Predici

“Dumnezeu este dragoste”, iar Euharistia este dovada supremă a iubirii lui Dumnezeu manifestată faţă de om. Multe sunt darurile Domnului: EL ne-a dat cerul ca să-l respirăm, pâinea ca s-o mâncăm, lumina pentru minte, pacea pentru inimă, sfinţenia pentru suflet. Însă nici unul din aceste daruri nu îl întrec pe acela al Euharistiei, prin care Dumnezeu ni se comunică pe sine însuşi, cu tot cu tezaurul infinit al harurilor sale. Cristos, murind pe cruce, ne-a dat o mare dovadă de iubire. Însă Dumnezeu a voit să ne dea mai mult: fiind el infinit şi etern, şi iubirea lui este infinită şi eternă. Pentru ca apostolii să înţeleagă acest lucru, Domnul le-a spus în ajunul morţii sale: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul lumii“(Mt 28, 20). Cu siguranţă, apostolii s-au întrebat: Dacă moare cum mai poate rămâne cu noi? Drept răspuns, Cristos ia pâinea în mâinile sale, la fel şi vinul, le binecuvântează, şi le dă lor zicând: “Luaţi şi mâncaţi… luaţi şi beţi… acesta este trupul meu… acesta este sângele meu” (Lc 22,19-20). “Chiar dacă mor, Euharistia îmi dă posibilitatea să rămân cu voi până la sfârşitul lumii“.

Liturgia cuvântului de astăzi ne arată cum Dumnezeu a pregătit în mod progresiv poporul în vederea manifestării depline a misterului euharistic în Cristos. Pustiul a fost pentru poporul evreu piatra de încercare a fidelităţii sale faţă de Iahwe. Cu toate că evreii au încălcat de nenumărate ori legământul încheiat cu Domnul, ei au putut totuşi gusta din providenţa şi generozitatea divină. Datorită spectrului foametei, care se profila în mod dramatic în acel pustiu mare şi înspăimântător, loc pustiu şi fără apă, poporul strigă disperat către Domnul. Rezultatul este minunea cu mana. Se vor sătura şi de mană, fiindcă omul are nu numai cerinţe trupeşti, dar şi cerinţe spirituale, care trebuiesc satisfăcute: “Nu numai cu pâine trăieşte omul dar şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu” (Dt 8,3).

Fragmentul evanghelic este concluzia marelui discurs rostit de Isus asupra pâinii vieţii, discurs precedat de minunea înmulţirii pâinilor. Isus opune manei, pe care Dumnezeu a dat-o poporului ales în pustiu, pâinea vieţii care comunică viaţa şi care coboară din cer ca dar al Tatălui ceresc. Superioritatea acestei pâini, al cărei semn a fost mana, consistă în capacitatea de a asigura celui care o mănâncă viaţa eternă. În decursul veacurilor s-a discutat mult despre întrebarea evreilor: Cum poate acesta să ne dea trupul său ca hrană? Isus însă nu şi-a retras cuvintele şi nu şi-a retractat afirmaţia care a produs scandal. ‘Eu sunt pâinea coborâtă din cerA, a spus El, deşi ştia ce vor spune despre aceasta Luther, Calvin, Zwingli şi toţi materialiştii de-a lungul timpului.

Biserica păstrează cu mare grijă moştenirea primită de la Isus, şi nu schimbă nici o literă din învăţătura Domnului, pentru că Biserica trăieşte din adevăr, iar iubirea adevărului dă viaţă. Pentru ca să se perpetueze acest sacrament – jertfă, Cristos a poruncit: “Aceasta să o faceţi în amintirea mea” (Lc 22,19). Cristos ne dăruieşte dumnezeiasca Euharistie nu în ziua când mulţimile îi sorbeau cuvintele sau când vor să-l proclame rege, dar în noaptea când a fost trădat şi condamnat la moarte de aceeaşi mulţime. Domnul a instituit Euharistia deşi prevedea lipsa de corespundere, indiferenţa, profanările şi sacrilegiile ce le vor comite creştinii. Însă iubirea lui nu cunoaşte margini.

Isus vrea să trăiască mereu în mijlocul nostru. Pentru aceasta, în seara dinaintea pătimirii sale, El a venit să ne dea ceva care să asigure prezenţa sa permanentă pe Pământ. Şi pentru că nu a voit să ne dea ceva care să valoreze mai puţin decât El însuşi, de aceea îşi ascunde dumnezeirea şi umanitatea sa în pâine şi vin. Acest dar îl face înainte de moartea sa, ca un testament. Pentru aceasta scrie Apostolul Paul: “Ori de câte ori mâncaţi această pâine, moartea Domnului o vestiţi...” (1 Cor 11,26).

Euharistia este memorialul patimii, morţii şi învierii lui Cristos, e sacrificiul de ispăşire pentru păcatele noastre, pe care Isus le-a şters prin oferirea propriei sale vieţi pe lemnul crucii. Participarea noastră la dumnezeiasca Euharistie reprezintă unirea propriei noastre suferinţe cu jertfa răscumpărătoare a lui Cristos. “Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, rămâne în mine şi Eu în el” (In 6,56). Această unire intimă a creştinului cu Cristos Euharisticul, nu este statică, dar dinamică: “va trăi prin Mine” spune Domnul. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos reprezintă participarea deplină la sacrificiul lui Cristos – Victima de ispăşire pentru păcatele lumii – care s-a jertfit pe cruce, şi care se jertfeşte din nou ca jertfa prin intermediul speciilor euharistice ale pâinii şi ale vinului. Înainte de a se da pentru câteva ore pe mâna duşmanilor săi, la cina din Joia Mare, Cristos şi-a dăruit viaţa pentru totdeauna credincioşilor săi. Creştinul care se hrăneşte cu Trupul lui Cristos, realizează încorporarea sa în Cristos, şi participă cu atât mai activ la viaţa lui Cristos cu cât îşi uneşte mai mult propria suferinţă cu cea a Domnului. Acest lucru are o valoare răscumpărătoare atât pentru sine, cât şi pentru alţii. Hrăniţi şi intăriţi cu Trupul şi Sângele Domnului, noi trecem de la starea de păcat la viaţa curată, harică, de la pământ la cer.

Euharistia este culmea iubirii, este sacramentul Iubirii lui Dumnezeu, al lui Emanuel, al lui Dumnezeu cu noi şi pentru noi. Răspunsul nostru la această iubire nu trebuie să se reducă doar la cuvinte, căci spune Sfântul Ioan: “Să nu iubiţi doar cu vorba, dar cu fapta“. Primul mod prin care preţuim darul Euharistiei, este acela de a primi frecvent Sfânta Împărtăşanie. Comuniunea sacramentală trebuie să fie centrul participării noastre la sacrificiul Euharistic. O Sfântă Liturghie fără Împărtăşanie este o jumătate de Liturghie. Este ca şi cum am lua parte la o masă, fără a mânca… Cristos rămâne cu noi: prezenţa lui este o prezenţă plină de iubire, o prezenţă permanentă. Acesta este un semn că avem nevoie de El. Adoraţia personală şi comunitară în faţa Preasfântului Sacrament este un mod simplu dar fructuos prin care prelungim roadele participării noastre la jertfa euharistică. În sfârşit să ne arătăm recunoştinţa şi cinstea faţă de dumnezeiasca Euharistie prin frumuseţea cultului nostru, dar mai ales prin viaţa noastră trăită în spiritul Euharistiei.

Sărbătoarea Trupului Domnului este o bună ocazie pentru a reînnoi profesiunea noastră de credinţă în prezenţa reală a Domnului Cristos sub speciile euharistice. Mai presus de toate este o invitaţie insistentă de a participa în mod activ la celebrarea memorialului patimii, morţii şi învierii Domnului. Deasemenea, să ne apropiem cu credinţă de masa Euharistică pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Numai astfel putem spune împreună cu Sf. apostol Paul: “Trăiesc eu; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine!” (Gal 2,20).

Adrian Ciobanu

volum colectiv ITRC Ritul latin