Predici

TEXTUL BIBLIC: Marcu 6,7-13

Isus îi trimite pe cei doisprezece apostoli

Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi, pentru prima oară, i-a trimis doi câte doi: el le-a dat putere asupra duhurilor rele 8 şi le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât doar un baston. Să nu aibă nici pâine, nici sac cu provizii, nici bani la cingătoare. 9 Să fie încălţaţi numai cu sandale şi să nu îmbrace două tunici. 10 Şi le-a mai spus: “Când intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până la plecarea voastră din acea localitate. 11 Şi dacă într-o localitate nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, plecaţi mai departe scuturând praful de pe picioarele voastre1 ca o mărturie împotriva lor”.

12 Cei doisprezece au plecat, au predicat oamenilor că trebuie să se convertească, 13 au scos mulţi diavoli, au uns pe mulţi bolnavi cu untdelemn şi i-au vindecat.2

___________________________________________________________________________________

1 6,11 A-şi scutura praful de pe picioare: Pentru iudei, a-şi scutura praful de pe picioare sau de pe haine era o demonstraţie de respingere a celorlalţi. În felul acesta se făcea cunoscut oamenilor că erau respinşi ca parte a poporului lui Dumnezeu.

2 6,13 Chiar dacă untdelemnul de măsline are o putere curativă, în acest text şi în Iac 5,14 este folosit ca simbol al puterii miraculoase a lui Dumnezeu pentru a vindeca persoanele.

1 – LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Dragi prieteni:

În capitolul 3 din Evanghelia după Marcu, Isus i-a instituit pe cei doisprezece, acum este momentul trimiterii oficiale.

Domnul continuă să străbată toate regiunile învăţându-i pe toţi oamenii Vestea cea Bună a Împărăţiei. Însă această misiune de acum încolo nu o va realiza singur, ci pe cei doisprezece pe care i-a ales în mod special dintre ucenicii săi acum îi trimite doi câte doi ca “să alunge duhurile rele”, adică pentru a elimina răul în toate formele sale. Cei doisprezece trebuie să facă în numele Domnului ceea ce El însuşi a venit ca să facă.

Le dă acestor doisprezece câteva “norme” concrete pentru a realiza această datorie, pentru a realiza misiunea. În cadrul acestor recomandări este semnificativ că în Marcu li se permite să ia baston şi sandale, dat fiind faptul că în Matei şi în Luca le este interzis. Este posibil ca Marcu, care scrie Evanghelia sa romanilor, “să permită” şi “să justifice” folosirea bastonului şi a sandalelor pentru distanţele lungi pe care misionarul va trebui să le parcurgă dacă ne gândim la numărul de kilometri care există între Ţara Sfântă şi Roma. Mai mult decât asta, se insistă să nu ia mâncare, nici desagă, nici bani; de asemenea, nu trebuie să ia decât o haină. Toate acestea marchează ceea ce am putea intitula astăzi “austeritatea” misiunii. Altfel spus, pentru a nu pune accentul atât pe “mijloacele” misiunii cât mai ales pe scopul ei: viaţa veşnică; pe mesajul ei: Evanghelia; şi pe cel care trimite: însuşi Isus Cristos. Se percepe cu claritate că exigenţele misiunii itinerante sunt foarte mari.

Li se spune că trebuie să rămână într-o singură casă. Probabil că asta pentru ca din “acest” loc începe să se formeze Biserica, comunitatea domestică; pe atunci aici se celebra cultul. Pe de altă parte este posibil de asemenea ca în felul acesta se va limita excesul multor “profeţi” şi “filozofi” care bântuiau prin zonă şi cereau întreţinerea lor. Domnul previne ospitalitatea din partea celor care acceptă mesajul evanghelic.

În faţa realităţii de a nu fi primiţi şi ascultaţi li se recomandă să facă gestul tipic din mentalitatea iudaică atunci când a sosit în patria sa după ce s-a mers în ţară străină: să scuture praful de pe picioare pentru a nu aduce nimic “necurat”. Însă se imită gestul într-un context şi cu un sens diferit: să se elibereze de responsabilitate faţă de cei care folosindu-se rău de libertatea lor resping mesajul mântuirii.

Pentru a ţine cont: Faptul de “a merge doi câte doi” înseamnă diferite lucruri. Pe de o parte necesitatea a “doi martori” pentru declararea evenimentelor importante (cf. de exemplu Dt 17,6; 19,5; Num 35,30). Pe de altă parte este importantă valoarea companiei reciproce în integrarea, ocrotirea şi munca împreună (cf. de exempul Ios 2,1; Am 3,3; Tob 5). În Biserica primară s-a continuat cu acelaşi obicei (cf. de exemplu Fap 13,2; 15,40; Mt 18,20; Lc 24,36).

Alte texte biblice pentru a confrunta: Mt 10,9-14; Lc 9,1-6; Mc 3,13-19.

Pentru a continua aprofundarea acestor teme se poate vedea în dicţionar cuvântul “Trimis, a trimite”.

Întrebări pentru lectură

- Prin ce locuri merge Isus?

- Ce face el?

- Pe cine-i adună?

- Ce face cu ei?

- Ce poate să însemne “a alunga duhurile rele”?

- Ce le porunceşte celor doisprezece?

- Pentru ce pot să ia baston şi sandale?

- Pentru ce nu pot lua mâncare şi nici desagă?

- Pentru ce trebuie să ia numai o tunică?

- Pentru ce trebuie să rămână într-o singură casă atunci când ajung într-o localitate?

- Ce se întâmplă dacă într-un loc nu vor să-i primească şi nici să-i asculte? Ce trebuie să facă?

- Ce înseamnă “a scutura praful de pe picioare”?

- Ce au făcut discipolii odată ce au primit poruncile lui Isus?

- Cum se termină relatarea?

2 – MEDITAŢIA

Ce-mi spune? Ce ne spune?

Întrebări pentru meditaţie

- Îl las pe Isus ca să mă înveţe o dată şi de mii de ori vestea cea bună a Împărăţiei?

- Mă simt parte dintre cei “doisprezece” pentru că am fost convocat de Isus ca să trăiesc credinţa?

- Ce înseamnă pentru mine astăzi a fi un “trimis” al lui Isus? În ce locuri mă trimite în mod deosebit?

- Ce implicaţii are pentru mine faptul de a fi trimis “doi câte doi”? Trăiesc misiunea ca ceva comunitar sau am tentaţia de a fi un “franctiror”?

- Care ar fi “duhurile rele” pe care le au oamenii astăzi?

- Cum pot ajuta pentru ca să fie alungate graţie puterii lui Cristos? Ce pot face în mod concret?

- Accept că datoria misionară trebuie să fie “austeră”?

- Ce înseamnă pentru mine a lua baston şi sandale? Ce am trebuinţă astăzi pentru a îndeplini misiunea pe care Isus o pune ca provocare în viaţa mea?

- Ce înseamnă pentru mine astăzi să nu iau nici mâncare, nici desagă, nici bani? În definitiv: de ce lucruri pot să fac abstracţie pentru datoria misionară astăzi? De care lucruri trebuie să mă eliberez, să mă detaşez, pentru a îndeplini misiunea?

- La ce dau mai multă importanţă în datoria misionară? Mă las ademenit mai mult de “mijloacele” misiunii, chiar dacă sunt necesare? Pun accentul pe ceea ce este central: scopul: viaţa veşnică; mesajul: Evanghelia; şi pe cel care trimite: însuşi Isus Cristos?

- Sunt capabil să “construiesc” comunitatea în provocarea misiunii?

- Ce “case” ar trebui să evanghelizez astăzi?

- Ce fac şi cum mă simt atunci când cineva nu vrea să asculte Cuvântul? Mă descurajez, mă supăr sau sau las în voia lui responsabilitatea care-i revine în respingerea Evangheliei?

- În ce situaţii din viaţa mea ar trebui “să scutur praful de pe picioare” în datoria misionară?

- Îi invit pe fraţii pe care Dumnezeu îi pune în viaţa mea să înceteze să păcătuiască şi să se apropie de Dumnezeu?

- Cum pot eu “să vindec bolnavii” actualmente? Care ar fi semnificaţia simbolică însă reală a acestei expresii pentru mine astăzi? Care sunt bolile din lumea noastră actuală?

3 – RUGĂCIUNEA

Ce-i spun? Ce-i spunem?

Pentru a face rugăciunea, luăm câteva fraze dintr-un text din Concluzia Documentului Final de la Aparecida:

“Nu putem să nu profităm de această oră de har. Avem nevoie de noi Rusalii! Avem nevoie să ieşim în întâmpinarea persoanelor, familiilor, comunităţilor şi popoarelor pentru a le comunica şi a le împărtăşi darul întâlnirii cu Cristos, care a umplut vieţile noastre de “sens”, de adevăr şi iubire, de bucurie şi de speranţă!”…

“Este urgent să mergem în toate direcţiile pentru a proclama că răul şi moartea nu au ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare, că am fost eliberaţi şi mântuiţi prin victoria pascală a Domnului istoriei”…

“Suntem martori şi misionari: în marile oraşe şi sate, în munţii şi pădurile din America noastră, în toate locurile convieţuirii sociale, în cele mai diferite “areopaguri” ale vieţii publice a naţiunilor, în situaţiile extreme ale existenţei, asumând “ad gentes” grija noastră pentru misiunea universală a Bisericii”…

(Documentul de la Aparecida 548)

Să ţinem cont de forţa şi ardoarea misionară pe care le degajă acest frumos text latino-american.

4 – CONTEMPLAŢIA

Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Pentru a lumina contemplaţia noastră propunem fraza trimiterii comunitare:

- I-a trimis doi câte doi… pentru a-i vindeca pe bolnavi…

- I-a trimis doi câte doi… pentru a vesti Împărăţia…

- I-a trimis doi câte doi…

- I-a trimis doi câte doi…

5 – ACŢIUNEA

La ce mă angajez? La ce ne angajăm?

Propunere personală

- Fă o rugăciune particulară pentru toţi creştinii din teritoriile de misiune. În special pentru aceia care trăiesc vreun tip de suferinţă sau persecuţie.

Propunere comunitară

- Realizează o activitate misionară cu grupul tău de tineri într-un loc special: zonă rurală, casă de copii, spital, etc. Ce trebuie să le vestim acestor fraţi?

FSC Ritul latin