Start > Ritul latin > Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria

Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria

25 October 2008
2,683 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Neprihănita Zămislire

Sfânta Biserică ne invită să celebrăm în această zi prima sărbătoare din noul an liturgic în care este cinstită Mama lui Isus, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Fecioarei Maria.

Învățătura despre Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului a fost proclamată ca dogmă de credință de către Papa Pius al IX-lea în anul 1854 prin scrisoarea enciclică “Ineffabilis Deus“, dar ea este cuprinsă implicit în salutarea îngerului trimis de Dumnezeu, care a numit-o pe Maria “plină de har“. Pentru cinstirea sfințeniei desăvârșite a Maicii Domnului, Orientul creștin a instituit încă din secolul al VII-lea o sărbătoare în cinstea “zămislirii fecioarei“, sărbătoare care începând din secolul al X-lea a trecut și în Occident. După mai multe discuții între teologi cu privire la conținutul dogmatic al sărbătorii, care între timp primește numele de “Immaculata conceptio” – “Zămislirea Neprihănită“, în anul 1708 Papa Clement al XI-lea a extins-o la întreaga Biserică de Apus și a declarat-o sărbătoare de poruncă. A urmat actul solemn de la 8 decembrie 1854 prin care Papa Pius al IX-lea nu a făcut decât să exprime convingerea din totdeauna a Bisericii. “Preasfânta Fecioară Maria încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului strămoșesc“. Această declarație solemnă a Bisericii a primit confirmarea cerului patru ani mai târziu (1858), când Doamna îmbrăcată în alb și cu o cingătoarea albastră, apărând în grota de la Massabielle (Lourdes) ia descoperit Bernadetei care este numele ei zicând: “Eu sunt Neprihănita zămislire”.

Cu toții cunoaștem că în urma păcatului strămoșesc sufletul creat de Dumnezeu își începe existența în trup sub umbra lăsată de greșeala primilor părinți, umbră care împiedică avântul sufletului spre cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu, și în același timp dereglează raporturile normale dintre suflet și trup. Păcatul primilor oameni a făcut să decadă firea omenească (fire comună tuturor oamenilor) și efectele sale le simțim fiecare dintre noi. Această fire omenească, astfel decăzută din sfințenia și dreptatea inițială, lipsită de harul lui Dumnezeu, rănită în forțele ei naturale și supusă morții este transmisă tuturor oamenilor. Prin jertfa mântuitoare a lui Cristos, care acționează în taina botezului, sufletul devine curat și neprihănit, spălat de pata păcatului strămoșesc.

Această neprihanire a sufletului a fost acordată Fecioarei Maria chiar din clipa zămislirii, ca un privilegiu divin acordat aceleia care avea să devină Mama Răscumpărătorului. Prin acest privilegiu, sufletul Mariei nu a cunoscut nici o piedică în avântul spre Dumnezeu și nici tendințele trupului împotriva spiritului; ea a rămas totdeauna victorioasă asupra răului. Pentru ca noi să putem înțelege “Neprihănita Zămislire” a Maicii Domnului, trebuie să înțelegem mai întâi ce este păcatul.

Lectura întâi a liturgiei cuvântului de astăzi este luată din Cartea Genezei și ne descrie starea omului după căderea în păcat. Autorul jahwist își concentrează atenția asupra omului și a vinovăției sale; el descrie ruperea comuniunii dintre om și Dumnezeu, apariția răului și urmările acestuia în viața primilor oameni. Dacă înainte de păcat omul trăia într-un raport de profundă prietenie și familiaritate cu Dumnezeu în urma neascultării sale raportul de armonie cu Tatăl se rupe și omul se înstrăinează de Creatorul său. El nu primește nicidecum independența totală pe care o promisese șarpele, ci din contra se simte vinovat și gol datorită trădării sale, și drept urmare se ascunde, nu vrea să mai întâlnească privirea lui Dumnezeu. Aceasta era starea în care ajunsese omul în urma păcatului său și a pierderii harului divin.

Insă după căderea omului în păcat, Dumnezeu nu-l părăsește pe cel care este capodopera întregii sale creații. Dimpotrivă, Dumnezeu îl cheamă pe om și-i vestește că răul va fi învins. Acest pasaj din Geneză a fost numit “Protoevanghelie“, pentru că e prima vestire a lui Mesia Răscumpărătorul, a unei lupte între șarpe și femeie și a biruinței finale a unui urmaș al ei. Sfinții Părinți ai Bisericii recunosc în femeia vestită pe Maria, noua Evă.

Maria este inserată definitiv în misterul lui Cristos prin evenimentul vestirii îngerului; aceasta se petrece la Nazaret, în împrejurările concrete ale istoriei lui Israel, a poporului căruia cel dintâi i-au fost destinate făgăduințele lui Dumnezeu. Îngerul Gabriel o salută pe Maria: “Bucură-te cea plină de har; Domnul este cu tine“. Ea se tulbură la aceste cuvinte și se întreba ce să însemne acest salut. Atunci îngerul o încurajă spunându-i: “Nu-ți fie teamă Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu“.

Teologia se străduiește să cerceteze această plinătate de har a Mariei și scoate de aici motive suficiente ca să-i atribuie Fecioarei toate perfecțiunile la care este chemată natura umană. Consacrată în întregime Domnului, Maria era în condiția ideală pentru a răspunde cu tot sufletul și fără piedică vreunui păcat la invitația lui Dumnezeu care o chema să fie Mama aceluia care “ridică păcatele lumii“.

Consimțind la cuvântul divin, “fiica lui Adam“, Maria a devenit Mama lui Isus oferindu-se total pe sine ca slujitoare a Domnului. Sfântul Irineu, vorbind despre Maria, spune că “prin ascultare a devenit cauză de mântuire pentru sine și pentru întregul neam omenesc“. De aceea multor Părinți ai Bisericii le place să afirme că “nodul neascultării Evei a fost desfăcut prin neascultarea Mariei, ceea ce a legat fecioara Eva prin necredință, a dezlegat Fecioara Maria prin credință“.

Cuvintele prevestitoare ale mântuirii din “Protoevanghelie” își găsesc confirmarea și împlinirea în Noul Testament. În epistola către Efeseni, din care este luată cea de-a doua lectură a liturghiei cuvântului, Sf. Paul aduce un frumos elogiu lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dăruit prin Cristos. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care ne-a dăruit orice binecuvântare spirituală în ceruri, întru Cristos. În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinți și fără prihană înaintea lui în dragoste“. Din aceste cuvinte ale Apostolului neamurilor reiese că noi toți am fost aleși încă din veșnicie, că suntem obiectul iubirii eterne a lui Dumnezeu.

Planul divin de mântuire, care s-a manifestat în întregime prin venirea lui Cristos pe pământ, este veșnic și universal; el cuprinde pe toți oamenii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. “El a orânduit mai înainte ca să fim adoptați ca fii prin Cristos” și tot în Cristos “Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său… să fim ca niște instrumente care cântă gloria sa“.

Dacă alegerea din veșnicie în Cristos și destinarea de fii adoptivi îi privesc pe toți oamenii, alegerea Mariei este cu totul unică, întrucât ea este fiica predilectă a Tatălui și Mireasa Duhului Sfânt. Cinstea pe care Biserica i-o acordă este justificată de demnitatea deosebită pe care însuși Dumnezeu ia acordat-o.

Dacă ne-am întreba care este sensul sărbătorii de astăzi, un răspuns potrivit găsim în prefața acestei liturghii unde Biserica se roagă cu următoarele cuvinte: “Părinte sfânt… tu ai scutit-o pe Sfânta Fecioară Maria de pata păcatului strămoșesc și ai copleșit-o cu plinătatea harului ca să devină o Mamă vrednică de Fiul Tău. În ea ne-ai oferit o imagine a Bisericii, Mireasa lui Cristos, fără pată, frumoasă și strălucitoare… pe ea ai ales-o dintre toate făpturile ca să fie un model de sfințenie și mijlocitoare de haruri pentru poporul tău“.

Neprihănita Fecioară reprezintă pentru noi o prezență de har căci în Maria s-a anticipat ceea ce a fost promis tuturor. Ea este prima răscumpărată și în ea găsim forță și inspirație în urmarea chemării noastre, căci ea este Maica harului și a iertării, a speranței și a curajului creștin.

Liturghia de astăzi este o aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru marile lucruri pe care le-a făcut pentru Maria și le face pentru noi. “Cântați Domnului un cântec nou pentru că a făcut lucruri minunate. Acestea sunt cuvintele prin care l-am lăudat pe Domnul la psalmul responsorial, pentru că Maria este una dintre marile minunații ale lui Dumnezeu. Ea însăși mărturisește “Lucruri mari mi-a făcut cel atotputernic… toate popoarele mă vor numi fericită“. Magnificat este imnul de recunoștință pentru neprihănirea cu care Maria a fost binecuvântată de Domnul și pentru bucuria de a fi Mama celui care avea să spele întreaga lume de prihana strămoșească. Acest imn de recunoștință și de mulțumire îl înalță și Biserica fără încetare către Dumnezeu.

Bucuria Mariei a devenit bucuria întregii Biserici care se simte salvată și totodată se recunoaște trimisă să împărtășească altora bucuria mântuirii. Prin credința, speranța și iubirea ei arzătoare, Maria este imaginea Bisericii. Sfântul Părinte Papa Paul al VI-lea în exortația apostolică “Marialis cultus” învață despre Sfânta Fecioară că “a fost întotdeauna propusă de Biserică drept model de imitat… Ea s-a dăruit total și responsabil voinței lui Dumnezeu, pentru că a primit cuvântul și l-a pus în practică, pentru că acțiunea sa a fost animată de iubire și de spiritul de slujire… Maria a fost prima și cea mai perfectă discipolă a lui Cristos.“.

Pietatea noastră filială față de Maria este de fapt o latură indispensabilă a vieții noastre în Cristos. Maria nu a fost numai calea aleasă de Dumnezeu pentru a se face om, ea este și calea noastră pentru a ajunge la Dumnezeu. Dacă voim să fim ai lui Cristos trebuie să o iubim și pe Mama lui. Marii cinstitori ai Mariei au fost întotdeauna neobosiți apostoli și toți apostolii au fost în mod filial cinstitori ai Preacuratei.

Cât de mult greșesc aceia care consideră că evlavia către Sfânta Fecioară îl îndepărtează pe om de unicul Mijlocitor. Cel care a experimentat chiar și numai o singur dată autentica prezență a Mariei în propria viață a simțit că evlavia mariană l-a condus către Cristos, spre o experiență profund evanghelică. Câți nu s-au întors la Dumnezeu și la Cristos trecând prin fața Neprihănitei de la Lourdes. Milioanele de pelerini care vizitează anual Lourdes-ul sunt o dovadă că Dumnezeu lucrează și în zilele noastre prin Maria. Într-adevăr este incomparabil rolul și locul Mariei în Biserică, al cărui membru predilect este. Deși înălțată mai presus de îngeri și de oameni, ea rămâne mereu alături de cei care îi cer ajutorul și mijlocirea.

Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri ne invită astăzi pe fiecare dintre noi să contemplăm frumusețea inefabilă a sufletului preacurat al Mariei și totodată la înțelegerea strălucirii suprafirești a fiecărui suflet sfințit prin harul lui Cristos. Să ne recunoaștem nimicnicia noastră și să ne adresăm ei, Neprihănitei, rugând-o să ne dobândească de la Fiul ei iertare și statornicie în păstrarea nevinovăției sufletului.

Pentru ca această sărbătoare să nu rămână pentru noi numai ca ceva exterior, ca o simplă aducere aminte de privilegiile Mariei, suntem îndemnați în acest timp al Adventului să ne adunăm în jurul Preacuratei pentru ca, așa cum primii ucenici așteptau venirea Duhului Sfânt împreună cu Maria în Cenacol, la fel să așteptăm și noi împreună cu Maria venirea lui Isus – Mesia.

Prin rugăciunea Mariei, speranța și aurora mântuirii lumii întregi, putem fi siguri că îl vom întâlni pe ¬Cristos Soarele dreptății care este mântuirea tuturor celor care îl caută cu o inimă curată.

Iosif Dămătăr

Ritul latin