrucât El nu așteaptă să fie lăudat ori măgulit, ci toată lauda ca-re I se aduce Lui o întoarce spre Dumnezeu. Pe de altă parte, în comportamentul tânărului care-L numește pe Mântuitorul “Învățătorule bun” se poate citi nu numai un respect, un comportament cuviincios, ci și faptul că a el simțit că Iisus nu învață numai prin înțelepciune, ci învață și prin bunătate. Probabil că el auzise mai dinainte, despre Iisus, că nu doar vorbește frumos și înțelept, ci și că a ajutat pe mulți să-și schimbe viața, să se ridice din boală și suferință, din păcat și din patimi. Mai degrabă din acest motiv i-a spus “Învățătorule bun” și nu “Învățătorule înțelept”.

Când Mântuitorul Iisus Hristos aude întrebarea tânărului: “Ce să fac, ca să am viața veșnică?”, îi răspunde: “Dacă voiești să intri în viața veșnică, păzește poruncile”. Atunci el a întrebat: “Care?”. Iar Mântuitorul Iisus Hristos enumeră pe cele mai cunoscute porunci ale Vechiului Testament, și anume: “Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu fii martor mincinos; să cinstești pe tatăl și pe mama ta” și “să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Auzind acestea, tânărul i-a răspuns: “Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele; ce-mi mai lipsește?”. Văzând insistența tânărului, Mântuitorul îi spune: “Dacă vrei să fii desăvârșit, du-te și vinde-ți averea ta, dă-o săracilor, și vei avea comoară în cer; apoi vino și-Mi urmează Mie”. La auzirea acestor cuvinte, tânărul bogat, care împlinise până atunci cu strictețe poruncile din Vechiul Testament, s-a întristat și a plecat, iar Evanghelia ne spune și motivul: “căci avea multe avuții”. Nu a mai întrebat nimic, nu a mai răspuns nimic și, fără explicații, a plecat întristat.

Mântuitorul Iisus Hristos, după cum vedem, respectă întristarea și libertatea tânărului. Nu-l consolează, nu diminuează și nu schimbă sfatul dat. Pentru că tânărul bogat a fost sincer și direct, dovedind râvnă pentru viața veșnică, și răspunsul Mântuitorului a venit într-o formă concisă, chiar dacă sfatul cel bun pe care-l primise tânărul nu putea fi împlinit imediat.

Sfatul “Învățătorului bun” a fost împlinit printr-o convertire lentă

După plecarea acestui tânăr bogat, evlavios și virtuos, dar, totuși, neputincios a împlini sfatul primit, Iisus se întoarce către ucenici și zice: “Adevărat vă spun vouă că un bogat cu anevoie va intra în împărăția cerurilor. Și iarăși vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu”.

Cuvântul “cămilă” poate fi înțeles și ca denumind cunoscutul animal, dar, prin asemănarea termenilor în limba greacă, are și sensul de funie groasă. Așadar, înțelegem din cuvintele Mântuitorului că mai ușor trece funia prin urechile acului, decât intră bogatul în împărăția cerurilor.

În legătură cu primul sens, se spune că în Antichitate exista la Ierusalim o poartă îngustă și joasă numită “urechile acului”, prin care cămilele nu puteau trece decât în genunchi și cu capul plecat. Această imagine, foarte familiară contemporanilor Mântuitorului Hristos, a avut, cu siguranță, reverberații deosebite în mintea ucenicilor Săi. Totuși, indiferent de interpretarea cuvântului “cămilă”, înțelesul cuvintelor Mântuitorului ne trimite cu gândul la marea dificultate de a intra în împărăția cerurilor, atunci când suntem atașați prea mult de bogății pământești.

Rămași uimiți, spune Evanghelia, ucenicii L-au întrebat pe Iisus: “Cine poate atunci să se mântuiască?”.

Înainte de a ne oferi răspunsul așteptat de apostoli, Evanghelia ne spune că Mântuitorul a privit la ei. Acest amănunt, că Iisus nu doar a vorbit, ci i-a privit în ochi, este foarte important. Prin privirea directă a ucenicilor, Hristos a vrut să fixeze și mai bine în sufletul lor adevărul învățăturii pe care urma să-l rostească prin cuvinte, și anume: “La oameni aceasta este cu neputință, însă la Dumnezeu toate sunt cu putință”. Îndreptându-Și privirea spre ucenici, în timp ce a rostit aceste ultime cuvinte cuprinse în pericopa evanghelică a acestei duminici, Mântuitorul a privit și în viitorul tânărului care primise invitația de a-I deveni și el ucenic.

Așadar, Evanghelia acesta se încheie cu evidențierea dificultății intrării bogatului în împărăția cerurilor, pe de o parte, dar și cu speranța oferită de ultimele cuvinte ale Mântuitorul Iisus Hristos, că ceea ce e cu neputință pentru oameni devine posibilitate când omul cere ajutorul lui Dumnezeu. Altfel spus, ceea ce nu poate face omul prin propriile sale puteri sufletești poate realiza cu ajutorul puterii lui Dumnezeu, cu harul Sfântului Duh.

Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut în cuvintele Mântuitorului: “la oameni aceasta este cu neputință, însă la Dumnezeu toate sunt cu putință” cuvinte de speranță, dar și de profeție asupra viitorului tânărului bogat, care a plecat întristat. Potrivit Sfintei Tradiții, tânărul bogat s-a hotărât în sfârșit, după multă luptă cu sine însuși și multă rugăciune, să împlinească sfatul Învățătorului bun. A vândut averea sa, a împărțit banii săracilor și L-a urmat pe Iisus.

Așadar, tânărul a confirmat ceea ce doar se bănuia în tainicele cuvinte ale Mântuitorului din finalul pericopei Evangheliei din această duminică. Mântuitorul, fiind atoatecunoscător, știa că îndemnul Său nu va rămâne fără roadă, că, după o necesară luptă cu sine însuși, după ce întristarea va determina o analiză serioasă a rostului vieții omenești și a valorii reale ale averii pământești, sfatul Său cel bun va fi dus la împlinire.

Nimic din ceea ce este trecător nu poate împlini dorința de viață veșnică

Evanghelia acestei duminici este plină de învățături duhovnicești. În primul rând, învățăm de la acest tânăr bogat, dar evlavios și moral, că omul, chiar și atunci când are o situație materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate și trecătoare nu pot niciodată să ofere sufletului lui bucuria vieții veșnice. Sufletul omului, creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veșnic și infinit, este permanent în căutarea lui Dumnezeu Cel veșnic și infinit, Cel netrecător și nelimitat. E atât de doritor de veșnicie sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta nu-l poate satisface pe deplin. Nimic din ceea ce este trecător nu poate răspunde dorinței lui de viață și iubire veșnică. Numai Dumnezeu Cel veșnic și nesfârșit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viață și iubire veșnică. Aceasta este adâncimea căutării din întrebarea tânărului evlavios și bogat, și anume: “Ce să fac, ca să am viața veșnică?”. Aceasta este cea mai frumoasă întrebare, nu doar pentru un tânăr, ci pentru orice om: “Ce să fac, ca să am viața veșnică?”.

Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă această frumusețe unică a întrebării tânărului, atunci când spune: Ce folos avem de viața aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu căutăm viața cea veșnică, netrecătoare?

O mulțime de tineri sunt preocupați cum să-și facă o carieră, cum să se descurce singuri, cum să-și cumpere o casă, cum să-și întemeieze o familie trainică, cum să-și asigure o situație de un anumit confort material. Mai puțini sunt aceia care își pun însă această întrebare a vieții: “Ce să fac, ca să am viața veșnică?”. Aceștia sunt tinerii credincioși care știu că mai întâi trebuie să caute împărăția lui Dumnezeu, și celelalte se vor adăuga: locul de muncă, familia, casă binecuvântată.

În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, după ce tânărul bogat a spus: “Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele” (Mc. 10, 20), se spune că Iisus a privit la el cu dragoste (Mc. 10, 21), apreciind căutarea lui sinceră și profund umană, dorința sa sfântă de viață veșnică.

Nu ne putem mântui numai prin evlavie, ci e nevoie și de milostenie

Tot din Evanghelia acestei duminici mai aflăm un alt adevăr, deosebit de important: că nu este suficient să fii evlavios și virtuos, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minți, să nu înșeli, să nu mărturisești strâmb, adică nu este suficient să te abții de la rău, ci trebuie să faci și mult bine, ca să fii desăvârșit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârși acest tânăr bogat era milostenia, ajutorarea săracilor.

Tânărul din Evanghelie era un om evlavios și moral, dar zgârcit. Bogatul evlavios și corect din punct de vedere moral, era, totuși, în adâncul inimii lui, un om iubitor de averi și nemilostiv. Iar Mântuitorul îi spune că va fi desăvârșit când va fi milostiv și darnic. Astfel, imediat se constată dificultatea tânărului de a se dezlipi de lucrurile limitate și trecătoare, de a renunța la cele pământești pentru a avea comoară cerească, adică de a renunța la ceva pentru a se uni cu Cineva.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că nu ne putem mântui numai prin evlavie, dacă nu suntem și milostivi, mai ales când dispunem de multe bunuri materiale. Când nu avem nici un bun material, milostenia noastră se arată prin cuvântul mângâietor, prin fapta și sfătuirea bună, prin rugăciunea pentru altul, printr-o vorbă de încurajare, prin cuvântul de consolare, dar, când avem avuții materiale, milostenia se arată mai ales prin ajutorarea săracilor. De aceea, Biserica nu a cultivat numai Liturghia, ci și filantropia, ajutorarea celor nevoiași, atât duhovnicește, cât și material.

Tânărul bogat primește sfatul de a renunța la agonisirea sa materială, pentru a dobândi comoară spirituală în inima lui, căci toate cele materiale acumulate de noi sunt amenințate de risipire, numai fapta bună are calitatea de a se imprima în sufletul nostru ca o lumină ce ne însoțește în veșnicie.

“Invitație la o legătură de iubire veșnică cu Dumnezeu”

Sfatul Mântuitorului, dat tânărului bogat, de a renunța la ceva, pentru a urma pe Cineva este o invitație la o legătură de iubire veșnică a omului cu Dumnezeu Cel bun, Care Și-a arătat iubirea și bunătatea Sa în Hristos Cel bun și milostiv. De asemenea, în cuvintele Mântuitorului vedem și o prefigurare a Bisericii. “Urmează Mie” înseamnă: Fă-te ucenic al Meu! Intră în comuniune cu Mine și în comunitatea celor care Mă urmează! Când îl cheamă pe tânăr să devină ucenic, de fapt îl îndeamnă să devină creștin, să intre în Biserica iubirii lui Hristos, în Biserica iubirii Preasfintei Treimi. Prin aceasta, noi vedem că Mântuitorul îl cheamă pe tânărul care gândea și acționa după legile Vechiului Testament să pășească în Noul Testament, să devină următor al Lui și al Evangheliei Sale.

Ca să fii desăvârșit trebuie să fii următor al lui Hristos, trebuie să fii milostiv sau darnic și să cultivi legătura cu Hristos pentru că El, Dumnezeu-Omul, este, cu adevărat, bogăția cea veșnică și nesfârșită a slavei și fericirii netrecătoare a Preasfintei Treimi.

“Să dărâmăm idolii ascunși în inima noastră”

În sfârșit, din această Evanghelie mai învățăm că nu este ușoară schimbarea vieții omului și orientarea ei pe calea desăvârșirii, că fără luptă și întristare nu este posibilă părăsirea căilor greșite. Foarte adesea ne întristăm când Hristos, prin Evanghelie, ne cheamă să ne schimbăm viața, să dărâmăm idolii ascunși în inima noastră, adică patimi camuflate, și să lăsăm să vină în locul lor iubirea și lumina lui Hristos. Totuși, toate sunt cu putință când căutăm sincer viața veșnică și cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca și noi, cei ce ne aflăm în căutarea mântuirii, să putem împlini sfaturile cele bune ale lui Hristos-Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin!

Ritul bizantin