Start > Ritul bizantin > Începutul propovăduirii Domnului

Începutul propovăduirii Domnului

6 January 2009
1,728 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica după Botezul Domnului

“Poporul ce ședea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în lăturea și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Mat. 4, 16).

Cu aceste cuvinte ale proorocului Isaia arată Sf. Evanghelist Matei ceea ce au însemnat venirea Mântuitorului din Nazaret și așezarea lui în Capernaum, lângă mare, în Galileea neamurilor.

Într-adevăr, cei din Galileea erau priviți de cei din Iudeia ca fiind “în întuneric”, întrucât Iudeea se socotea purtătoarea legii date de Dumnezeu lui Moisi și se mândrea cu profeții ei, cu templul din Ierusalim, pe când despre Galileea sinedriștii îi spuneau lui Nicodim “Nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că prooroc din Galileea nu se ridică” (Ioan 7, 52) și despre galileeni ziceau că nu cunosc Legea.

Dar iată că Isus Hristos, profetul profeților, tocmai aici în Galileea neamurilor a venit să-și înceapă propovăduirea și lucrarea, răspândind peste toate întinderile ei ca o “lumină mare”.

Aici pune Domnul început misiunii Sale, propovăduind și zicând: “Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Mat. 4, 17). Ecoul poruncii sale s-a prelungit peste veacuri. Prin cuvântul Evangheliei, Mântuitorul ne cheamă și pe noi la pocăință. Pocăința este reînnoirea vieții prin curățire de păcate și practicarea virtuților. Fericirea veșnică este condiționată de felul cum se achită fiecare credincios de această îndatorire de a-și îmbunătăți continuu, din punct de vedere moral-spiritual, propria viață.

Poate unii dintre noi își pun întrebarea: ce este împărăția lui Dumnezeu? În ce constă această împărăție? Răspunsul ni-l dă Sf. Apostol Pavel care zice: “Împărăția lui Dumnezeu nu e mâncare, nici băutură, ci sfințenie și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17).

Împărăția lui Dumnezeu este viața trăită în Hristos. El este lumina noastră, învățătorul nostru, iar viața Lui e modelul vieții noastre, ca să trăim cu El în veci. Pentru aceea a venit Isus Hristos pe pământ, ca să dea lumii viață, mai multă viață (Ioan 10, 10). Fiecare cuvânt al învățăturii Lui, nu este decât un îndemn pentru a transforma pe omul lăuntric, a-l spiritualiza, a-l împăca cu Dumnezeu și a-l face să ducă o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos este Modelul și Energia unei noi ere: era creștină, era propovăduirii Împărăției lui Dumnezeu. Cuvântul Său este lumină. Viața Sa este sfințenie și izvor de sfințenie.

Prezența Sa este putere și adevăr.

În vreme ce profeții Vechiului Testament acționau în numele lui Dumnezeu, chemau și implorau, în diferite situații, numele Creatorului, Isus Hristos Domnul vorbește și săvârșește minuni în numele Său. Dacă toți profeții se considerau slujitori ai lui Dumnezeu, Isus Hristos se declară pe Sine egalul Părintelui ceresc. “Eu și Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30).

În această conștiință El poruncește slăbănogului: “Ridică-te! Ia-ți patul tău și umblă” (Ioan 5, 8), și slăbănogul se face sănătos.

Celui orb îi spune: “Vezi!” (Luca 18, 42), și orbul primește vederea. Ca un stăpân al vieții și morții, El poruncește morților să se ridice din sicriu. Așa ceva nu se mai văzuse și nu se mai auzise între oameni. Cuvântul Său este menit să înnoiască viața oamenilor, să o lumineze.

De aceea Domnului Isus împlinind nădejdea patriarhilor și profeților reconsideră felul de a simți și de a cugeta al omului în actualitate și în viitor.

În era creștină se cultivă capacitatea de interpretare mai în adânc a istoriei lumii.

Din începuturile ei istoria este mers de la primul sau vechiul Adam, spre Adam cel nou (Rom. 5, 14), Isus Hristos. În această interpretare istoria nu mai este apreciată doar ca o înlănțuire de conflicte, de războaie în urma cărora apar și dispar popoare pe arena ei. În Adam cel nou, viața oamenilor este ridicată pe culmea unor valori spirituale infinite. Istoria este mers al omului spre Dumnezeu, în veșnicie.

Spre acest sens superior al existenței noastre pe pământ, ne călăuzește și ne hrănește Biserica din puterile tainice ale sfințeniei.

De fapt, omul începe viața cu sfințenie. Încă de la naștere, prin Sfânta Taină a Botezului, omul este trecut din umbra morții veșnice în lumina mântuirii. “Câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat” (Gal. 3, 27). În Taina Botezului am făgăduit să lepădăm lucrurile întunericului și-am jurat credință și iubire Împăratului luminii. Cuvântul dat la botez suntem datori să-l păstrăm și să-l valorificăm toată viața. În Taina Spovedaniei, ca într-un necontenit botez, Mântuitorul ne spală de păcate. Prin harurile ce se revarsă din jertfa Sa, El ne ajută să biruim ispitele diavolului și să ne sfințim viața. Hristos Domnul este, și astăzi și în veci, lumina lumii pentru că El este “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină”, pentru că El ne-a revelat adevărul despre Dumnezeu, despre voia Lui cea sfântă, învățătura cea dreaptă despre mântuire, despre viața veșnică.

Domnul Isus Hristos este lumina nu numai ca învățător, ci și ca model moral desăvârșit pentru noi toți.

Într-adevăr, fapta bună, virtutea, bunătatea apar ca o “lumină”, o lumină lăuntrică în primul rând . Dar și pe fața și în privirea celui ce face binele se răsfrânge această lumină spirituală care îi dă seninătatea, îi dă frumusețea. El răspândește în jurul lui lumina bunătății. Domnul Isus Hristos însă n-a fost numai Om, ci El este Dumnezeu întrupat, Dumnezeu și Om. În El este nu numai o rază a bunătații, cum e în fiecare din noi, ci El este “Soarele dreptății”, Sfințenia însăși, bunătatea divină, din care izvorăște bogăția razelor tuturor virtuților creștine. Câtă lumină, câtă căldură revarsă privirea, cuvântul, atitudinea lui Isus, căci El și prin El ne îmbrățișează însăși iubirea divină, iubirea veșnică și nemărginită.

În El sunt concentrate toate virtuțile și fiecare virtute ce înflorește în viața credinciosului este o rază din “soarele nespus” al Bunătații divine.

Pentru aceasta, trebuie să știm că nu este deajuns numai a vedea lumina lui Hristos pentru a ne bucura exterior de ea.

Trebuie să și voim a realiza această lumină a vieții în viața noastră. Drept aceea, să ne străduim a ne dovedi capabili și vrednici de Idealul – Hristos, Lumina lumii. Să ne identificăm, pe cât este omenește posibil, cu învățătura și simțirea Lui. Să-l iubim pe El, slujind oamenilor ca unor frați. În acest fel suntem și vom fi, cu adevărat “fii ai luminii”… “oameni cerești” și putem nădăjdui dobândirea luminii și în veșnicie.

Domnul Isus Hristos e prezent și azi în Biserica Sa, în viața credincioșilor Lui. El este lumină pentru noi, pentru că noi urmăm dreapta învățătură a Bisericii Sale și poruncile Lui ne sunt “făclie picioarelor noastre”. El este lumină pentru noi pentru că prin Sfintele Taine sălășluiește în noi, ne face părtași ai sfințeniei Lui, ai iubirii Lui, ai bunătății Lui și ne ajută prin lumina harului divin să avem și noi simțămintele Lui, să ne asemănăm Lui, să iubim așa cum a iubit El, să fim buni și blânzi ca El, smeriți cum a fost El, jertfelnici și răbdători ca El.

El este lumină și prin sfinții Bisericii, în care strălucește “lumina lui Hristos” și care ne sunt pilde și călăuze spre Hristos.

De aceea Sf. Evanghelie de azi ne cheamă – de vreme ce Hristos a venit la noi ca “lumină mare”, ca soare al dreptății – să umblăm ca “fii ai luminii” (Ioan 12, 36), adică să răspândim în jurul nostru lumina iubirii, a păcii, a dreptății, a facerii de bine, ca viața să fie tot mai frumoasă, mai luminoasă – și ca să ne învrednicească Domnul nostru Isus Hristos și de lumina vieții veșnice, de care se bucură sfinții în Noul Ierusalim, în Biserică, în “cetatea” luminată de mărirea lui Dumnezeu (Apoc. 21,23), de Isus Hristos – “lumina cea neînserată”. Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin