Predici

Sfanta Evanghelie pe care am ascultat-o astazi ne face partasi unei minuni materiale facuta de Isus, care numai cu doi pesti si cinci paini, oferite cu dragoste dumnezeeasca, satura mii de oameni si mai raman faramituri. Cu toate acestea Isus ne atentioneaza: “nu numai cu paine traieste omul, ci si cu tot cuvantul lui Dumnezeu.” Mt. 4,4.

Inmultiri de paini, prin care sunt saturati si alti oameni lipsiti, ne mai sunt relatate de Sfanta Scriptura, prin care Dumnezeu vine, satura si intareste pe oameni sai. Si in acest sens ne putem aduce aminte ca in predica rostita cu ocazia sarbatoriri sfantului Ilie am auzit ca Dumnezeu a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului (cf. 1Regi 17;9,16). La fel in 2Regi 4;42,44 ni se spune ca proorocul Elisei, de asta data, a inmultit 20 de paini cu care a hranit multimile. Apoi mana cazuta din cer prin care Dumnezeu a hranit poporul ales in fuga acestuia prin pustiu dupa salvarea lui din robia Egiptului si despre care Isus spune fariseilor: “Nu Moise v-a dat painea cazuta din cer, ci Tatal meu care este in cer…” Io. 6,23.

Painea ocupa un loc important si central in cadrul Sfintelor Evanghelii, pentru ca painea, hranitoarea trupului si a intretineri vieti, se transforma in painea Euharistica, cea care va satisface, nu numai necesitatile trupului, dar mai ales pe cele sufletesti. Faramaturile ramase dupa consumarea paini, inmultite de Isus, reprezinta nu numai abundenta paini dumnezeesti dar si grija pe care preotul trebuie sa o manifeste fata de aceasta sporire euharistica.

Pentru orice crestin participarea la ospatul euharistic prin care fiecare persoana dintre cele prezente ar trebui sa se nutreasca cu Sangele si Trupul lui Isus, spre a deveni o mare si unica familie a lui Cristos, trebuie sa devina un scop, un tel atunci cand participa la sfanta Liturghie. Sa-si intareasca convingerea ca toti crestini sunt frati si, ca fratii, trebuie sa se hraneasca de la aceeasi masa a carei membri sunt.

Euharistia este semnul cel mai concret al maretiei, gratuitati si generozitati darurilor divine prin care Isus s-a daruit, prin viata si moartea sa poporului nascut din aceasta jertfa, ca noi sa ne potolim astazi foamea si setea pentru viata de aici si cea din vesnicie. Biserica trebuie sa auda mereu cuvintele lui Isus, rostite cu ocazia inmultiri painilor, in pustiu: “dati-le voi sa manance” Mt. 14,17 pentru ca intre Biserica si caritate trebuie sa fie o stransa legatura deoarece, Biserica, este cea care trebuie sa se ocupe de lipsurile omului, fie ele materiale, dar mai ales spirituale. Dar, ceea ce este si mai important este faptul ca Isus, prin Biserica sa, iti ofera hrana gratuit, la fel dupa cum iti ofera si vesnicia. Singura conditie este aceea de a accepta. In timp ce Euharistia este semnul prezentei lui Isus in mijlocul poporului sau, pana la sfarsitul lumi. Relatarea hraniri miraculoase din Evanghelie este asemenea compasiuni si griji noastre, foarte des limitate, numai la rugaciuni, urari de sanatate si de bine, chiar daca la rugaciune si la urarile pe care le facem avem posibilitatea de a adauga si ceva material: o paine, o haina, un pahar cu apa, s.a., pe care Dumnezeu sa le inmulteasca spre a fi spre saturarea celor care, cu adevarat, sunt lipsiti si nevoiasi.

Imensitatea de oameni, care sufera de foame pe pamant, nu poate fi consolata numai prin cuvinte miscatoare, de genul; aici este nevoie de iubire, de mai multa dreptate, etc. Acolo este nevoie si de un pic din economiile noastre si mai mult din risipa noastra, a fiecaruia, pentru ca uni dintre acei oameni si copii sa cunoasca si ei sentimentul saturatiei pe care pana acum nu l-au cunoscut. Daca iubirea lui Cristos, pe noi, ne impresoara cu hrana indestulatoare si cu multe alte daruri necesare vieti noastre, oare nu ar fi normal ca si noi sa cautam lipsa aproapelui nostru si a incerca, macar, sa o usuram daca nu i-o putem suprima? Astazi aruncam la gunoi multe dintre lucrurile si chiar alimentele pe care, nu cu prea multi ani in urma, nici prin gand nu ne-ar fi trecut sa o facem. Lucruri care, altadata, au reprezentat pentru noi valori si care astazi ar putea deveni valori nepretuite pentru multi dintre semeni nostrii de aici, de langa tine si de prin multe locuri de pe pamant. Daca am realiza fiecare dintre noi sentimentul foamei si al lipsei in toata intensitatea lui, am observa ca si eu, un simplu om, cu familie modesta, as putea hrani numai cu “faramiturile” casei mele unul sau poate chiar doua persoane. Dar toate “faramiturile” celor multi de pe pamant, cate guri ar putea hrani, ca sa nu vorbesc de “painea si pesti” de care, o alta categorie de oameni din lume dispun, cati copii care astazi mor de foame pe pamant, ar putea fi salvati de la moartea prin infometare, boli si frig?!

Omul modern, cel contemporan cu mine si cu tine, frate crestine, chiar daca se crede satul, el este deosebit de flamand, mai flamand decat toti saracii lumi a treia si aceasta pentru ca si-au pierdut sensul vieti, au pierdut contactul cu Dumnezeu, au pierdut realitatea vieti.

Chiar daca timpul omului este scurt, puterile limitate, bunavointa putina, grijile zilnice ne napadesc, nervi sunt din ce in ce mai incordati, iar stresul ne distruge, omul parca nu cauta linistea, nu cauta alinarea, chiar daca-i cunoaste provenienta.

Dumnezeu ni se ofera tuturor, omul trebuie doar sa-l descopere. El este langa noi. Noi trebuie sa-l vedem. Este in noi. Noi trebuie sa-l simtim. Isus si astazi face minuni. Omul trebuie doar sa le descopere pentru el si pentru aproapele sau. Amin.

pr. Vasile Rob Ritul latin