Predici

Evanghelia lui Matei este construită pe cinci discursuri mari ale lui Isus: cap.5-7: predica de pe munte; cap. 10: tema despre misiune; cap. 13: pildele lui Isus; cap. 18: discursul despre biserică şi cap. 23-25: tratatul despre viaţa veşnică.

Această evanghelie este încadrată de două expresii similare care îl privesc în mod direct pe Isus. Prima, cu verbul la viitor, se găseşte la cap. 1, 23 în care este amintit numele Emanuel, adică Dumnezeu va fi cu noi (la viitor, deoarece este vorba de o profeţie), iar a doua, chiar spre finalul evangheliei, dar cu verbul la prezent, unde din nou se aminteşte numele Emanuel: (c. 28, 20) Iată eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii. “Eu voi fi” de la început şi “Eu sunt” de la sfârşit, arată că Isus şi-a ţinut promisiunea. Notăm că în acest sens, Evanghelia lui Matei nu relatează despre Înălţarea la cer, deoarece evanghelistul doreşte să accentueze faptul că Isus rămâne mereu cu noi: în timpul misiunilor preoţilor (Mt. 10, 40 Cine vă primeşte, pe mine mă primeşte); în Biserică (Mt. 18, 20 Căci unde se află doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo Eu mă aflu în mijlocul lor) şi în cei săraci (Mt. 25, 34-37 Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi Împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi voi mi-aţi dat de mâncare; am fost însetat iar voi mi-aţi dat de băut; am fost străin, iar voi m-aţi ospătat; gol, iar voi m-aţi îmbrăcat…).

De fapt, evanghelistul Matei insistă ca oamenii să asculte de Isus şi ca atare să se comporte cuviincios, să facă cât mai multe fapte bune, deoarece toţi vor fi judecaţi cu privire la cum au trăit şi cum s-au comportat pe pământ.

Mt. 1, 1-17

Deschizând Evanghelia lui Matei şi citind primul rând – Genealogia lui Isus Cristos, fiu al lui David, fiu al lui Avram (Mt 1, 1)-, dar şi ultima frază care încheie genealogia – Toate aceste generaţii fac aşadar: 14 generaţii de la Avram până la David, 14 generaţii de la David până la deportarea în Babilon, 14 generaţii de la deportarea în Babilon până la Cristos (Mt 1, 17)-; notăm legătura dintre Isus şi David: de trei ori numărul 14, număr care nu este altceva decât simbolul lui David. Alfabetul evreu utiliza pentru scriere doar consoanele. Prin urmare, D (daleth), V (waw), D (daleth), cele trei litere ale alfabetului evreiesc care alcătuiesc numele lui David corespund cifrelor 4, 6, 4, care adunate fac 14.

Prin enumerarea ascendenţilor, Matei doreşte să arate continuitatea dintre chemarea lui Avram, alegerea poporului evreu de către Dumnezeu şi misiunea mântuitoare desăvârşită în Isus Cristos. Genealogia ne ajută să înţelegem că Biserica fondată de Isus pe apostolul Petru este noul şi adevăratul Israel, moştenitoarea tuturor promisiunilor şi, în final, a mântuirii.

Să nu uităm că Matei scrie evanghelia pentru evrei, cărora le era cunoscut sensul simbolic al cifrelor. Prin urmare Isus vine din neamul lui David şi este de trei ori David, adică este David, Împăratul perfect. De fapt, Isus este prin excelenţă “iubitul lui Dumnezeu” şi cel după “placul inimii Mele”.

Amintirea oraşului Betleem este un alt element care face legătura dintre Isus şi David, dar Matei notează şi o dublă noutate: Isus (1) Nazarineanul vine de la (2) Spiritul Sfânt. În Vechiul Testament, nazar (consacratul) era un cuvânt care se atribuia unui eliberator, ca de exemplu, lui Samson; în timp ce naser înseamnă a răsări, cu referire la Isus-Mesia care răsare din neamul lui David. Mai mult, Nazaret era un nume dispreţuit de iudei. Nu era amintit în VT, nu era oraşul lui David, deci nu avea nici o importanţă în istoria mântuirii. Noutatea constă tocmai în faptul că perioada de copilărie a lui Isus se încheie la Nazaret. Misterul naşterii lui Isus şi istoria personală a lui Isus pe pământ depăşesc viziunea “lor” limitată, iar acestea sunt motive pentru care Domnul va fi respins de către cei din Nazaret.

Cine este Isus? Este doar un profet? Noi ştim astăzi că în Isus, Dumnezeu intervine în mod personal în istoria omenirii. Isus este conceput de la Spiritul Sfânt: din acel moment începe ceva cu totul nou în lumea creată. În mijlocul nostru coboară cineva care nu poate fi explicat doar pe baza istoriei, cineva care depăşeşte limitele istoriei, cineva care vine de sus.

În acest sens, să observăm cum în genealogie se foloseşte, în cazul tuturor celorlalte persoane verbul grec eghenesen (făcut, generat), dar când se ajunge la Isus se foloseşte verbul eghenete (născut).

1. Avram l-a născut pe Isac… ‘cum poate un bărbat să nască?’… era limbajul vremii.

2. În cazul lui Isus, vedem că El este personajul principal al naşterii sale: …Maria, cea din care s-a născut Isus, chemat Cristos. În acest sens să ascultăm şi ce spunea Domnul prin profetul Isaia (Mt. 1, 23 Iată, fecioara va fi însărcinată şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele de Emanuel, adică: Dumnezeu cu noi). Numele Emanuel, sau Dumnezeu cu noi demonstrează că în Isus se arată, se manifestă, se coboară prezenţa deplină a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, în istorie (până la Isus, Domnul intra în legătură cu oamenii în chip indirect: prin cuvânt, prin îngeri, prin profeţi…). Cu alte cuvinte, în Isus, Domnul doreşte să se prezinte poporului său şi să fie prezent în mijlocul poporului în mod direct.

În genealogie avem tot felul de persoane, de la împăraţi până la oameni simpli, chiar şi câteva femei păgâne. De fapt, Matei accentuează faptul că Isus se naşte pentru toţi oamenii fără deosebire de rasă sau de clasă socială. Mesia este un Dumnezeu care se descoperă tuturor oamenilor şi nu doar Împăraţilor sau eroilor.

Alegând să se nască în mijlocul unui mic popor din Orientul Mijlociu, Domnul ne arată că a venit să umple de speranţă şi de mântuire chiar şi mica noastră istorie personală.

Jocul numelui

- Legătura dintre Isus (care va fi dus în Egipt) şi patriarhul Iosif, care vândut fiind de fraţii săi în Egipt, mai pe urmă îi va salva;

- “Isus zis Cristos”: este o expresie folosită de Matei pentru a accentua că Isus nu are tată pământean. El nu este “Bar-Timeu” (fiul lui Timeu), iar cel care dă numele “noului născut” este Iosif, pentru a arăta legătura lui Isus cu dinastia lui David;

- Bar-abba, ceea ce înseamnă fiul tăticului său, şi Isus fiul Tatălui. Putem spune că avem 2 Isus. Prin urmare, Bar-abba ar fi putut să-şi înţeleagă numele: “Dumnezeu salvează poporul de sub stăpânirea romanilor”. Baraba este un prizonier care se revoltase împotriva romanilor. Notăm cum falşii mesia aduc război şi moarte. Este vorba de un Isus= Baraba care a dorit să salveze poporul evreu de sub stăpânirea romană. Pilat întreabă poporul: Pe cine doriţi să eliberez: pe acesta sau pe Isus zis Cristos? Pe fiul tăticului său sau pe Isus zis Cristos… dar oare Isus Cristos al cui fiu este? Se numeşte Cristos, dar nu ştim al cui fiu este. Acest Isus numit Cristos împlineşte misiunea sa de a mântui poporul de păcate, iar poporul pe care El a venit să-l salveze, strigă: pe Baraba!, deoarece nu ştie ce să facă cu un astfel de mesia. Acest lucru este actual: şi noi suntem în dilemă să-l alegem pe Isus-fiul tăticului său sau pe Mesia.

- Conform Evangheliei lui Matei, Isus va salva poporul de la păcatele lui. Cu alte cuvinte, Emanuel, Domnul cu noi, realizează misiunea sa prin iertarea păcatelor. Când l-a vindecat pe paralitic i-a spus: Curaj fiule, păcatele tale îţi sunt iertate…, iar mai apoi tot Isus continuă: să ştiţi că Fiul lui Dumnezeu are puterea de-a ierta păcatele… Ridică-te şi umblă.

În acest moment în scenă intră o păgână: soţia lui Pilat. Ea ar putea să-l salveze pe Isus, dar Pilat n-are timp să o asculte, iar poporul hotărăşte sentinţa cea mai dramatică din întreaga scriptură: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri. Ne aflăm în faţa refuzului extrem al lui Isus. Ar fi putut să-L recunoască, deoarece Dumnezeu le-a dăruit VT, iar când Magii s-au interest de locul naşterii lui Isus, ei pe baza VT au recunoscut Betleemul.

Cristologia

“Fiul lui David”, “fiul lui Avram”, sunt titluri cristologice. Fiul lui David, adică Mesia, este un Mesia chemat să mântuiască întregul univers.

Isus, ca fiu al lui Avram, împlineşte profeţia din (Fac 17,6): “Am să te înmulţesc foarte, foarte tare, şi am să ridic din tine popoare, şi regi se vor ridica din tine”.

În 2 Regi 7, 14 unde Dumnezeu, prin Natan, îi promite lui David un urmaş care va împărăţi în veac peste casa sa. Isus se naşte în Betleem pentru a sublinia legătura lui cu David. Cunoaştem că David a fost păstor, dar mai apoi a păstorit poporul; tot astfel Mesia va păstori întregul univers.

Evanghelistul Matei subliniază în cazul lui Isus, legătura păstor-slujitor, nu pe cea de păstor-rege. De exemplu, în expresia: Ai milă de mine fiule al lui David, se vede clar legătura între Isus şi ideea de îndurare; Fiule al lui David, ai milă de mine păcătoasa, în acest caz Matei arată că Mesia este cel care ia asupra sa păcatele lumii.

(În Mt 15 Isus spune unei păgâne: femeie, mare este credinţa ta. Să ţi se facă după cum voieşti. Notăm cum Isus se deschide păgânilor şi se preocupă de lumea întreagă.)

Nici nu termină bine de povestit despre naşterea lui Isus, că deja Matei, de la capitolul al II-lea, anunţă destinul tragic al acestui copil: va fi persecutat şi va fi omorât.

Putem nota reacţia lui Irod: se tulbură, îi scapă totul de sub control. Mânia îl duce la minciună (frica şi tulburarea îl face să fie fals), apare dorinţa de a ucide (v. 13) care se va împlini la (v. 16). Iată cum naşterea lui Isus produce instantaneu opoziţie, refuz, împotrivire. Se naşte Isus şi cei mari încep imediat persecutarea sa, în special datorită titlului pe care Magii îl folosesc “Împăratul iudeilor”. Acest titlu îl regăsim la sfârşitul evangheliei (acuzaţiile în faţa lui Pilat, vina de pe cruce), dar Împărăţia lui Isus nu va fi bazată pe puterea omenească (bani, faimă) şi nu se va exercita cu violenţă, ci va fi o Împărăţie a dăruirii de sine. Împărăţia lui Isus aduce prin glasul Evangheliei speranţa: viaţa continuă şi după moarte, prin înviere.

În capitolul al II-lea al Evangheliei după Matei putem nota trei moduri diferite în a primi vestea naşterii lui Isus: reacţia preoţilor, reacţia lui Irod şi reacţia Magilor.

În expresia “m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine” Gal 2, 20 avem o sinteză atât a aspectului universal cât şi a celui particular al Crăciunului. Acest “pentru mine” (aspectul particular) trebuie să-l înţelegem şi în sens universal, adică pentru fiecare om, pentru fiecare popor, inclusiv pentru cei care nu îl aşteaptă.

Naşterea lui Isus în Betleemul Iudeii nu este altceva decât confirmarea faptului că, prin întrupare, Dumnezeu a luat asupra Sa toate limitele umanului.

Magii

Minunea naşterii Domnului pune în mişcare Magii, care s-au lăsat conduşi de intuiţie, ştiinţă, înţelepciune… de Spiritul Sfânt, la urma urmei. Faptul că ei, de un alt neam fiind, au venit să i se închine unicului Dumnezeu, demonstrează că misterul Naşterii este cauză a căderii graniţelor dintre popoare şi religii.

Oare cât timp au călătorit în căutarea pruncului? Poate săptămâni sau chiar luni, dar mereu cu entuziasm. Să notăm cum credinţa lor se traduce în căutare, efort, educare. Iată ce trebuie să învăţăm de la Magi! Mai mult, ei au fost pregătiţi să urmeze o rază de lumină (steaua), adică un semn de sus. În căutarea lor continuă se observă dorinţa lor de a da mâna – am putea spune -, cu adevărata viaţă.

Irod

Nu toţi oamenii gândesc la fel ca şi Magii. De la bun început Irod refuză lumina, deoarece Noul Rege ar putea să pună în evidenţă înşelăciunile, trădările şi răutatea sa. Reacţia lui Irod faţă de “noul născut” exprimă opoziţia continuă a întunericului faţă de lumină, dar un întuneric care nu va birui, pentru că nu există echilibru între aceste două tabere: Domnul este mai puternic, chiar şi când se arată sub chipul unui copil neputincios şi sărac.

Falsa şi aparenta devoţiune a lui Irod nu este altceva decât preocuparea sa meschină – şi a oricărui om – de a-şi păstra cu orice preţ puterea. Împăratul Irod, iudeu fiind, cunoştea profeţiile despre Mesia, prin urmare doreşte să-l elimine repede, până nu va fi prea târziu. Pe “calea” înspre lumină, străbătută de Magi, întâlnirea lor cu Irod reprezintă lupta dintre viaţa dăruită de Dumnezeu şi atacul răului care doreşte să distrugă această viaţă.

Pelerinajul Magilor este simbolul căii credinţei fiecărui popor, fiecărei persoane, presărată cu lumină dar şi cu întuneric, cu certitudine dar şi cu încercări, cu putere dar şi cu fragilitate.

Steaua care îi conduse pe Magi până la Irod dispăruse. Pentru ei acest moment este timpul întunericului. Ei nu se descurajează, ci îşi reiau drumul, încrezători în cuvintele lui Dumnezeu. Steaua apare pe neaşteptate, inimile lor s-au umplut de o bucurie, pe care numai Domnul o poate da: această bucurie determină pe fiecare om să renunţe la el însuşi pentru ca să apuce pe calea care duce la lumină.

Steaua care i-a condus pe Magi, este “steaua” care a condus poporul evreu, la ieşirea lui din robia egipteană, timp de patruzeci de ani prin deşert, înspre pământul făgăduinţei; este steaua care şi astăzi inspiră mulţi bărbaţi şi femei în misiunea lor, care vestesc: L-am găsit pe Cristos, noul şi veşnicul Împărat, veniţi să-L vedeţi!

Veniţi la Cristos! Îl veţi găsi în casa Sa, Biserica: loc în care toţi oamenii sunt aşteptaţi să intre pentru a primi lumina.

Iubiţi credincioşi! Să luăm aminte, că “bogăţiile oricărui popor”, simbolizate de darurile Magilor, se închină în faţa adevăratei comori şi prin urmare, îşi recapătă adevărata valoare doar dacă sunt aduse şi puse la picioarele lui Cristos. Magii nu se opresc în preajma lui Cristos, ci îşi continuă pelerinajul, dar ocolind răul şi întunericul, pentru că au găsit lumina şi s-au hotărât să o urmeze.

Magii îl adoră pe Isus

Magii, înainte de-a ajunge la Betleem, au trecut pe la Ierusalim şi au întrebat despre locul unde s-a născut Împăratul iudeilor. Împăratul iudeilor nu poate fi un altul decât cel care s-a născut. Dacă ar mai fi vreunul, ar fi uzurpator. Prin întrebarea “unde s-a născut”, de fapt, ei anunţă naşterea Împăratului. Aceasta ar fi trebuit să fie o ştire bună, deoarece poporul îl aştepta de secole pe Mesia, însă era un rege, Irod, care era uzurpatorul. Irod nu era din casa lui David.

Noi ne-am aştepta la o explozie de bucurie, dar Irod şi întregul Ierusalim se tulbură la auzul acestei veşti. Poate înţelegem că lui Irod îi era frică să nu-şi piardă tronul, dar ne este mai greu să înţelegem faptul că tot Ierusalimul era tulburat. Iată că naşterea lui Mesia stârneşte tulburare şi refuz.

Din Vechiul Testament (Mihea 5) ştim că la Betleem, David a fost păstor şi a fost încoronat de Samuel ca şi “păstor” al lui Israel… Irod şi Ierusalimul nu se deranjează, nu vor să înţeleagă şi refuză să i se închine lui Isus Mesia.

Magii, nişte păgâni, care nu cunosc Scriptura, îl recunosc pe Isus ca Rege şi-i aduc daruri ca unui Rege. Oare această parte a Evangheliei n-a fost scrisă pentru noi, pentru ca exemplul Magilor să ne încurajeze să-L propovăduim pe Isus?

În această parte a evangheliei se repetă de patru ori îndemnul adresat lui Iosif: “Ia pruncul şi pe mama sa şi fugi în Egipt”. Chiar dacă scrierile apocrife se complac în a prezenta călătoria sfintei familii în Egipt ca fiind acompaniată de multe minuni menite să-o protejeze de pericolele iminente, realitatea este alta. Evanghelistul Matei relatează că Isus şi părinţii Săi sunt nişte simpli refugiaţi. El accentuează că avem un Dumnezeu care, nu doar cu vorba, ci şi cu fapta – chiar de la intrarea Sa în lume -, se alătură miilor de refugiaţi din zilele sale şi din zilele noastre (sud-americani, est-europeni, africani). (Starea dificilă de refugiat: fără casă, fără masă, fără un loc de muncă stabil, fără o carieră, fără prieteni şi fără relaţii, este una dintre cele mai dramatice situaţii pentru orice familie. La acest nivel coboară Isus, pentru ca de aici să ridice zecile de mii de oameni asupriţi de semenii lor).

pr. Mihai Tegzeş Ritul bizantin