Start > Ritul latin > Duminica a XXII-a de peste an (pentru copii)

Duminica a XXII-a de peste an (pentru copii)

19 July 2009
953 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXII-a de peste an (Anul B)

1. Introducere

“Așa cum multe boabe de grâu formează o singură pâine, așa cum multe bobițe formează un singur vin, așa cum multe celule formează un singur trup…”

2. Tema

“Vrem să te cinstim, Doamne, nu doar cu buzele, ci și cu inima”, pentru a face parte într-adevăr din Biserică. Sau:

“Cei curați cu inima vor locui în casa Domnului”.

3. Mesajul zilei

În fața lui Moise care vorbește (cf. prima lectură) și în fața lui Isus care vestește Evanghelia (cf. Evanghelia), există două grupuri de persoane.

- Ambele grupuri ascultă cu urechile, dar unul singur cu inima.

- În fața lui Dumnezeu pot fi două popoare:

$”Acest popor mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de mine”;

$”Acest popor mă cinstește cu buzele, dar mai ales cu inima”.

$Isus încearcă să îi formeze pe ucenicii săi în vederea atingerii acestei sincerități a inimii, pentru că așa vrea să fie poporul său, Biserica sa.

- Doar cei curați cu inima vor locui în casa Domnului!

- Îi aparținem noi cu adevărat poporului, Bisericii lui Isus? Să vedem calitatea.

Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, trebuie să trăiască în libertatea fiilor lui Dumnezeu.

- Prin Botez, noi ne naștem ca fii ai lui Dumnezeu, cu toate drepturile de a locui în casa lui.

- Suntem fii demni dacă suntem liberi, și nu sclavi ai răului; suntem adevărați fii ai lui Dumnezeu dacă avem inima curată, și nu plină de răutate, dacă împlinim voința lui Dumnezeu și aderăm la ea, nu din obligație, ci din iubire.

Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, are într-adevăr ca unică lege, legea iubirii.

- Iubirea adevărată include toate poruncile (cf. prima lectură).

- Iubirea adevărată depășește toate nedreptățile, toate diviziunile, toată falsitatea.

- Iubirea adevărată educă la “acord”, adică la a avea o singură inimă, un singur suflet.

- De aceea, în varietatea persoanelor și a darurilor, Biserica este asemănată cu:

$o familie, în care toți se iubesc, se apără, sunt de “acord”;

$o orchestră: diferite instrumente muzicale, dar o singură armonie;

$un cor: diferite voci, un singur cântec;

$o… echipă de joc cu mingea.

- Fiecare creștin trebuie să își facă partea lui, clar, sincer; dar ținând mereu cont de ansamblu; altfel nu există acord, ci “dezacord”.

- Toți suntem un unic șantier; trebuie, în funcție de capacitatea fiecăruia, să construim casa lui Dumnezeu.

Biserica, noul popor al lui Dumnezeu, are ca scop împărăția lui Dumnezeu.

- Doar la sfârșit fiii lui Dumnezeu vor fii puri și limpezi așa cum vrea Dumnezeu, motiv pentru care îl vom vedea așa cum este în realitate.

- Acum ne purificăm în credință în această lume; credincioșii răposați se purifică în focul iubirii lui Dumnezeu în purgator; doar la sfârșit vom fi toți curați în Biserica glorioasă, în împărăția iubirii veșnice a lui Dumnezeu.

- Doar cel care știe să iubească din toată inima va fi cetățean al împărăției iubirii.

4. Exemple

a) Biserica propusă de Conciliul al II-lea din Vatican – Biserica, noul popor al lui Dumnezeu – are:

- drept condiție: libertatea fiilor lui Dumnezeu;

- drept unică lege: iubirea;

- drept scop: împărăția.

Simplificând, copiilor li se poate spune așa: aparține familiei lui Isus cel care intră în “armonie”:

- cu sine însuși = loialitate;

- cu Dumnezeu, trăind ca adevărat fiu al lui Dumnezeu;

- cu ceilalți, trăind într-adevăr iubirea;

- și urmând planul lui Dumnezeu…

b) Exemplu de iubire și de iertare

În primii ani de după Primul Război Mondial, în Japonia era foamete. Națiunea fusese învinsă. Soldații se întorceau triști la casele lor și deseori le găseau distruse de bombe. S-a întors și un băiat de 17 ani, Shirieda, care a fost kamikaze, adică pilot sortit morții, și împreună cu alții se pregătise să întreprindă zboruri sinucigașe împotriva navelor americane.

Și-a găsit casa distrusă complet. Întrucât tatăl său murise în timpul războiului și el era cel mai mare dintre frați, a început să construiască o casă micuță. A găsit niște lemne, dar cuie nu putea găsi nicăieri. Deodată i-a venit în minte o idee: în apropiere erau misionari salezieni care construiau o biserică și, prin urmare, trebuiau să aibă cuie multe. Lucrul cel mai simplu era să meargă acolo și să ia câteva pe ascuns. Nu vedea în aceasta nimic rău; el era japonez, budist, ei, în schimb, erau europeni, creștini. S-a strecurat în magazia de materiale de construcție, a luat cuie și se pregătea să plece când l-a văzut un misionar italian, don Roncato. A început să alerge, dar misionarul era mai iute și l-a prins.

Ce a făcut? L-a pedepsit? L-a dus la poliție? Nimic din toate acestea. A ascultat cu calm explicațiile lui, apoi l-a dus înapoi în magazie și i-a mai dat niște cuie, spunându-i să se întoarcă la cei dragi ai lui și să își construiască o casă. Tânărul japonez a reflectat îndelung asupra motivului pentru care misionarul l-a iertat și a mai adăugat niște cuie. După câteva zile, s-a întors din nou la don Roncato, dar de această dată nu pentru cuie. Voia să cunoască învățătura lui Isus, despre iubire și despre iertare; și i-a plăcut atât de mult încât a vrut să devină creștin.

Și așa a făcut, iar la Botez și-a luat numele Ioan. După câțiva ani de lucru ca educator la o școală a salezienilor, a intrat în seminar și, în 1963, la Torino, a fost hirotonit preot. Și fratele lui mai mic s-a convertit și a devenit salezian; sora, în schimb, a intrat la surorile saleziene ca infirmieră. În sfârșit a devenit creștină și mama, care înainte era o budistă practicantă.

c) Responsabilitatea mărturiei

În autobiografia sa, Mahatma Gandhi povestește cât interes a nutrit pentru Biblie, mai ales pentru Predica de pe munte, pe când era student în Africa de Sud.

S-a convins că creștinismul era răspunsul la sistemul castelor, care timp de secole constituise o plagă pentru India, și s-a gândit serios la posibilitatea de a deveni creștin.

Într-o zi, s-a dus într-o biserică protestantă pentru a participa la o celebrare creștină și să primească instrucțiunile necesare.

La intrare l-au oprit și i-au explicat cu amabilitate că trebuia să se ducă la o biserică rezervată negrilor. A plecat și nu s-a mai întors niciodată.

d) Eu – scrie o soră – mă ocup de o duzină de pui. În fiecare an cloștile clocesc câteva ouă. Odată mi s-a întâmplat să observ comportamentul unei cloști cu cei trei puișori ai ei ieșiți de puțin timp.

Cloșca intenționa cu siguranță să îi învețe să mănânce. Doi au urmat-o și au învățat imediat. Al treilea, în schimb, a rămas să ciripească, fără să îndrăznească să iasă. Cloșca l-a chemat, dar el continua să ciripească. Dacă aș fi fost cloșcă, i-aș fi spus: “Ascultă, cu atât mai rău pentru tine, nu vei primi nimic; nu ai decât să vii cu frații tăi”.

Spre uimirea mea, mama îi abandonează pe cei doi puișori “inteligenți” și merge să îi ducă o porție bună micuțului nesăbuit.

Eu eram pe planul dreptății; cloșca, prin instinctul ei primit de la Creator, era pe planul iubirii, al gratuității, al slujirii… (B. Bro).

Dacă o cloșcă nu uită de puișorii ei, ce va face Dumnezeu? Este suficient să primim iubirea sa.

e) Sfat practic

Pentru ca toți copiii să înțeleagă că sunt “loiali” cu Dumnezeu, “dacă inima lor nu este departe de el”, este suficient să le cereți să se gândească la felul în care trăiesc cele patru momente liturgice de tăcere din cadrul Liturghiei legate de liturgia penitențială, de colectă, după omilie și după Împărtășanie: “dorm”, sunt distrați sau intră în dialog real cu Isus?

Ritul latin