Start > Ritul bizantin > Fie voua dupa credinta voastra!

Fie voua dupa credinta voastra!

24 July 2009
1,571 afișări

Autor: pr. Vasile Rob
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VII-a după Rusalii

Sfanta Evanghelie de astazi ne prezinta minunea facuta de catre Isus in “orasul sau” sau “tara sa” cum mai este numita cetatea Capernaum, in care il gasim destul de des si unde face multe minuni prin care reda sanatatea trupeasca oamenilor necajiti si amarati ai acelor timpuri.

Cei doi orbi care se tineau de Isus mai mult ca sigur auzisera de unele dintre minunile pe care Isus le-a facut cu alti oameni care au suferit de diferite boli si erau absolut convinsi ca toate acestea le face cu puterea dumnezeeasca pe care o detine, de aceea si ei nu conteneau a-l ruga sa le dea si lor vindecare. Deasemenea, cei doi, credeau cu adevarat ca acela pe care-l rugau staruitor sa-i ajute este Mesia cel de mult asteptat de Israel si despre care Isaia a spus: “Va deschide ochi celor orbi si va scoate din temnita pe cei robiti.” Is. 48,7 Dar, nu este suficienta numai dorinta omului de vindecare care este, oricum, legitima, ci si rugaciunea, asa dupa cum retine si sfantul evanghelist Marcu in cap. 11,24 : “Pe toate cate le cereti, rugandu-va cu credinta, sa credeti ca le veti primi.” Chiar si orbi din Evanghelia de astazi dobandesc vederea datorita credintei, asemeni altor oameni bolnavi pe care Isus ii vindeca, tot ca urmare a credintei lor, de aceea le spune celor vindecati: “Credinta ta te-a mantuit!” Cuvinte prin care nu numai ca identifica “medicamentul” vindecarii, dar si indica necesitatea credintei ca “terapie” in dobandirea vindecari.

Din Evanghelia de astazi trebuie sa retinem invataturile necesare mantuiri noastre, aplicabile tuturor actelor de lauda si cerere la adresa lui Dumnezeu: rugaciunea sincera, credinta fara dubii, staruinta in rugaciune, s.a., ca si conditie sine qua non in primirea harurilor ceresti. Apoi, pentru ca nu suntem singuri in aceasta lume si interactionam, nemijlocit, si cu alti oameni, trebuie sa primeze in sufletul unui urmas al lui Cristos, iubirea aproapelui, ajutorul sau ajutorarea lui, in caz de nevoie si nu in ultimul rand rugaciunea sincera pentru el.

Pentru ca, in aceste zile, poate mai mult ca oricand, fiecare dintre noi are nevoie de un sprijin, moral sau chiar material. Si daca acest sprijin il acordam neconditionat, asa dupa cum a facut Isus in toate interventiile sale, inseamna ca si in noi a inmugurit vlastarul iubirii aproapelui. Ca si noua, Isus, ne-a redat vederea cea adevarata. Daca, insa, nu simtim aceasta atunci suntem si noi asemenea fariseilor din Evanghelia de astazi pentru ca asa dupa cum orbul nu vede lumina soarelui si nu cunoaste ziua de noapte, intunericul de lumina, tot asa omul fatarnic nu cunoaste si nu vrea sa vada binele, adevarul si dreptatea ce-l inconjoara, cautand sa le judece si sa le interpreteze conform viclesugului si rautatii inimi sale sau, pur si simplu, sa le ignore. Fatarnicia este o boala spirituala greu tratabila, deoarece in mintea celui care sufera de acest handicap, ceea ce in realitate este cinstit, curat si drept, in aceasta minte bolnava este minciuna, murdarie si invidie. Dovada o vedem de atatea ori in sufletul iudeilor care sunt prezenti la vindecarile miraculoase pe care Isus le face si despre care ei spun ca nu sunt facute cu putere divina si chiar ii aduc o acuza foarte grava si anume ca, : “Cu Domnul demonilor scoate demoni!” Mt. 9,34.

Pe omul rau si invidios, plin de mandrie, oricat ai vrea sa-l faci sa vina la realitate, nu vei reusi, deoarece, cei trei demoni: rautatea, invidia si mandria, care-l poseda pe fariseu nu se pot alunga fara interventia lui Dumnezeu. Dar, dupa cum Dumnezeu nu intra cu forta in sufletul omului, ci numai la dorinta si cerinta sincera a acestuia, locul lui Dumnezeu din sufletul omului, este ocupat si posedat de diavol.

Isus a vindecat nu numai pe cei doi orbi la care Evanghelia de astazi ne face partasi, carora le spune: “Fie voua dupa credinta voastra!” Mt. 9,29, dar si pe multi alti, fie ca au cerut, fie ca i s-a facut, pur si simplu, mila de sufletele nevoiase. Oare, noi, rostind rugaciunea “Tatal nostru,” si spunand: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri” nu este tot un “fie tie dupa credinta ta“?! Si atunci, daca ne este noua dupa credinta pe care o avem, nu trebuie sa ne mire faptul ca in lume sunt atatea boli, atatea necazuri. Ca sunt atatea suferinte nu numai trupesti dar si sufletesti. Ca societatea in care azi traim este plina de sechelele multitudini de pacate in care ne zbatem. A faptului ca, multi dintre noi, suntem mai mult farisei decat crestini, punand la indoiala tot ceea ce nu ne aduce o satisfactie materiala, filtrand prin interesul propriu invatatura evanghelica si credinta in viata vesnica promisa. Omul, care nu are credinta nu iarta nimic aproapelui sau si ramane incontinuare orb pentru ca el nu vede bunatatea si maretia lui Dumnezeu, in ceea ce-l inconjoara, si mut pentru ca nu se roaga si nu multumeste lui Dumnezeu pentru talanti pe care i-a primit: sanatate, bogatie si intelepciune.

Sfanta Evanghelie de astazi se incheie cu: “Isus strabatea toate cetatile si satele…vindecand orice boala si orice neputinta in popor.”

Isus si astazi strabate toate orasele si satele prin constiinta omului si cheama pe tot omul la Biserica pentru a se hrani cu “painea cea coborata din cer” si pentru a se adapa din izvorul vieti, cu apa vesniciei. Amin.

Ritul bizantin