Predici

1. Introducere

Se apropia ora gustării. O mamă îl întreabă pe propriul copil:

- Vrei macaroane?

- Nu, mamă.

- Preferi o ciocolată sau o bomboană pe băţ?

- Nici astea.

- Atunci, ce vrei să mănânci la gustare?

- Nimic, mamă… Dar aş vrea să îmi dai banii pentru macaroane, sau ciocolată pentru gustare…

- La ce îţi folosesc banii?

- Pentru leproşi.

Astfel de discuţii, scrie R. Follereau, faimosul apostol al leproşilor, între copii şi mame se repetau de mii de ori în Austria în primii ani de după război. Atunci Austria nu era încă bogată ca astăzi, totuşi copiii au reuşit să adune două milioane o sută de mii de franci pentru a cumpăra alimente şi medicamente pentru leproşi. I-au încredinţat reprezentantului Organizaţiei pentru ajutorarea leproşilor, în timpul unei ceremonii emoţionante (S. J. Klimek).

2. Tema

Un copil a oferit cinci pâini de orz şi doi peşti. Isus a mulţumit şi le-a dat tuturor.

3. Mesajul zilei

Din toate amănuntele scoase în evidenţă de fragmentul evanghelic, vrem să scoatem în evidenţă unul: “Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti”.

- Este un copil care are de mâncare… ca şi noi;

- Este un copil care îl urmează pe Isus… ca şi noi;

- Este un copil care împarte pâinea sa cu Isus şi cu toţi… aşa cum ar trebui să facem şi noi!

Copiii, chiar şi cei mai mici, toţi au dreptul să fie în Biserică parte importantă şi activă: sunt primii deţinători ai împărăţiei! (Ni se pare utilă reproducerea la sfârşit a unei pagini care vorbeşte despre prezenţa copiilor în Biserică, scoasă din Christifideles laici, nr. 47).

Cum pot copiii să participe activ la Euharistie? (Aşteptaţi răspunsurile copiilor):

- ca ministranţi, lectori, corişti etc.;

- pregătindu-se pentru a duce ofertele la altar;

- participând cu entuziasm la rugăciuni, la aclamaţii;

- ascultând cu iubire lecturile şi omilia;

- intrând în comuniune de iubire cu toţi şi primindu-l pe Isus euharisticul.

Cum pot copiii să îl ajute pe Isus să lupte împotriva foametei din lume? (Aşteptaţi răspunsurile şi enumeraţi-le):

- participând la iniţiativele care există în acest scop;

- ajutându-i pe misionari;

- educându-se la împărtăşire şi la solidaritate universală;

- ajutându-i pe cei săraci care sunt între noi.

Amintind că “meniul nu se mănâncă”, trebuie să le daţi de mâncare altora nu prin cuvinte, ci cu hrană zilnică.

- Cel care risipeşte mâncarea, în timp ce fratele său moare de foame, nu este demn de Iubirea lui Isus: este ca bogătaşul petrecăreţ, condamnat pentru veşnicie.

4. Exemple

Mai mult decât gânduri teoretice, sunt necesare astăzi mărturii. A educa la împărtăşire înseamnă a educa la “inima” evangheliei.

Iniţiativele concrete pot fi multe. Să punem în practică cel puţin una dintre ele. Câteva exemple pot servi ca provocări.

a) Am văzut pe drum o fetiţă care tremura de frig, avea o haină subţire şi prea puţine speranţe pentru o masă decentă. M-am înfuriat şi i-am spus lui Dumnezeu:

- De ce permiţi aceasta? De ce nu faci ceva?

Câteva clipe Dumnezeu nu mi-a răspuns nimic. Apoi, deodată, în acea noapte, mi-a răspuns:

- Sigur că am făcut ceva. Am făcut pentru tine!

b) În cadrul programului de pe postul Radio Vatican “Ce aţi fi făcut voi?”, s-a propus, cu mai mult timp în urmă, discutarea unui fapt întâmplat în realitate.

Un oarecare, fiind într-o biserică din Roma în timpul Liturghiei de seară, s-a auzit invitat de preot să “ofere un semn de pace” propriului vecin de bancă, înainte de Mielul lui Dumnezeu. Era un bărbos, îmbrăcat foarte rău, care, imediat ce a simţit strânsoarea mâinii domnului în discuţie, a spus, fixându-l cu privirea, cu un zâmbet fericit:

- În această seară vin să iau cina la tine.

Domnul a rămas blocat şi, în timp ce Liturghia se apropia de sfârşit, reflecta dacă e bine sau nu să îl ducă acasă pe bărbos, şi era destul de stingherit. Astfel încât, atunci când acesta i-a spus:

- Aşadar, vin la tine la cină?, a răspuns furios:

- Bine, trebuie să mă gândesc: nu te cunosc, înţelegi…

- Dar dacă nu mă cunoşti, a răspuns minunat bărbosul, atunci de ce ai dat mâna cu mine? (R. Francisco).

c) Este o poveste adevărată, întâmplată în Elveţia, într-o cantină în care se oferea o masă caldă pentru săraci. O doamnă a luat o farfurie de ciorbă şi, când se pregătea să se aşeze la una dintre mese, şi-a dat seama că a uitat lingura. Pune farfuria pe masă şi merge să îşi ia lingura. Când s-a întors, surpriză! Un bărbat de culoare s-a aşezat în faţa ciorbei ei; are lingură şi mănâncă liniştit.

“Ei! Ia te uită!”, se gândeşte femeia. “Dar ce aer liniştit are: ar fi mai bine să îl iau cu binişorul”.

Şi aşa se aşază în faţă şi, trăgând farfuria în faţa ei, spune: “Îmi permiteţi?”

Bărbatul nu răspunde, doar îi zâmbeşte. Doamna începe să mănânce. Dar bărbatul ia din nou farfuria şi o pune pe mijlocul mesei, la jumătatea distanţei dintre cei doi, şi duce din nou lingura în farfurie. O face cu atâta dulceaţă, în gest şi în privire, încât doamna îl lasă, dezarmată. Mai mult, apare în ea un fel de complicitate tăcută. Termină ciorba.

Bărbatul se ridică, îi face semn să nu se mişte. La scurt timp, revine cu o porţie mare de cartofi prăjiţi şi o pune în mijlocul mesei. Şi cartofii au acelaşi sfârşit ca şi ciorba. Bărbatul se ridică din nou, de această dată plecând. Îşi ia rămas bun de la femeie, cu un zâmbet şi un mulţumesc.

Doamna, revenindu-şi din uimire, decide la rândul ei să plece; caută cu mâna poşeta pe care o agăţase de spătarul scaunului, dar… nu mai este! “Cum? Atunci… Negrul!”

Se pregăteşte să strige ca să îl ajungă din urmă şi să îl oprească, dar, când a privit în jur, a văzut poşeta ei agăţată de scaun, cu două rânduri mai în spate de locul ei, şi pe masă o farfurie cu ciorbă, răcită deja, şi în farfurie nu era lingură!

Într-o clipă, şi-a dat seama ce s-a întâmplat. Nu bărbatul îi mâncase ciorba; ci ea, greşind masa, s-a dus să mănânce din farfuria acelui domn.

d) Un fragment din textul exortaţiei apostolice Christifideles laici privitor la copii în Biserică.

Trebuie să recunoaştem, de altfel, că şi la vârsta copilăriei există multe posibilităţi de acţiune atât pentru edificarea Bisericii, cât şi pentru umanizarea societăţii. Ceea ce spune conciliul despre prezenţa benefică şi constructivă a copiilor în familie, “biserica familială”: “Copiii, ca membre vii ale familiei, contribuie şi ei în felul lor la sfinţirea părinţilor”, trebuie să fie repetat copiilor în raport cu Biserica particulară şi universală. Acest lucru îl scotea în evidenţă deja Jean Gerson, teolog şi educator din sec. al XV-lea, pentru care “copiii şi adolescenţii nu sunt o parte neglijabilă a Bisericii” (nr. 47).

pr. Pietro Righetto Ritul latin