Predici

Ieşind din sinagogă, Isus a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. Soacra lui Simon zăcea la pat cu febră, iar ei de îndată i-au vorbit despre ea. El s-a apropiat şi, prinzând-o de mână, a ridicat-o. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început să-i slujească. În seara aceea… au început să aducă la El toţi bolnavii şi îndrăciţii şi toată cetatea era adunată la uşă… Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit din casă şi s-a dus într-un loc singuratic şi se ruga. Simon şi cei care erau cu el l-au căutat şi, găsindu-l, i-au spus: “Toţi te caută”. (Mc 1,29-39)

Activitatea publică a lui Isus care, în sinagoga de la Cafarnaum, a debutat cu acea învăţătură proclamată cu putere şi cu eliberarea unui om de duhul necurat care îl stăpânea, cuprinde, în fragmentul evanghelic al acestei duminici alte câteva aspecte care întregesc o zi obişnuită de muncă a Mântuitorului: vindecarea soacrei lui Petru (1,29-31), vindecările multiple înfăptuite la asfinţitul soarelui (1,32-34) şi plecarea din Cafarnaum către alte localităţi unde avea să repete această primă experienţă.

Demn de notat pentru aceste fapte ale lui Isus este cadrul în care ele se desfăşoară. Părăsind sinagoga, evanghelistul Marcu ne conduce în casa lui Simon şi a lui Andrei. Cu alte cuvinte, noi părăsim un cadru iudaic tradiţional pentru a intra într-altul, casa lui Simon-Petru, care evoca Biserica. Într-adevăr, “casa” va deveni foarte curând locul noilor reuniri ale comunităţii ecleziale. Cei care îl însoţesc pe Învăţător nu vor avea parte aici de o învăţătură, ci de o vindecare. Aceasta este însă descrisă în termenii “învierii”. Isus, într-adevăr, se apropie de femeia culcată şi o face “să se ridice” (verbul utilizat aici este folosit de obicei de către evanghelişti pentru a indica Învierea, mai întâi cea a lui Isus). Gestul lui Isus eliberează femeia de febră, iar ea începe să slujească. În Biserică, viaţa cotidiană este organizată în jurul acestor doi poli: binefacerea şi slujirea. Iar slujirea este un har, un act de libertate.

Vindecările care urmează au valoare de universalizare a acţiunii binefăcătoare a lui Isus: ceea ce a înfăptuit în sinagogă în folosul omului posedat, iar în casă, în folosul soacrei lui Simon, acum înfăptuieşte în public în folosul tuturor celor care vin la El.

După ce a isprăvit, Isus iese din Cafarnaum pentru a-L reîntâlni pe Tatăl dar şi exigenţele misiunii sale. El a ieşit de la Tatăl pentru a proclama tuturor Vestea cea Bună a Împărăţiei, deoarece, într-adevăr, toată lumea îl caută.

Fraţilor, dacă vestesc Evanghelia, nu e o laudă pentru mine, fiindcă stă asupra mea datoria. Căci vai mie de nu voi vesti Evanghelia! Dacă fac aceasta din voia mea, am răsplată; dar dacă o fac din poruncă, e o slujire ce-mi este încredinţată… Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cât mai mulţi. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca să-i câştig pe cei slabi; tuturor toate m-am făcut, ca în orice fel să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş de ea. (1Cor 9,16-23)

Dacă Isus a avut o atât de sensibilă conştiinţă a misiunii de a împlini voinţa Tatălui, apostolii, iar Pavel (Paul) ne este oferit în a doua lectură a acestei duminici drept exemplu, se vor chemaţi să răspundă exigenţei de a vesti şi de a vindeca într-o măsură cât mai apropiată celei a Mântuitorului. Totuşi, strigătul Apostolului, vai mie de nu voi vesti Evanghelia, nu trebuie înţeles într-un sens juridic. În cuvintele sale cititorul trebuie, mai curând, să discearnă teama de a nu corespunde acelei iubiri imense arătate lui de către Cristos. Astfel, după cu Cristos l-a iubit pe Pavel în mod gratuit, Pavel îi iubeşte şi îi slujeşte pe creştini. Această gratuitate va fi mândria lui şi răsplata lui, bucuria interioară a iubirii (v. 18).

Se ştie ce rol capital a jucat acest text al Apostolului în reflecţiile conciliului Vatican II. El trasează pentru viaţa Bisericii din toate timpurile o cale luminoasă şi principii ale căror consecinţe practice nu vor fi epuizate niciodată: libertate interioară, disponibilitate, adaptabilitate, gratuitate în iubire.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin