Predici

Într-o zi i s-a întâmplat sf. Paul, care de-abia ajunsese la Efes, un episod curios: când i-a întâlnit pe creştini, i-a întrebat dacă l-au primit pe Duhul Sfânt, şi s-a trezit cu acest răspuns: “Nici n-am auzit că este Duh Sfânt” (Fap 19,1-2). Acesta este un răspuns care ar pute fi subscris şi astăzi de mulţi creştini. De aceea este important să ne punem şi noi întrebarea: cine este Duhul Sfânt? Un mare părinte al Bisericii, sf. Grigore de Nysa, care de regulă era foarte măsurat si sobru în cuvintele sale când scria despre Dumnezeu, atunci când vorbea despre Duhul Sfânt folosea imagini din cele mai neobişnuite, ca de exemplu: “Dacă îi luăm lui Dumnezeu pe Duhul Sfânt, ceea ce va rămâne nu va mai fi Dumnezeul cel viu, ci cadavrul său”. Atunci noi am putea spune, pe bună dreptate, că dacă i-l luăm Bisericii pe Duhul Sfânt, atunci ceea ce va rămâne nu va mai fi poporul Dumnezeului celui viu, ci un cimitir nesfârşit de cadavre, aşa cum se citeşte şi în profetul Ezechiel. Probabil că vom reuşi să pătrundem măcar puţin în taina Duhului Sfânt dacă ne punem o altă întrebare: “Ce face Duhul Sfânt?”. Şi de aceea suntem invitaţi să-l contemplăm pe Duhul Sfânt “în acţiune” în cadrul evenimentului Rusaliilor.

Rusaliile reprezintă “cascada” de lumină, de putere, de iubire ce i-a transformat în mod radical pe apostoli, care au devenit astfel mărturisitori curajoşi şi entuziaşti ai Domnului Înviat. Din acea zi Biserica şi-a început drumul şi nu s-a mai oprit niciodată. De aceea, Rusaliile nu sunt un eveniment ce a avut loc o dată acum două mii de ani, ci reprezintă o realitate permanentă, un eveniment ce are încă loc, un izvor ce ţâşneşte încă şi irigă inima Bisericii. Ceea ce s-a întâmplat atunci, se întâmplă şi astăzi, chiar dacă în moduri diferite:

“Toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească”. Atunci când Duhul Sfânt este revărsat asupra unor persoane, acestea încep să vorbească. Cui? Lui Dumnezeu, înainte de toate. Se vorbeşte cu Dumnezeu într-un mod surprinzător de nou: Duhul schimbă inima, dăruieşte o inimă de fiu, creează un raport de o familiaritate neauzită cu Dumnezeu, ce se exprimă printr-o laudă plină de entuziasm. Şi se vorbeşte şi cu ceilalţi proclamând acestora lucrările minunate săvârşite de Dumnezeu, anunţându-le Evanghelia, adică vestea cea bună că Cristos a înviat.

“În alte limbi”. Toţi cei care îi ascultă, chiar dacă sunt de limbi şi culturi diferite, îi înţeleg. Motivul? Duhul Sfânt transformă raporturile dintre persoane. Acolo unde există iubire, acolo există profundă înţelegere, chiar dacă se vorbesc diferite limbi, pentru că Duhul îi învaţă pe toţi credincioşii acel unic limbaj care e înţeles de toţi, limbajul iubirii. Din atâţia oameni diferiţi, Duhul Sfânt formează o singură familie, Biserica, unde fiecare, păstrându-şi propria cultură şi propriile tradiţii, se simte acasă.

Iată minunea înfăptuită de Duhul Sfânt: dăruieşte un mod nebănuit de nou de a trăi raportul cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Dăruieşte Bisericii şi creştinilor capacitatea de a transmite Evanghelia în “alte limbi”, adică cu entuziasm tineresc şi în formele cele mai potrivite culturii, aşteptărilor şi întrebărilor omului din orice loc şi timp.

Şi o poate face pentru că El este Duhul lui Dumnezeu, “respiraţia” lui Dumnezeu. Prin el Tatăl şi fiul “respiră” în noi, trăiesc, iubesc şi se bucură în noi.

Tatăl şi Fiul se iubesc din veşnicie cu o iubire perfectă: această iubire are un nume, este Cineva, este Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este legătura unităţii veşnice dintre Tatăl şi Fiul, este bucuria lor eternă, surâsul lor inefabil. În timp ce este întâlnirea dintre Tatăl şi Fiul, El este şi Iubirea care îi conduce să se dăruiască lumii, este privirea plină de milostivire cu care ne învăluie Dumnezeu. În Dumnezeu, este Iubirea care uneşte pe Tatăl ceresc de Fiul său unul-născut, dar este şi cel care deschide această comuniune a lor către lume şi umanitate. În noi, este Iubirea care pe de o parte ne leagă de Dumnezeu şi între noi, iar pe de altă parte ne face atenţi şi solidari cu lumea întreagă. Duhul Sfânt este aşadar cel care creează şi alimentează comuniunea şi misiunea.

El este izvorul ascuns al oricărui bine care înfloreşte în orice colţ al lumii, precum şi al oricărei căutări şi descoperiri a adevărului: “Tot ceea ce este adevărat, de oricine ar fi spus, provine de la Duhul Sfânt”(Sf. Toma din Aquino).

Duhul Sfânt este şi regizorul secret al întâlnirii noastre cu Cristos, ţesătorul de neobosit al oricărui act autentic de iubire şi, de aceea, şi al drumului sfinţeniei creştine. “Rodul Duhului este iubire, bucurie, pace, răbdare, bunăvoinţă…(Gal 5,22: lectura a II-a). Duhul, prezent în creştin, este activ mereu. Este asemenea unui pom al cărui fruct este iubirea. Această iubire are două caracteristici care o fac să fie de neconfundat, aproape ca şi două însoţitoare inseparabile: bucuria şi pacea. Dacă iubeşti cu adevărat, eşti fericit şi molipseşti şi pe alţii cu bucurie; eşti în pace cu Dumnezeu, aşadar şi cu tine însuţi şi, în consecinţă, cu oricare altă persoană. Această iubire are două direcţii fundamentale prin care se exprimă, asemenea a două chipuri: spre cine înfăptuieşte răul şi ne atacă iubirea, are chipul răbdării; spre cine suportă răul şi suferă, iubirea ia chipul bunăvoinţei ( a voi şi a face binele celorlalţi). Izvorul de nesecat al iubirii în toate dimensiunile sale este El, Iubirea, adică Duhul Sfânt. Aici descoperim un criteriu sigur pentru a şti dacă Duhul Sfânt ne animă: “Întrebă-ţi sufletul. Dacă este plin de iubire, îl ai pe Duhul Sfânt” (Sf. Augustin).

Duhul Sfânt este “lumina inimilor noastre”(secvenţa), ce ne ajută să aprofundăm şi să asimilăm cuvintele lui Isus: “Când va veni Duhul adevărului, el vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul” (In 16,13). Şi Cristos este adevărul, adică revelarea completă şi definitivă a lui Dumnezeu şi a iubirii sale. Iar Duhul Sfânt ne dăruieşte o cunoaştere interioară, progresivă şi personală a lui Cristos însuşi, şi astfel ne transformă în martori entuziaşti şi curajoşi ai celui Înviat: “şi voi veţi da mărturie pentru că de la început sunteţi cu mine”.

Este Duhul Sfânt cel care ne face să spunem împreună cu Isus “Abba = Tăticule” lui Dumnezeu şi ne umple de încredere filială. Este tot Duhul Sfânt făuritorul unităţii Bisericii prin varietatea darurilor pe care fiecare le primeşte pentru utilitatea comună. El, Duhul Sfânt, este cel care ne dăruieşte puterea de a rezista la tentaţii, de a merge împotriva curentului, de a o lua mereu de la capăt, de a rămâne fideli lui Isus şi credinţei.

Iată câteva dintre aspectele prezenţei şi acţiunii Duhului Sfânt în Biserică, în creştini, în lume. Meditându-le şi interiorizându-le, ne putem întreba: “Cum trăiesc realitatea Duhului Sfânt în viaţa mea? Îl simt ca un străin,un necunoscut, sau ca pe o persoană dragă, un Prieten plin de bunăvoinţă, un “oaspete care aduce bucurie în suflet şi uşurare în inimi”?

Sărbătoarea Rusaliilor ne invită să reconstruim raportul nostru cu Duhul Sfânt şi să ne familiarizăm din ce în ce mai mult cu prezenţa sa. Cum putem face acest lucru? Dispunem de mai multe posibilităţi: să îl invocăm în fiecare zi; să fim atenţi la vocea sa care în profunzimea sufletului ne invită să ne ataşăm şi mai mult de Cristos şi să iubim în fiecare clipă a vieţii; să ne amintim că, atunci când citim cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt e prezent şi lucrează: acel text pe care îl citim sau ascultăm a fost inspirat de El, şi tot Duhul Sfânt este acela care ne atinge inima atunci când un text ne impresionează într-un mod deosebit; Duhul Sfânt ne-a fost comunicat la Botez şi, într-un mod deosebit, la Mir, adevărate Rusalii actuale pentru fiecare creştin, dar îl primim şi prin fiecare sacrament, prin care Isus suflă asupra noastră “respiraţia” sa şi a Tatălui: astfel îl primim mai ales în sacramentul Reconcilierii, în care Duhul Sfânt, care este infinita milostivire a lui Dumnezeu, este “trimis spre iertarea păcatelor”, precum şi în Sf. Euharistie unde “mâncăm şi bem focul Duhului Sfânt” (sf. Efrem Sirul).

“Vino Duhule Sfânt! Pătrunde în adânc inimile credincioşilor tăi. Spală orice pată a sufletului, înlătură uscăciunea inimii, vindecă orice rană. Înmoaie inimile împietrite, încălzeşte-le pe cele reci şi întoarce-le pe cele rătăcite!”

pr. Daniel Iacobuţ Ritul latin