Predici

La data de 1 Noiembrie 1950, cand Papa Pius al XII lea defineste adevarul de credinta pe care Biserica il sarbatoreste, an de an, la 15 august, citandu-l pe Ioan Damaschinul spune:

” Aceea care în naştere şi-a păstrat intactă fecioria, trebuia ca şi după moarte să-şi păstreze trupul incorupt. Aceea care a purtat în sânul ei pe Creatorul însuşi, făcut prunc, trebuia să locuiască în lăcaşurile divine. Aceea care, dată fiind ca mireasă chiar de Tatăl, nu putea să-şi găsească altă locuinţă decât printre cele cereşti. Trebuia să-şi contemple propriul Fiu în slavă la dreapta Tatălui, ea care l-a văzut pe cruce, ea care, fiind scutită de dureri când l-a adus la lumină, a fost străpunsă de sabia durerii când l-a văzut murind. Era drept ca mama lui Dumnezeu să ajungă în stăpânirea care aparţine Fiului, ea care a fost onorată de toate creaturile ca mamă şi slujitoare a lui Dumnezeu.” Papa îl mai citează şi pe sfântul German din Constantinopol, care scoate în evidenţă sfinţenia trupului preacuratei cu aceste cuvinte: “Tu, după cum a fost scris, eşti toată numai strălucire (cf. Ps 44,14); şi trupul tău feciorelnic este total sfânt, total curat, în totalitate este templul lui Dumnezeu. Din acest motiv nu putea să cunoască putreziciunea mormântului, dar, spre a păstra energiile sale naturale, trebuia să se schimbe în lumină incoruptibilă, să intre într-o existenţă nouă şi glorioasă, să se bucure de deplina libertate şi de viaţa desăvârşită.” Un alt scriitor din vechime afirmă: “Cristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, dătătorul vieţii şi al nemuririi, a fost de datoria lui de a-i reda viaţa mamei. A fost de datoria lui de a o învia din morţi şi de a o primi alături de el, traversând o cale numai de el cunoscută.”

Destinul preacuratei Fecioare Maria nu poate fi despartit de cel al tuturor sfintilor care au avut un rol insemnat in istoria crestinismului. Traditia ne spune ca atat timp cat apostoli au ramas la Ierusalim, sfanta Fecioara a stat impreuna cu ei pentru a-i incuraja si a-i sustine in diferitele incercari la care au fost supusi. Dupa plecarea acestora din Ierusalim, sfanta Fecioara l-a urmat pe apostolul Ioan, caruia Isus i-a dat-o in grija, la Efes si ca, s-ar fi reantors la Ierusalim in anul 49, la varsta de 72 de ani pentru a revedea locurile in care Fiul sau a patimit si a fost omorat. In acelasi an, continua sfanta Traditie, s-a produs si trecerea sa in lumea minunata a Fiului sau, inconjurata de sfinti apostoli care au fost cei care i-au pregatit inmormantarea si a fost asezata in mormant dupa obieciul iudeilor. Dupa trei zile a sosit si sfantul apostol Toma, care lipsise de la inmormantare si cere autoritatilor deshumarea ca sa poata vedea si el, pentru ultima data, chipul Fecioarei Maria. La deschiderea mormantului, cu toti, constata ca acesta era gol. Ingerii ridicasera, deja, in cer trupul imaculat si preasfant al Maici lui Dumnezeu.

Preacurata Fecioara Maria, a fost ridicata la marirea cereasca pentru ca, prin acel “da” spus lui Dumnezeu, in ea se implineste intreaga opera a mantuiri neamului omenesc. In ea, Cuvantul cel dumnezeesc, se face carne. Prin ea lumea capata o alta dimensiune pentru ca Fiul lui Dumnezeu, il impaca pe om, din nou, cu Dumnezeu Tatal, de care se despartisera unilateral. Astazi, ea, ajunge sa se bucure in glorie, alaturi de fiul ei de aceea este pentru crestini; speranta, curajul si bucuria lor. Ea este un semn de speranta si de mangaiere pentru poporul lui Dumnezeu si la ea putem merge, cu incredere deplina, sa o rugam sa mijloceasca pentru noi la Fiul lui Dumnezeu pentru a deveni urmasi demni de numele lui pe care-l purtam.

In conformitate cu sfintele Evanghelii si cu Faptele Apostolilor, pe Maria o urmam de la nasterea ei in Nazaretul Iudei, la Bethleem, pe Calvar, sub Cruce si nu putem ramane nepasatori la durerile sale de mama cand isi vede fiul judecat, batut, schinjuit si omorat, fara a avea vreo vina.

Preacurata Fecioara este cea care ne da cel mai elocvent exemplu de credinta. Ea este cel mai bun exemplu al comunicari omului cu Dumnezeu, de ascultare a Cuvantului cel din vecie, de curatie trupeasca, de bunatate. Prin inaltarea ei la cer ea a devenit regina, a devenit mijlocitoare a noastra la Isus, de la care cere, pentru noi, mereu si mereu clementa si ajutor divin.

Acest titlu de regina, atribuit Mariei este expresia cea mai curata si mai delicata de iubire a noastra, a fiilor ei, fata de sfanta Fecioara. Multi crestini o invoca pe Maria ca protectoare, multi crestini au o devotiune speciala fata de Fecioara Maria. Si mai multi ii ofera acea salba de rugaciuni, cunoscuta ca Rozar, ca imn de marire si lauda la adresa Fecioarei Maria, pentru viata, si suferinta pe care a indurat-o in viata ei pamanteasca, dar si exprimandu-si bucuria la gandul ca ea ne va ajuta sa privim fata lui Isus si a Tatalui ceresc, sus in Imparatia cerurilor, unde am dori sa ajungem cu toti.

Despre prezenta Fecioarei Maria in cer, sfantul evanghelist Ioan, in capitolul 12, versetul 1, al Apocalipsei, spune: “Un semn mare s-a aratat pe cer; o femeie imbracata in soare, cu luna sub picioare si pe cap purtand o coroana cu douasprezece stele.”

Asadar, adevarul sarbatorit de Biserica noastra astazi este relevat si de viziunea apostolului Ioan, in Apocalipsa, care o descrie pe Maria inconjurata de toate semnele puterilor ceresti ale Fiului ei si la care se roaga, neincetat, pentru noi, fii ei.

Haideti sa ne rugam si noi Mariei cu cuvintele sfantului Alfons Maria de Liguori: “Bucura-te regina, Maica milei, viata, mangaierea si speranta noastra, bucura-te!” Amin.

pr. Vasile Rob Ritul bizantin