Start > Ritul bizantin > Mila Domnului vindecă toate bolile omului

Mila Domnului vindecă toate bolile omului

8 May 2009
1,971 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a după Paști (A paraliticului)

În pericopa zilei, apostolul Ioan, ni-L prezintă pe Isus vindecând un paralizat care de 38 de ani aștepta ca cineva să-l ajute să intre în apă pentru ca să se vindece. Acesta își petrecea timpul lângă scăldătoarea Betzata, “casa milei”: loc de durere pentru toți și de speranță pentru puțini!

Nimeni nu-l ajuta pe acel bolnav, tot astfel cum nici astăzi ,nimeni nu-i ajută pe cei aflați în locurile durerii (spitale, închisori…). Indiferența fraților săi i-a risipit orice speranță de vindecare.

Arheologia ne informează că în acea zonă a Templului, “lângă Poarta Oilor”, se afla un loc unde cărturarii predau Scripturile tinerilor. Pe de o parte, studiau Legea Domnului, pe de alta, erau neglijenți, nepăsători față de săraci și bolnavi. Acest fapt evidențiază că religia din timpul acela nu punea în relief mila lui Dumnezeu față de oameni.

Numărul 38 este simbolul unei generații (Deut 2, 14). O întreagă generație a fost incapabilă de generozitate și de milă. Acest lucru arată lipsa totală de solidaritate și de ospitalitate față de cei marginalizați, din toate timpurile.

În țările sărace, notăm lipsa asistenței sociale și medicale, lumea experimentând aceiași lipsă de solidaritate față de cei bolnavi. Mulți trăiesc într-o indiferență totală, dar și mai mulți experimentează, în singurătate, boala și durerile vieții, fără vre-un ajutor din partea cuiva.

Față de acea absența îndelungată de întrajutorare, Isus reacționează. Domnul se apropie de bolnavul care, deja își pierduse încrederea în vindecare și-l ajută. Oprindu-se lângă el și vorbindu-i, bolnavul simte că-i reînvie speranța și-și deschide sufletul. El îi mărturisește Domnului amărăciunea cauzată de anii lungi de dezamăgire: nimeni nu-l ajuta să intre în piscină când apa se tulbura.

În clipele de singurătate este mai grea vindecarea. Cu Isus a venit, a sosit timpul Îngerului care mișcă inima, întreg trupul acestui om: “Ridică-te, ia-ți patul și umblă!”

Minunea demonstrează că mântuirea omului se realizează în Isus, care le înnoiește pe toate și care se prezintă lumii, ca unicul ei Mântuitor. Prin minunea sa, Domnul arată tuturor “apa nouă” în care trebuie să intre bolnavii pentru ca să primească mântuirea. A renaște din apă și din Spirit, a primi Botezul înseamnă “Paștile”, trecerea noastră la viața dumnezeiască. Prin urmare, evanghelistul, dincolo de vindecarea bolnavului, accentuează faptul că a venit în lume adevăratul Mântuitor!

Și în cazul de față, cel care ia inițiativa este Isus. El este descris ca fiind “Stăpânul sănătății“, capabil să vindece și cele mai grele boli. Cuvântul Său este puternic și vindecă imediat. Cristos este adevăratul vindecător, doctor al întregului om. Minunea accentuează faptul că Isus este Mântuitorul celor slabi, al celor abandonați și neluați în seamă de lume.

Bolnavul aude cuvintele Maestrului: “Vrei să te vindeci?” Era visul vieții sale, pe care îl considera irealizabil și imposibil. Întrebarea lui Isus adresată paraliticului pare logică: este clar că dorește să se vindece de o boală care durează de atâta timp! Este ca și cum l-am întreba pe un om flămând dacă dorește să mănânce sau pe un însetat, dacă dorește să bea apă.

I. De ce pune Isus această întrebare?

1. Mai întâi, prin întrebarea Sa, Isus îl determină pe paralitic să ceară darul vindecării, deoarece este gratuit. “Da, Doamne, doresc, dar nu am un om care să mă ajute”… O, creștine! Nu te descuraja pentru că nu ai găsit un om. Îl ai de față pe Dumnezeu: de o parte omul, de cealaltă, Dumnezeu. Trebuie să-i mărturisești pe amândoi. În Isus nu trebuie să vezi doar omul, ci și Dumnezeul. Nu uita că acela care se încrede doar în om, își atrage blestemul asupra lui: “Blestemat acela care își pune speranța în om” (Ier 17, 5) (cfr. Ciril din Ierusalim).

2. În al doilea rând observăm din Evanghelie că, lui Isus îi place să întrebe. Îi întreabă pe cei doi ucenici care mergeau în urma sa: “Pe cine căutați?” Cu aceste întrebări Isus îi ajută pe interlocutorii Săi să pătrundă în chip serios în sufletul lor, astfel ca răspunsul acestora să fie cât mai corect.

3. În al treilea rând, datorită întrebării lui Isus, aparent ciudată: “Vrei să te vindeci?”, omul paralizat ne ajută să înțelegem în amănunt starea dramatică în care se afla: “Nimeni nu mă ajută să intru în apă“. De prea mult timp dorea să se vindece, astfel încât risca nici să nu mai spere. Cerșea de 38 de ani, iar boala lui era o sursă de venit ce îi asigura existența. Aștepta ca ceilalți să-l ducă la apă, semăna cu persoanele deja obișnuite cu “boala, neplăcerea, chinul”, cu acei oameni care trăiesc din mila altora. Din acest motiv, întrebarea Domnului este extrem de respectuoasă. Vrei să te vindeci? Ești dispus să-ți schimbi viața, să te bazezi pe forțele tale?

Din păcate sunt puțini cei care, numai cu vorba doresc să depășească o stare de suferință sau de păcat. Este mult mai ușor să apeleze la soluții improvizate, chiar dramatice (cerșit, furat, înșelat), decât să-și pună la îndoială veracitatea atașamentului lor însușit și practicat de-a lungul anilor.

Domnul cunoaște această armă subtilă a diavolului, această încețoșare a minții care ne împinge să ne oprim și să așteptăm o minune. Și ne întreabă: într-adevăr dorești să-ți schimbi viața și să te vindeci?

4. În al patrulea rând, întrebându-l, Isus se apleacă peste suferința, peste boala și peste disperarea acestui om, subliniind, în același timp, că mântuirea sa și a fiecărui om este strâns legată de colaborarea sa personală cu Dumnezeu, de dorința lui de a se vindeca! De fapt, Isus îl trezește din somnul provocat de durerea lui, de singurătatea lui, de abandonul lui – boli mai grave decât cele trupești – pentru a-l motiva din nou să spere în viață.

Mântuitorul dorește să ne trezim din toropeala, amețeala, vieții provocate de anxietățile, neliniștile, preocupările, grijile, de nenumăratele lucruri pe care trebuie să le facem și care ne blochează înaintarea pe calea către Înviere, către bucuria vieții trăită cu și pentru Dumnezeu.

În fața descurajării omului, Isus nu se predă, insistă și-l provoacă, dar nu poate să-l ajute pe cel mândru care deja a ales definitiv și irevocabil stilul său propriu de viață, asemenea iudeilor din pericopa de astăzi, care sunt de partea unei legi care nu este în favoarea vieții, ci în favoarea morții.

Paraliticul este chipul omului de astăzi, paralizat de suferințe, de unele întâmplări nefavorabile, de păcate. Isus se apropie de fiecare “paralitic” al zilelor noastre și-i propune vindecarea. Nu se impune, ci caută acordul personal al fiecăruia, arătând că Dânsul respectă libertatea și responsabilitatea tuturor.

La urma urmei, prin întrebarea pe care Isus o adresează paraliticului este ca și cum l-ar îndemna să dorească să se vindece, să fie stăpân pe viața sa, să se gândească serios la viitorul său…

Într-adevăr a dorit să se vindece? Cum de n-a putut în atâta timp? Ce ar fi făcut odată vindecat? Cu siguranță că nu ar mai fi putut cerși, ci ar fi trebuit să-și caute un loc de muncă… poate era mai comod pentru el să trăiască în starea în care se afla.

Acest mod de a gândi ne poate caracteriza… dar, în mod special, îl întâlnim la tinerii noștri.

Trăim într-o lume construită de alții și mereu o acceptăm așa cum este. Lipsește inițiativa și dorința de a face ceva nou și a fi adevărați protagoniști ai vieții. Trăim asemenea acestui om, amânând zi după zi, an după an, să ne facem datoria și să ne asumăm responsabilitățile noastre, trăim ca niște paralizați, amețiți, buimăciți de muzică, de droguri, de o falsă fericire, de incapacitatea, la urma urmei, de a fi responsabili față de viitorul nostru.

Aș dori să mă opresc asupra convertirii unui tânăr, care ar putea influența în mod pozitiv viața și speranțele noastre. Acest “băiat” din San Paolo de 24 de ani, din rândul mafiei, a acceptat să participe la o întâlnire religioasă. La prima întrunire nu se simțea bine și dorea să plece. A doua zi s-a apropiat de el un educator și i-a spus că și pentru el Isus a venit în lume. Și pe el Isus îl invită să-și schimbe viața, chiar dacă momentan se află îngropat în “noroi”. Tânărul s-a convertit și a arătat că nici cea mai mare violență ori cel mai mare rău nu pot elimina sau șterge din inima omului, setea de adevăr și de Dumnezeu.

Isus face minuni, însă nu fără consensul nostru! De fapt, Isus crede în noi și este convins că putem învinge răul și boala, cu ajutorul Lui. Acesta este un alt motiv pentru care Domnul îl întreabă pe paralitic dacă dorește vindecarea.

Omul bolnav de 38 de ani este simbolul întregii omeniri. Se chinuia în mijlocul semenilor săi: “orbii și șchiopii”, care nu aveau acces la Templu, dar stăteau lângă “Poarta oilor”, loc în care se spălau victimele pentru “jertfă”. Este mulțimea celor condamnați, pe care Legea îi excludea de la dreptul la viață. De fapt ei sunt “adevărata jertfă” a omenirii. În acest loc pătrunde Cuvântul vieții, făcut om și curățește “Casa Tatălui” Său de negustori, transformând-o în loc de rugăciune și de vindecare, pentru ei.

Ne putem imagina mirarea “spectatorilor” atunci când o boală cronică este vindecată doar prin cuvânt și în mod instantaneu de către Isus. În același timp, la fel de surprinzătoare este și necredința lor în fața evidenței. Boala a fost vindecată, dar necredința iudeilor, care “nota” doar încălcarea Legii sâmbetei, nu (cfr. Ciril din Ierusalim).

II. De ce Isus, dintre toți bolnavii, îl vindecă doar pe acest om?

1. Fiind acolo de mulți ani era cunoscut de către toți, iar vindecarea sa era o mărturie puternică în favoarea puterii adevărate a Celui care l-a vindecat, dar care este refuzat cu încăpățânare de către iudei (cfr. Ciril din Ierusalim). În fața minunii lui Isus, cei care aparent erau sănătoși rămân bolnavi, cu inima plină de păcate, în timp ce acest bolnav umil este însănătoșit în trup și în suflet (cfr. Ioan Gură de Aur).

2. Un singur om, paraliticul a fost vindecat. “Unul singur este semn al unității. Doar cei care rămân uniți în adevăr și trăiesc în comuniune pot fi vindecați. Cei care se separă de semeni și de Dumnezeu rămân în păcatele lor și nu pot fi vindecați” (Ioan Gură de Aur).

3. Al treilea motiv este teologic: Isus “a vindecat un singur bolnav, simbol al unității, ca să-i învețe că este mai importantă sănătatea sufletului decât cea a trupului și că adevărata sănătate a trupului se va obține de la Domnul numai la sfârșitul timpului, când morții vor învia: atunci cei care vor fi vii nu vor mai muri în veci; cei ce vor fi sănătoși nu se vor mai îmbolnăvi; cei sătui nu vor mai flămânzi… Să înțelegem că tot ceea ce era trupesc și Domnul a vindecat pe pământ, după o vreme, prin moarte s-a descompus, dar sufletul vindecat de Domnul nu s-a distrus, ci a intrat în veșnicie” (Ioan Gură de Aur).

4. Omul nu știa să răspundă cu privire la cine era persoana care l-a vindecat. Nu-L cunoștea pe Isus. Acest lucru înseamnă că, Domnul nu l-a vindecat pentru a-l obliga să se convertească sau să creadă în Dumnezeu. L-a vindecat deoarece a dorit să-l ajute pentru ca și el să poată gusta puțină iubire și solidaritate prin mijlocirea darului Său.

III. Există vre-o legătură între boală și păcat?

Mergând la Templu, în mijlocul mulțimii, Isus îl întâlnește și-i spune: “Iată, te-ai făcut sănătos, să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” În timpul acela lumea era convinsă că boala este o pedeapsă a lui Dumnezeu, deci, dacă ești paralizat, înseamnă că Dumnezeu nu este de partea ta. Însă Isus nu era de acord cu acest mod de a gândi și vindecându-l pe bolnav, afirma exact opusul acestei teze: “Boala ta nu este o pedeapsă de la Dumnezeu. Dumnezeu este de partea ta!”

Notăm că Domnul nu-l eliberează pe paralitic numai de “răul” fizic, de boală, ci, în Templu, îl îndeamnă: “Nu mai păcătui, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.”

Boala trupească poate fi consecința păcatelor omului, deoarece atunci când cineva face abuz continuu de mâncare, băutură, tutun sau droguri își îmbolnăvește propriul trup. La fel, dacă cineva se lasă dominat de preocupările vieții, de stres, uitând de rugăciune și de încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, este în mare pericol de a se îmbolnăvi, fie sufletește, fie trupește. Dar dacă acceptăm vindecarea pe care Isus ne-o propune, asemenea paraliticului, dacă admitem că avem nevoie de ajutorul Său, Domnul ne vindecă și ne dă noi puteri pentru a relua viața noastră. “Ridică-te, ia-ți patul și umblă“. Și nouă ne sunt adresate aceste cuvinte care – dintr-o stare de disperare – ne vor conduce pe calea vieții către sfințenie.

Evanghelia este actuală pentru toate epocile istoriei…deci și pentru timpul nostru. De câte ori nu ne-am simțit ca și paralizații: neputincioși în fața problemelor, a violențelor și a preocupărilor vieții? De multe ori ne-am aflat singuri, fără ca cineva să ne întindă o mână de ajutor. Sau noi, la rândul nostru, nu am ajutat pe cei care ne-au solicitat ajutorul, și care s-ar fi mulțumit cu o vorbă bună, o simplă încurajare sau un zâmbet. Astăzi, nu mâine, aș dori să mă rog Domnului să mă ajute să întind o mână de ajutor celor care au nevoie și așteaptă de la mine un gest de solidaritate. Fiecare om își “realizează” viața în măsura în care îl imităm pe Isus, care se îngrijește de cei care erau mai săraci, necăjiți și bolnavi.

Prin cuvintele: “Nu mai păcătui“, apostolul spune că Isus ne invită să nu fim sclavii trupului, ci stăpânii lui… să folosim hrana și băutura cu măsură ,ca să ne stăpânim poftele trupești. Trupul să fie condus de suflet și nu sufletul să fie manipulat de plăcerile trupești. Isus adresează îndemnul de a nu păcătui tuturor și nu doar paraliticului. În acest sens Isus zice: “Cine are urechi de auzit să audă!” Fiecare să-L asculte pe Isus și să nu mai păcătuiască!

Împlinind minunea, Isus ne arată nu numai că poate să vindece trupul, ci – lucru și mai important – poate să elibereze omul de păcate, în vederea mântuirii; să vindece omul în totalitatea sa. Cei prezenți au notat doar vindecarea trupească, Domnul însă a vindecat ceea ce era mai important: sufletul omului. De fapt, iertându-i păcatele, îi asigură bolnavului mântuirea veșnică (cfr. Ioan Gură de Aur).

De fapt, Sfântul Ciril ne invită să ne unim Celui care iartă păcatele: dacă suntem slabi și bolnavi, să alergăm la El; dacă suferim în sufletul nostru, să-L urmăm pe medicul care ne limpezește mintea; dacă ne este foame să acceptăm pâinea vieții; dacă suntem plini de păcate să primim Învierea. Cu toții să ne deschidem inimile învățăturii Tatălui, cuvântului Său autoritar, pentru ca să-L preamărim și să-L lăudăm în toți vecii (cfr. Ciril din Ierusalim). Amin.

Ritul bizantin