Start > Ritul bizantin > Cina cea Mare

Cina cea Mare

12 December 2008
2,818 afișări

Ceea ce caracterizează viața de fiecare clipă a unei părți a creștinilor noștri de azi, este indiferența și lipsa de preocupare pentru a trăi o viață sufletească îndrumată spre scopul ei firesc: fericirea veșnică. Dacă tradiția și deprinderile nu ar fi bătătorit un drum pe care merge, de cele mai multe ori în neștire, omul s-ar abate, cu ușurință, la dreapta sau la stânga.

Dar este oare bine să trăim viața fără a avea cugetul treaz asupra rostului ei cel din urmă? Este oare de-ajuns să împlinim cerințele legii, fără conștiința că este neapărată nevoie să facem aceasta? Iată întrebări la care răspunde și pe care le lămurește istorisirea evanghelică de azi. Pentru a înțelege mai bine textul ei este necesar să ne reamintim că Mântuitorul Isus Hristos se afla la masa unei căpetenii a fariseilor, unde se pare că erau încă și alți mulți învățați farisei și cărturari, adică oameni din pătura conducătoare a poporului evreu din vremea aceea.

Știind apucăturile celor chemați la masă, Mântuitorul se folosește de acest prilej pentru a le expune o învățătură extrem de valoroasă pentru viața practică de zi cu zi a oamenilor din totdeauna. Ca și femeia din mulțime care a strigat: “Ferice este pântecele care te-a purtat…”, unul dintre oaspeți, urmărind cu atenție cuvintele Mântuitorului știind că împărăția cerurilor este o temă asupra căreia Isus revine des, a zis în auzul tuturor: “Fericit este cel ce va prânzi în împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 15). La auzul acestor cuvinte, folosind și atmosfera favorabilă care se crease, Isus Domnul nostru rostește parabola cu chemarea la cină, citită la Sf. Liturghie de astăzi.

Pe scurt, această parabolă are următorul cuprins: “Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți. Și a trimis sluga sa, la ceasul cinei, să zică celor chemați: Veniți, că iată, sunt gata toate.

Invitații au început să se scuze că nu pot veni, motivând, unul că a cumpărat pământ și trebuie să-l vadă, altul că și-a cumpărat boi și trebuie să-i încerce, altul că s-a însurat ș.a.m.d. Auzind toate acestea, cel ce a făcut masa s-a supărat și a trimis pe sluga sa pe la toate răspântiile cetății să cheme la cină pe toți cei pe care-i va întâlni, inclusiv infirmii, bolnavii și toți nefericiții. Sluga a împlinit porunca și a spus stăpânului său că totuși a mai rămas loc. Atunci stăpânul a poruncit slugii să iasă din nou și la alte drumuri, chiar din afara cetății, “ca să se umple casa mea, căci zic vouă că nici unul din oamenii care au fost chemați nu vor gusta din cina mea” (Lc. 14, 24), după cum spune parabola.

Tălmăcindu-se pe scurt, parabola are următorul înțeles: Omul care a făcut cina mare este Dumnezeu, iar cina înseamnă bucuriile vieții veșnice, sau altfel spus, împărăția lui Dumnezeu, împărăția cerurilor, mântuirea noastră. Cei chemați la început, adică prietenii stăpânului, reprezintă poporul ales, poporul pe care Dumnezeu din veacuri l-a ales, ca din el să se nască, după trup, Fiul Său și ca, întâi și întâi, către dânsul să se îndrepte Sfânta Sa chemare. Refuzul prietenilor de a veni la cină, scuzele de tot felul, în care, de fapt, se îmbracă indiferența și puțina lor iubire către Stăpân, nu este decât refuzul repetat pe care acest popor l-a dat chemării lui Dumnezeu, în cursul tuturor veacurilor, când această chemare i-a fost adresată prin graiul profeților, iar în timpul din urmă, a răsunat prin graiul și prin viața a Însuși Fiului lui Dumnezeu. Sluga trimisă este Mântuitorul Isus Hristos, care, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, “a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor și la înfățișare arătându-se om” (Fil. 2, 7) și care cu adevărat a chemat pe toți la Sine și, prin aceasta, la cina Tatălui ceresc. N-a mustrat El oare, de atâtea ori, pe mai marii poporului evreu din acel timp, pentru îngustimea lor de minte, pentru inima lor legată peste măsură de bunurile pământești, pentru tâlcuirea greșită a scrierilor Vechiului Testament, n-a spus El cu toată căldura dragostei Sale dumnezeiești: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Mat. 11, 28), sau: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu și moșteniți împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii!” (Mat. 25, 34).

Dumnezeu, când a văzut această respingere a chemării Sale, se îndreaptă către toate neamurile pământului, către toți oamenii, ceea ce exprimă universalitatea împărăției lui Dumnezeu, înaintea căruia, tot după spusa Sf. Apostol Pavel, “nu mai este iudeu sau elin, rob sau slobod, bărbat sau femeie” (Gol. 3, 28). Cuvintele: “Să se umple casa Mea”, reținute din parabolă exprimă dragostea nemărginită a lui Dumnezeu către toți fiii pământului, către toți oamenii care sunt chemați în egală măsură ca, “îmbrăcând haina de nuntă”, adică viața de adevărați creștini, să ia parte la ospățul ceresc, din care cei ce vor gusta cu adevărat vor fi fericiți.

Așadar, cina din parabola de astăzi, Împărăția lui Dumnezeu, este o realitate tot atât de evidentă ca și realitatea sufletului omenesc.

Desigur că la acest ospăț ceresc nu se servesc mâncăruri și vinuri, nici alte bunătăți de acest fel, pentru că, așa cum spune Sf. Apostol Pavel, “Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace, și bucurie întru Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). Sau cum ne asigură tot el, când zice: “Cele ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-a suit, acestea le-a gătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe dânsul” (II Cor. 2, 9), realitate, trăire suprafirească pe care Sf. Apostol Pavel a cunoscut-o personal, experiență despre care grăiește următoarele: “Cunosc un om întru Hristos care înainte cu patrusprezece ani (așadar, prin anul 43 d.Hr.)…

a fost răpit până la al treilea cer. Știu că acest om – dacă a fost în trup, nu știu, sau dacă a fost în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe -, a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus” (II Cor. 12, 2-4).

Bucuriile ospățului divin, realitățile de dincolo de viața aceasta pământească sunt copleșitoare; ele nu pot fi redate în grai omenesc.

Se cuvine să învățăm și să știm că Mântuitorul nostru Isus Hristos ne cheamă și pe noi la cina Sa: “Veniți, căci toate sunt gata!” Prin biserica Sa, prin glasul slujitorilor ei, Mântuitorul Isus Hristos ne spune și astăzi și va spune mereu până la sfârșitul veacurilor: “Veniți de luați lumină, de la Mine, cel ce sunt lumina lumii”, cum auzim spunându-se în noaptea Învierii; cel ce “însetează să vină la Mine să bea”; și, desigur, “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!” Înțelegem acum mai bine sensul acestei pilde și, mai ales, înțelegem de ce s-a așezat citirea ei în Sfânta Evanghelie de azi, când ne mai despart doar câteva zile de praznicul Nașterii Domnului, prin care Fiul lui Dumnezeu, “Împăratul cerurilor, pentru iubirea Sa de oameni pe pământ s-a arătat și cu oamenii a petrecut”. Această pildă arată “taina cea din veac și de îngeri neștiută” a întemeierii împărăției lui Dumnezeu pe pământ, care este Biserica și al cărei început îl constituie Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Nașterea Lui cea mai presus de fire, din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt.

Participarea cu adevărat la cina lui Isus înseamnă să crezi în Isus cu toată inima. Să fii în mijlocul acestei lumi un mărturisitor viu al puterii Evangheliei Lui. Să vadă oamenii această putere de credință care lucrează în tine, și să-L preamărească și să facă voia lui Dumnezeu.

A lua parte, în adevăratul înțeles al cuvântului, la Cina lui Isus înseamnă participarea la adevărata religie. Și atunci, fiecare dintre noi în parte, să se întrebe dacă este, în adevăr, părtașul Cinei lui Hristos și dacă este o putere, o piedică reală în calea răului, a păcatului din lume; și aceasta, pentru că în tine lucrează puterea lui Isus! Această chemare este stăruitoare, este o dorință de comuniune cu Dumnezeu, prin Biserica Lui cea sfântă. Biserica lui Isus înseamnă trupul lui Isus, trupul spiritual al Lui, iar creștinul trebuie să devină, în adevăr, o celulă vie, sănătoasă prin credință puternică, prin nădejde statornică, dragoste nefățarnică, prin faptele cele bune, cu care să se apropie cu vrednicie de ospățul nemuririi noastre.

Fiecare creștin trebuie să știe că în Biserică este locul de întâlnire cu Isus, aici este Masa Cinei celei de Taină, la care este chemat.

Să luăm aminte că numai în sfânta biserică se află masa “nunții Mielului”, Sfânta Liturghie cu Sfânta Euharistie.

Veniți că “totul este gata”, ne cheamă Fiul lui Dumnezeu. Veniți de pretutindeni, înțelepți, săraci și îmbogățiți, suferinzi, cei zdrobiți cu trupul și cu inima, cei osteniți și împovărați, și veți afla odihnă, mângâiere, vindecarea trupului și a sufletului. Veniți de pretutindeni la cina singurei împăcări, armoniei și înfrățirii întru Isus Hristos, Dumnezeul nostru, așa ne strigă Isus Salvatorul omenirii din păcat.

Să nu luăm în seamă scuzele pe care le-au adus cei dintâi chemați la marea cină a Domnului, ci să răspundem chemării, și nu oricum, ci așa cum se cuvine, spre a putea intra la cină, căci tot El zice că “mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Mat. 22, 14). Dacă vei răspunde chemării ce ți se face, dacă te vei prezenta având haina sufletului curățită de păcat, vei cunoaște binele ce urmează din comuniunea cu Hristos. Dacă o refuzi sau dacă o nesocotești, pierderea va fi numai a ta.

Luați parte la Cina cea mare, gustați și veți vedea cât e de bun Domnul! Apropiați-vă de El cu credință și cu dragoste și veți cunoaște darul lui Dumnezeu! Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin