Start > Ritul latin > Un adult începe să suspecteze că darurile le aduce Pruncul Isus

Un adult începe să suspecteze că darurile le aduce Pruncul Isus

20 December 2008
874 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Nașterea Domnului (Liturghia din zi) (Anul B)

Ceva care nu se cumpără din comerț

Dragă Pruncule Isus, aceasta este o scrisoare, poate puțin neobișnuită, a unui adult care a reînceput să creadă în Tine. Și, mai ales, să “suspecteze” că darurile le aduci Tu și nimeni altul. Echivocul, din istoria mea personală, a început când am descoperit – sau cineva mi-a descoperit – că părinții erau cei care mergeau în magazine să cumpere “darurile Pruncului Isus”.

Din acel moment nefericit am legat ideea de dar la ceva de cumpărat. Am legat darul de portofel.

Aparent, am devenit realist. De fapt, am pierdut sensul darului. Este mentalitatea comună: totul se cumpără, toate dorințele pot fi împlinite, este suficient să avem bani. Sau – și suntem la un nivel superior – totul se câștigă cu efort, sacrificii, cu trudă, și chiar cu greutăți lipsite de prejudecăți. Acum, în sfârșit, mă întorc să-mi dau seama că trebuie să aștept darul. Ca atunci când eram copil. Dar câți ani sunt necesari pentru a “deveni” copii!

Numai darul poate schimba viața mea și să transforme – cel puțin un pic – lumea. Trebuie să fie, însă, darul care nu are nimic de a face cu banul. Darul care nu se cumpără în marile magazine. Și nici darul care se merită “dacă ai fost cuminte” (cum sunt amenințați copii). Nu. Eu aștept darul tocmai pentru că nu am fost bun, de multe ori chiar rău. Pentru că nu am obținut promovarea, nici pe plan uman, nici pe cel creștinesc. Pentru că n-am făcut-o, și mă gândesc că nu voi putea s-o fac.

Au trecut atâția ani, este o mulțime de păr alb pe capul meu, pentru “suspecta”, ba mai mult să am certitudinea, că darurile le aduci Tu și nimeni altul. Alții le plătesc în atâtea feluri. De multe ori chiar le reiau. Și, oricum, sunt daruri inconsistente, adesea inutile, deranjante.

A redeveni copil

Celebrul violonist Yehudi Menuhin, care a ținut primul său concert la San Francisco când avea abia șapte ani, mărturisește cu candoare: “Eu eram bătrân de copil și am rămas copil ca bătrân”. Aceasta este o cucerire (sau un dar). Iată, eu aș vrea să rămân copil, continuând – ba chiar, să reîncep – să cred că darurile nu sunt de la tata și mama și prieteni, ci le aduci Tu. Pacea, bucuria, buna voință, fraternitatea și dreptatea, le aștept numai de la Tine, pentru că nu pot veni din nici o altă parte. Nu le putem produce noi, chiar dacă este necesar aportul nostru.

Sunt destul de copil, de acum, pentru a ști aceste lucruri. De la “cei mari” nu aștept nimic. Și apoi, ce știu ei despre exigențele mele cele mai adevărate?

Lista dorințelor

Dragă Pruncule Isus, îndrăznesc să-și exprim dorințele mele. Nu-ți cer jucării. Aș vrea să regăsesc, mai degrabă, pofta de joc, lipsa de griji. Să nu-mi pese de dezaprobarea, și bombănelile celor “înțelepți” ai acestei lumi. Și, împreună, să recuperez candoarea, încrederea, speranța, spontaneitatea, poezia, cântul, dansul, uimirea, râsul, naturalețea. Să regăsesc gratuitatea. Să descopăr bucuria a ceea ce se face “pentru nimic”.Natural lista este foarte incompletă, de aceea Te autorizez să citești în adâncul sufletului meu și să interpretezi dorințele, aspirațiile cele mai autentice, de care nici eu nu sunt conștient.

Darurile cele mai necesare, adesea, sunt tocmai cele neașteptate, și de care nu se observă nici măcar nevoia. Mă poți mulțumi, din moment ce eu nu le merit? Cred că am descoperit – era și timpul! – semnificația Crăciunului, pentru că am înțeles sensul darului. Crăciunul este, precis, așteptarea darului. Intuirea că este darul care ne mântuiește. Paul scrie discipolului Tit: “Preaiubitule, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii…” (2,11). Eu aș traduce: “A apărut darul…” Desigur nu “dobândit”, nici posibil de dobândit, în nici unul din nenumăratele magazine care sunt pe pământ. Și nefericiți sunt aceia care au mâinile ocupate ca să scoată portofelul și să numere bancnotele…

Promit că nu voi fi bun de Crăciun

Dragă Pruncule Isus, vreau să-ți fac o promisiune. Care însă nu se referă – vreau să fiu sincer – la ziua de Crăciun. De Crăciun este deja multă lume care se arată bună, generoasă, amabilă, cordială, chiar și un pic evlavioasă, delicată la suflet, bogată în sentimente nobile. Apoi, după o zi, devin ca mai înainte. Lepădând travestirea de Crăciun, se reia haina obișnuită de meschinitate, prejudecată, egoism, indiferență față de valorile spiritului, cinismul, calculul, afacerismul.

La Crăciun, normal, se face risipă colosală, pe lângă cea de mâncare, chiar și de sentimente bune. Și se consumă totul într-o zi. Eu nu am nici o intenție de a fi bun de Crăciun, să mă gătesc de sărbătoare, să-mi fac o spoială religioasă. De Crăciun vreau să fiu ca totdeauna. Pentru că Tu mă vezi, mă cunoști, mă întâmpini așa cum sunt, în mizeria mea, în platitudinea mea, în cenușiul și chiar în dezolarea vieții mele. Deci, nu-Ți promit să fiu bun de Crăciun. Nu o doresc. Și apoi sunt atâția alții care promit să fie buni. De Crăciun voi fi cel din totdeauna. Îți promit, simplu, că voi începe de a doua zi. Voi lua în serios Crăciunul a doua zi.

Cred că atitudinea multora constă în a dărui ce au mai bun din ei de Crăciun. Eu aș vrea să extrag acest “mai bun” ca o consecință a Crăciunului. De altă parte, Crăciunul este deja plin de “tot” ce ai adus Tu, și deja arhiplin de “cel mai bun” al tuturor. Scria, cu subtilitate, Giovanni Guareschi (unul care nu a mai încetat niciodată să creadă în Pruncul Isus, și chiar pentru aceasta a fost acoperit de batjocurile celor îngâmfați): “Fapt este că noi toți ne gândim la Crăciun ca la o zi din afara calendarului. Ca la o zi în afara timpului. Crăciunul este pentru noi toți ca un punct de sosire. Și visul nostru este să ne grăbim tot anul pentru ca apoi să sosească regele ca să se oprească puțin. Ca și cum, pentru acea zi, timpul ar trebui să se oprească”.

Crăciunul nu este o oprire benefică, o paranteză, ci un punct de ruptură, o neliniște semănată în suflet. Crăciunul nu este un punct de sosire, ci de plecare. Nu, trebuie să ne întipărim bine în minte, la Crăciun nu se sosește. Mai degrabă, se pleacă de la Crăciun. Pentru mulți, totul se sfârșește la Crăciun. Dimpotrivă totul ar trebui să înceapă de acolo. Aș zice că momentul decisiv, pentru păstori, ca și pentru Magi, a fost acela în care au “plecat”. Aș îndrăzni chiar să afirm că Nașterea se celebrează de-a dreptul numai când a trecut sărbătoarea. Ar fi interesant să descoperim, și să facem să descopere și ceilalți, că a fost Crăciunul, nu pentru că acea zi este notată în calendar, ci pentru că se observă că, pornind de la o anumită zi, ceva s-a schimbat în viața cuiva.

Crăciunul: ceva care trebuie să vină

Poate trebuie să distingem între dată și eveniment. Data este ceva fix, definit, circumscris, imutabil, închis în sine. Evenimentul este o realitate dinamică, surprinzătoare, deschisă spre viitor. În sfârșit, ceva care trebuie să vină: viitor. Data privește trecutul. Care trebuie să fie pur și simplu comemorat. Evenimentul privește viitorul. Care trebuie să fie inventat, pregătit într-un chip radical nou.

Deci, dragă Pruncule Isus, nu te aștepta la nimic special de la mine de Crăciun. De altă parte, la Crăciun Tu ai făcut deja cel mai mult posibil. Și ar fi ridicol dacă aș îndrăzni să mai adaug ceva. De Crăciun mă voi limita să stau să văd, să mă uimesc. La Crăciun voi aștepta cu neliniște marea scadență: ziua următoare. Pentru a vedea ce se întâmplă. De fapt în ziua următoare va trebui să observ – și cine știe, chiar și altcineva de lângă mine – că a fost Crăciunul.

Dragă Pruncule Isus, fă ca să nu lipsesc de la întâlnirea decisivă din ziua următoare. Îmi dau seama că totul începe în ziua de după Crăciun. Un timp diferit, o istorie, chiar personală, diferită. Tu nu ai venit pe pământ pentru ca oamenii să celebreze Crăciunul și să se simtă buni de Crăciun, ci pentru ca să celebreze și să devină cu adevărat buni… în celelalte zile.

Ritul latin