Sfânta Evanghelie, pe care am ascultat-o astăzi ne prezintă rugămintea unui tată adresată lui Isus pentru fiul sau bolnav de o boală gravă – epilepsia. Înainte şi pe timpul vieţii publice a lui Isus, era convingerea generală că, toate necazurile ce se abat asupra omului sunt urmarea faptului că persoana respectivă nu se mai afla sub protecţia divină şi că a trecut sub cea a diavolului. Situaţie în care acesta îşi trimite slugile sale care-l “muncesc” necontenit. La fel cum au procedat şi cu acest tânăr. Sigur că, cei mai afectaţi de bolile sau necazurile copiilor sunt părinţii. Ei sunt primi care intervin pentru ameliorarea stării de sănătate a acestora. De aceea, ne putem închipui, că şi acest tată a întreprins toate demersurile umane posibile la acea dată pentru ameliorarea stării de sănătate a fiului său. Printre acestea fiind, aşa după cum ne spune sfântul evanghelist Marcu, şi prezentarea copilului la ucenicii lui Isus, dar rezultatul nu a fost cel aşteptat.

Acest tată, vedem din sfânt Evanghelie, are dorinţa, legitimă, de altfel, de a-şi vindeca fiul dar nu avea suficientă încredere în nici unul dintre cei la care a apelat. Chiar şi lui Isus, despre care auzise câte minuni a făcut, îi spune: “dacă poţi ceva, ajută-ne!” Tatăl acestui tânăr este necredincios şi plin de îndoieli, nu are încredere nici în Isus pentru că îi solicită milă faţă de ei, spunând: “fie-ţi milă de noi!” şi nu-şi dezvolta credinţa care trebuie să o aibă în puterea dumnezeirii lui Isus. Isus cunoştea destul de bine necazul tânărului, de asemenea ştia, tot aşa de bine, şi durerea din sufletul acestui părinte, dar dorea să-l conştientizeze, nu numai pe acest tată, dar şi pe cei prezenţi la această întâmplare, cum a făcut-o şi cu alte ocazii, de faptul că numai credinţă puternică, aduce mântuirea. Şi că dubiul şi îndoială amâna sau chiar pierd mântuirea. De aceea, înainte de a interveni, îi spune, în faţa celor prezenţi: “De poţi crede, toate sunt cu putinţă, celui ce crede!” (Mc. 9,23). Impresionat de Isus Cristos, tatăl cu lacrimi în ochi spune, hotărât: “Cred, Doamne!” moment în care Isus intervine, la fel cum a făcut-o şi cu alte ocazii, arătându-şi puterea dumnezeirii sale, doar prin puterea cuvântului poruncind diavolului să iasă din tânăr şi să nu se mai întoarcă niciodată la el.

Prin această intervenţie, descrisă de sfânta Evanghelie de astăzi, Isus, readuce în mesajul învăţăturilor sale, nevoia postului şi a rugăciuni spunându-le ucenicilor săi, care nu reuşise să-l vindece pe băiat: “Acest soi de demon nu poate fi scos decât cu post şi rugăciune!” (Mc. 17; 20,21). Şi, iată cum, nevoia postului a fost instituita de Biserica având la baza învăţătura lui Cristos şi viaţa sa, faptul că, înainte de a-şi începe viaţa publică, a postit 40 de zile, la fel ca Înaintemergătorul său, care se pregătea pentru a se achita de menirea pentru care a fost născut ca o binecuvântarea a unor oameni înaintaţi în vârstă, Zaharia şi Elisabeta. Postul nu numai că curăţă trupul de toxine, dar, mai ales, spală sufletul de ispite şi păcate. Prin reducerea prisosului de energie din alimentele de dulce consumate, meditaţia omului despre viaţa sa, despre Patimă Domnului şi relaţia lui cu Creatorul său – Dumnezeu – Tatăl, devine mai profundă. Rugăciunea este cel de al doilea mijloc de mântuire, aflat şi din Evanghelia de astăzi, pentru că duce la vindecarea trupului de porniri dezordonate sau dezonorante şi curăţă spiritul uman, prin concilierea directă şi intimă a omului cu Dumnezeu. Fiind cel mai simplu şi mai uşor mijloc de a sta de vorbă, aşa după cum doreşti tu, cu Dumnezeu. Necesitatea rugăciunii derivă din nevoia omului de a se destăinui, de a-şi face propriul examen de conştiinţă în fata Creatorului său, din faptul că, prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Isus Cristos.

Referitor la rugăciune “apostolul neamurilor” sfântul Pavel, în 1 Tim. 2,8, spune că trebuie să ne rugăm: “în orice loc, fără mânie şi fără îndoială.” Luând acest exemplu, adevăraţi creştini se roagă mereu, fie pe mărgelele de rozar, fie intonând calea crucii, fie solicitând preoţilor oficierea de sfinte Liturghii pentru ei, familiile lor, prieteni sau cunoscuţi, dar, mai ales pentru Sufletele sărace din Purgator, pentru care nu are cine să se roage, etc. Este bine de reţinut, chiar şi din această sfântă Evanghelie, a IV-a din Postul sfintelor Paşti, că orice cerere adresată lui Dumnezeu, personal sau prin intermediul aproapelui nostru, ori solicitarea unor sfinte Liturghii trebuie însoţită de condiţia “sine qua non” a credinţei, fără dubiu sau îndoială, că Dumnezeu ne va asculta şi ne va “apucă de mână” şi ne va ridica, la fel cum a făcut cu tânărul din Evanghelia de astăzi. Amin.