Predici

Ioan stătea cu doi dintre ucenicii săi. Îndreptându-şi privirea spre Isus, care trecea, a zis: “Iată Mielul lui Dumnezeu”. Cei doi ucenici… l-au urmat pe Isus. Isus, întorcându-se şi văzându-i că merg după el, le-a zis: “Pe cine căutaţi?” Iar ei au răspuns: “Rabbi, unde locuieşti?” El le-a zis: “Veniţi şi vedeţi”. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la el în ziua aceea. Andrei… l-a întâlnit a fost fratele său, Simon, căruia i-a zis: “L-am aflat pe Mesia, ceea ce înseamnă Cristos”. Andrei l-a dus pe fratele său la Isus. Privindu-l, Isus i-a zis: “Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa, adică Petru”.

Botezul pe care Isus l-a primit în râul Iordan a însemnat pentru El recunoaşterea publică a mesianităţii cu care a fost investit, mesianitate care obţinea, cu preţul jertfirii de sine a Fiului Preaiubit, eliberarea fiecărui om de orice fel de sclavie. Cei doi ucenici ai lui Ioan trebuie să fi înţeles acest lucru în momentul în care şi-au auzit învăţătorul proclamându-L pe Cel care trecea, drept Mielul lui Dumnezeu. Ceea ce a urmat este definit în cele trei verbe, a veni, a vedea şi a rămâne cu El. Mai precis, doar atunci când cei doi ucenici ai lui Ioan au mers împreună cu El, au văzut unde locuia şi au rămas cu El le-a permis să descopere că este Mesia. Aşadar, nimeni nu poate descoperi cine este Isus dacă nu merge împreună cu El, dacă nu vede unde locuieşte şi dacă nu rămâne cu El. Dar, pentru a-L întâlni pe Isus şi a descoperi mesianitatea sa eliberatoare, este necesară de multe ori o mediere. Într-adevăr, cei doi ucenici au mers către Isus doar în urma mărturiei lui Ioan Botezătorul, iar Petru a venit la Isus doar în urma mărturiei date de către fratele său, Andrei. Această remarcă ne permite să scoatem în evidenţă un aspect important al dinamicii vieţii religioase – O!, cât de important pentru timpurile noastre – şi anume: întâlnirea celor din jurul nostru cu Isus Cristos depinde de cele mai multe ori de mărturia pe care noi o dăm cu privire la El. Abia acum înţelegem cât de importantă este mărturia vieţii noastre creştine. O bună mărturie atrage oamenii către Cristos, în timp ce o mărturie negativă venită din partea unui creştin îi îndepărtează pe oameni de Cristos.

Fraţilor, trupul nu este pentru desfrânare; el este pentru Domnul şi Domnul pentru trup. Dumnezeu, care l-a înviat pe Domnul Isus, ne va învia şi pe noi cu puterea sa. Nu ştiţi voi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Cine e unit cu Domnul formează un singur duh cu el… Nu ştiţi voi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, care v-a fost dat de Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Preamăriţi-l, aşadar, pe Dumnezeu în trupul vostru. (1Cor 6,13-15.19-20)

În lectura a doua a acestei duminici sfântul Pavel (Paul) ne indică una din sclaviile de care Moartea şi Învierea glorioasă a lui Isus Cristos ne-a eliberat. Este vorba de sclavia pornirilor (instinctelor) dezordonate ale trupului. Apostolul a înţeles bine că în instinctele trupului se află o putere de “înrobire”, de “moarte”, putere pe care doar Duhul lui Cristos înviat o poate transforma în cauză de preamărire a lui Dumnezeu. Într-adevăr, un trup care altădată era “sclav” al desfrânărilor, poate, prin lucrarea Duhului de înviere a lui Isus Cristos şi prin supunerea faţă de Dumnezeu, să ajungă să răspundă vocaţiei sale cu toată libertatea şi sfinţenia. Mai mult, o astfel de trăire în libertate şi sfinţenie a vocaţiei trupului este în sine o laudă pe care omul o aduce Creatorului, iar pentru cei din jur este o bună mărturie care orientează către Cristos.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin