Predici

În ziua de 30 octombrie a anului 1983 Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piaţa Sfântului Petru din Roma, ridica la cinstea altarelor, declarând pentru prima dată în mod oficial fericit un fiu al acestor meleaguri, pe venerabilul Ieremia Valahul. Glasul Vicarului lui Cristos l-a recomandat evlaviei creştinilor de pretutindeni, evidenţiind trăsăturile sale exemplare: o viaţă de rugăciune profundă, o apropiere cu adevărat filială faţă de Preacurata Fecioara Maria, precum şi dăruirea de sine până la eroism în slujirea aproapelui.

Cu toţii am avut ocazia să observăm că indiferent de epoca în care a trăit, un sfânt este mereu actual. Fie că a trăit mai aproape sau mai departe în timp, fie că a avut o viaţă lungă sau scurtă, el ni se prezintă într-o aureolă de tinereţe perpetuă; se bucură de actualitatea şi tinereţea Bisericii şi a Evangheliei, actualitate şi tinereţe participate din însuşi Dumnezeu care este veşnic şi totdeauna prezent. Un exemplu în această privinţă este Fericitul Ieremia pe care îl sărăbătorim în această zi. Deşi s-a născut cu mai bine de 400 de ani în urmă şi a trăit cea mai mare parte a vieţii în Italia, chipul său a străbătut veacurile aducând o rază de lumină creştinilor de astăzi, la fel cum i-a luminat şi pe contemporanii săi.

Primul său biograf, confratele capucin, Francesco Severini, scria despre Ieremia că poate fi descris cu aceleaşi cuvinte cu care a fost caracterizat şi dreptul Iob: “un om simplu şi drept care se temea de Dumnezeu şi se ferea de păcat”. Viaţa acestui umil frate începe într-un mic cătun din Moldova, în ziua de 29 iunie a anului 1556 în sărbătoarea sfinţilor Apostoli Petru şi Paul. El este primul din cei 7 copii ai familiei Stoica şi Margareta Costist şi la botez a primit numele Ion. Mama Margareta era o femeie simplă, dar plină de credinţă în Dumnezeu şi a ştiut să transmită fiului ei încă din copilărie, pe lângă educaţia umană, o educaţie profund creştină, învăţându-l cum să se roage lui Dumnezeu şi cum s-o iubească pe Maria. Familia Costist rămâne un model pentru familiile da astăzi, pentru că a fost sanctuarul vieţii şi a devenit grădina vocaţiei. Aflând de la mama sa că există o ţară numită Italia unde se află Papa şi călugării sunt sfinţi, în inima lui Ion încolţeşte dorinţa de a merge în această ţară a sfinţilor pentru a deveni şi el un călugăr sfânt. La vârsta de 19 ani părăseşte casa şi satul natal şi pleacă spre Italia. Drumul străbătut pe jos până la Alba-Iulia a fost deosebit de anevoios, dar încrederea în Providenţa lui Dumnezeu şi în îngerul păzitor care îl călăuzea, l-a ajutat să ajungă în acest oraş, iar de aici până la Bari, călătoreşte ca însoţitor al medicului italian Pietro Iacomo. Fiind dezamăgit că în oraşul Bari nu a găsit acei oameni sfinţi despre care i se vorbise dar din contra pericolele sufleteşti erau chiar mai mari decât în Moldova, îşi continuă drumul şi ajungând la Napoli intră în mânăstirea capucinilor unde la 8 mai 1578 îmbracă haina de novice şi îşi ia numele Ieremia. Destinat să se îngrijească de confraţii bolnavi în mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, îi slujeşte timp de 40 de ani cu aleasă blândeţe şi o dăruire exemplară. Viaţa modestă şi plină de caritate a fratelui Ieremia a fost răsplătită de Dumnezeu cu numeroase minuni atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa în faimă de sfinţenie în ziua de 5 martie 1625.

Parcurgând acest scurt itinerariu al vieţii Fericitului Ieremia am putut observa că acest concetăţean al nostru deşi provenea dintr-o familie modestă şi nu avea o pregătire intelectuală deosebită, a avut totuşi aceea tărie şi înţelepciune sfântă de a renunţa la patria şi familia sa pentru a răspunde chemării primite.

Privind viaţa Fericitului Ieremia, în lumina liturgiei cuvântului de astăzi, putem sublinia câteva caracteristici ale vieţii sale. Prima lectură, luată din Cartea Ecleziasticului, ne cheamă la practicarea acelei umilinţe care ne face plăcuţi în faţa lui Dumnezeu: “Sunt mulţi oameni mari şi îngâmfaţi, dar celor mici Dumnezeu le descoperă tainele sale. Mare este puterea Domnului, dar el este preamărit de cei smeriţi“. Ieremia a fost un astfel de suflet umil care datorită credinţei sale avea convingerea că tot ceea ce are, este darul lui Dumnezeu, şi această umilinţă a manifestat-o prin fapte, împlinind zilnic cu bucurie în viaţa de mănăstire muncile cele mai obositoare şi umilitoare. El era conştient că în faţa lui Dumnezeu omul valorează atât cât valorează umilinţa sa. Într-un astfel de suflet a voit Dumnezeu să-şi reverse din belşug harurile sale. Deşi nu cunoştea limba latină şi nu urmase nici o şcoală teologică, dădea totuşi adesea răspunsuri de mare teolog care erau o dovadă a inspiraţiilor dumnezeieşti pe care le primise. Simpatia universală de care se bucura, a făcut să fie numit încă din timpul vieţii “Părintele sfânt“, şi cu toate că existau în vremea aceea la Napoli mulţi oameni cu studii strălucite, totuşi cel căutat era Ieremia, şi sfaturile sale erau ascultate de toţi cu veneraţie.

Prin viaţa sa smerită dăruită fără nici o rezervă Domnului, Ieremia poate fi considerat un bun cunoscător al adevăratei comori despre care Isus le vorbeşte ucenicilor în Evanghelia de astăzi luată din Sf. evanghelist Luca: “Procuraţi-vă o comoară în ceruri, o comoară nesecată de care hoţul nu se apropie şi pe care molia nu o roade. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. Inima fratelui Ieremia a fost mereu îndreptată spre Dumnezeu şi spre fraţii neajutoraţi pe care i-a slujit din dragoste faţă de Dumnezeu. Acest spirit de caritate faţă de săraci Ieremia l-a învăţat încă din copilărie din exemplul părinţilor săi care deseori ofereau din bunurile lor săracilor din sat. El era conştient că sub chipul sărmanilor întâlnea pe Cristos, care se află sub aparenţele fraţilor, şi de aceea Ieremia şi-a consacrat întreaga viaţă slujirii săracilor şi bolnavilor. Spunea adesea că “mila faţă de săraci atrage mila lui Dumnezeu“, şi “rugăciunea săracilor are o putere extraordinară asupra inimii lui Dumnezeu pentru că ei se roagă cu simplitate şi umilinţă“. Ieremia spunea aceste cuvinte din propria experienţă, el însuşi fiind un autentic sărac al lui Dumnezeu, considerând sărăcia o adevărată comoară. Acest îndemn de a căuta adevărata comoară, care a fost urmat cu fidelitate de ucenicii lui Isus şi de nenumărate suflete alese printre care se află şi Fericitul Ieremia Valahul, ne este adresat şi nouă creştinilor de la sfârşitul celui de-al doilea mileniu. Adevărata comoară nu constă în posedarea bunurilor acestei lumi, dar în răspunsul afirmativ la chemarea Domnului asemenea fratelui Ieremia, şi în împlinirea datoriilor noastre zilnice. Cristos şi Evanghelia sunt adevăratele comori pe care cine le posedă, poate spune că posedă într-adevăr cea mai mare comoară.

O altă învăţătură pe care ne-o putem însuşi din viaţa fericitului Ieremia este exemplul evlaviei sale deosebite către Sfânta Fecioară Maria. Imaginea pe care o avea despre Preacurata nu o dobăndise din cărţi, dar din rugăciune şi din strădania neîntreruptă de a imita virtuţile ei. Aceste virtuţi el le recomanda şi altora: în primul rând, umilinţa şi sfinţenia Mariei pentru care Dumnezeu a înălţat-o mai presus de îngeri, apoi curăţia, prudenţa, generozitatea şi spiritul de jertfă prin care a ajuns corăscumpărătoarea neamului omenesc. Ieremia profita de orice ocazie pentru a strecura în sufletele prietenilor săi, şi toţi îi erau prieteni, iubirea faţă de curăţie şi umilinţă deoarece spunea el; “fără curăţie şi umilinţă nu se poate ajunge în Paradis“. Celor care îi cereau sfatul le recomanda să se încreadă în ocrotirea Mariei care este Regina tuturor şi îi îndemna să recite zilnic rugăciunea “Salve Regina“. Precurata Fecioară Maria a răsplătit evlavia vrednicului ei slujitor printr-o apariţie în care fratele Ieremia a văzut-o înconjurată de o lumină strălucitoare şi având în braţe pe pruncul Isus. Vestea acestei apariţii s-a răspândit în întreaga regiune făcând să crească devoţiunea către Maica Mântuitorului, şi la insistenţele unei nobile doamne faptul apariţiei a fost pictat pe o icoană care a primit numele “Fecioara lui Ieremia” prin intermediul căreia s-au dobândit mai multe vindecări miraculoase.

Fericitul Ieremia este pentru noi şi un autentic exemplu de rugăciune, pentru modul său de a intra în comuniune cu Tatăl ceresc prin rugăciune şi adoraţie. Capela infirmeriei era locul său de refugiu când nu era ocupat cu bolnavii. În afară de Sfânta Liturgie rugăciunile sale preferate erau Tatăl nostru şi Bucură-te Maria, pe care le recita cu o credinţă şi o evlavie profundă. Rugăciunea Tatăl nostru întrucât a recomandat-o însuşi Mântuitorul ucenicilor, era considerată de Fratele Ieremia ca fiind cea mai eficace. În această rugăciune, spunea el, găsim totul: “Din rugăciunea Tatăl nostru nu lipseşte nimic din ceea ce ne uneşte cu Dumnezeu, şi ne dobândeşte de la El orice dar“. Să ne străduim şi noi să urmăm exemplul de rugăciune smerită a Fericitului Ieremia, rugăciune care este capabilă să smulgă cerului comori, după cum cântăm în imnul închinat în cinstea lui, şi imitându-i virtuţile vom deveni la rândul nostru exemple autentice de trăire evanghelică pentru creştinii de astăzi.

Având speranţa că Fericitul Ieremia va fi numărat cât mai curând printre sfinţii Bisericii, ne încredinţăm şi noi mijlocirii sale implorându-l pe bunul Dumnezeu cu rugăciunea de la începutul acestei sfinte Liturghii: Doamne Dumnezeul nostru, tu l-ai chemat pe Fericitul Ieremia ca să caute din toate puterile împărăţia cerurilor printr-o viaţă de iubire desăvârşită; ajută-ne şi pe noi care ne încredem în mijlocirea lui să înaintăm cu bucurie pe calea iubirii tale.

Iosif Dămătăr

volum colectiv ITRC Ritul latin