Start > Ritul bizantin > Toate sunt cu putință, celui ce crede

Toate sunt cu putință, celui ce crede

28 March 2009
1,590 afișări

Autor: pr. Vasile Rob
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a din Post

Sfânta Evanghelie, pe care am ascultat-o astăzi ne prezintă rugămintea unui tată adresată lui Isus pentru fiul sau bolnav de o boală gravă – epilepsia. Înainte și pe timpul vieții publice a lui Isus, era convingerea generală că, toate necazurile ce se abat asupra omului sunt urmarea faptului că persoana respectivă nu se mai afla sub protecția divină și că a trecut sub cea a diavolului. Situație în care acesta își trimite slugile sale care-l “muncesc” necontenit. La fel cum au procedat și cu acest tânăr. Sigur că, cei mai afectați de bolile sau necazurile copiilor sunt părinții. Ei sunt primi care intervin pentru ameliorarea stării de sănătate a acestora. De aceea, ne putem închipui, că și acest tată a întreprins toate demersurile umane posibile la acea dată pentru ameliorarea stării de sănătate a fiului său. Printre acestea fiind, așa după cum ne spune sfântul evanghelist Marcu, și prezentarea copilului la ucenicii lui Isus, dar rezultatul nu a fost cel așteptat.

Acest tată, vedem din sfânt Evanghelie, are dorința, legitimă, de altfel, de a-și vindeca fiul dar nu avea suficientă încredere în nici unul dintre cei la care a apelat. Chiar și lui Isus, despre care auzise câte minuni a făcut, îi spune: “dacă poți ceva, ajută-ne!” Tatăl acestui tânăr este necredincios și plin de îndoieli, nu are încredere nici în Isus pentru că îi solicită milă față de ei, spunând: “fie-ți milă de noi!” și nu-și dezvolta credința care trebuie să o aibă în puterea dumnezeirii lui Isus. Isus cunoștea destul de bine necazul tânărului, de asemenea știa, tot așa de bine, și durerea din sufletul acestui părinte, dar dorea să-l conștientizeze, nu numai pe acest tată, dar și pe cei prezenți la această întâmplare, cum a făcut-o și cu alte ocazii, de faptul că numai credință puternică, aduce mântuirea. Și că dubiul și îndoială amâna sau chiar pierd mântuirea. De aceea, înainte de a interveni, îi spune, în fața celor prezenți: “De poți crede, toate sunt cu putință, celui ce crede!” (Mc. 9,23). Impresionat de Isus Cristos, tatăl cu lacrimi în ochi spune, hotărât: “Cred, Doamne!” moment în care Isus intervine, la fel cum a făcut-o și cu alte ocazii, arătându-și puterea dumnezeirii sale, doar prin puterea cuvântului poruncind diavolului să iasă din tânăr și să nu se mai întoarcă niciodată la el.

Prin această intervenție, descrisă de sfânta Evanghelie de astăzi, Isus, readuce în mesajul învățăturilor sale, nevoia postului și a rugăciuni spunându-le ucenicilor săi, care nu reușise să-l vindece pe băiat: “Acest soi de demon nu poate fi scos decât cu post și rugăciune!” (Mc. 17; 20,21). Și, iată cum, nevoia postului a fost instituita de Biserica având la baza învățătura lui Cristos și viața sa, faptul că, înainte de a-și începe viața publică, a postit 40 de zile, la fel ca Înaintemergătorul său, care se pregătea pentru a se achita de menirea pentru care a fost născut ca o binecuvântarea a unor oameni înaintați în vârstă, Zaharia și Elisabeta. Postul nu numai că curăță trupul de toxine, dar, mai ales, spală sufletul de ispite și păcate. Prin reducerea prisosului de energie din alimentele de dulce consumate, meditația omului despre viața sa, despre Patimă Domnului și relația lui cu Creatorul său – Dumnezeu – Tatăl, devine mai profundă. Rugăciunea este cel de al doilea mijloc de mântuire, aflat și din Evanghelia de astăzi, pentru că duce la vindecarea trupului de porniri dezordonate sau dezonorante și curăță spiritul uman, prin concilierea directă și intimă a omului cu Dumnezeu. Fiind cel mai simplu și mai ușor mijloc de a sta de vorbă, așa după cum dorești tu, cu Dumnezeu. Necesitatea rugăciunii derivă din nevoia omului de a se destăinui, de a-și face propriul examen de conștiință în fata Creatorului său, din faptul că, prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu și frați ai lui Isus Cristos.

Referitor la rugăciune “apostolul neamurilor” sfântul Pavel, în 1 Tim. 2,8, spune că trebuie să ne rugăm: “în orice loc, fără mânie și fără îndoială.” Luând acest exemplu, adevărați creștini se roagă mereu, fie pe mărgelele de rozar, fie intonând calea crucii, fie solicitând preoților oficierea de sfinte Liturghii pentru ei, familiile lor, prieteni sau cunoscuți, dar, mai ales pentru Sufletele sărace din Purgator, pentru care nu are cine să se roage, etc. Este bine de reținut, chiar și din această sfântă Evanghelie, a IV-a din Postul sfintelor Paști, că orice cerere adresată lui Dumnezeu, personal sau prin intermediul aproapelui nostru, ori solicitarea unor sfinte Liturghii trebuie însoțită de condiția “sine qua non” a credinței, fără dubiu sau îndoială, că Dumnezeu ne va asculta și ne va “apucă de mână” și ne va ridica, la fel cum a făcut cu tânărul din Evanghelia de astăzi. Amin.

Ritul bizantin