Start > Ritul latin > Duminica a XXXIV-a de peste an

Duminica a XXXIV-a de peste an

25 October 2008
1,289 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului (Anul A)

Când Dumnezeu a creat omul, a sădit în sufletul său o stare deosebită de a celorlalte creaturi, stare pe care noi o numim “dor“, dorul după fericire, după divinitate, după absolut. Datorită acestei stări sufletești, omul a încercat dintotdeauna să intre într-un raport intim cu Dumnezeu, a plecat în căutarea lui: Sf. Augustin exprimă astfel această stare: “Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine!” Însă, căutările omului, așa cum se poate observa la popoarele antice, au sfârșit, de cele mai multe ori printr-un eșec, prin crearea unor idoli, a unor divinități artificiale.

Observând această neputință a omului de a-l găsi, Dumnezeu a voit să-i vină El în ajutor, să i se comunice, să-i împărtășească iubirea sa, să satisfacă această sete a sa după divinitate. În acest sens El a ales un popor, poporul israelit, a încheiat cu el o Alianță de iubire, alianță prin care fiii lui Israel îl recunoșteau pe Dumnezeu ca unicul lor Stăpân. Însă ei nu au rămas totdeauna fideli, ci în multe privințe s-au luat după obiceiurile popoarelor păgâne. Printre altele, au dorit să aibă regi care să-i conducă, regi care s-au dovedit în general neputincioși în a-i apăra și a-i călăuzi și astfel poporul israelit este dus în robie, în Babilon, iar Ierusalimul distrus.

Aceasta era starea poporului lui Israel când profetul Ezechiel a scris fragmentul pe care l-am ascultat în prima lectură de astăzi. Abia când au fost duși în robia din Babilon, când nu mai aveau templu, case, conducători, când au devenit ca niște oi risipite și fără păstori, fiii lui Israel și-au dat seama de consecințele nefaste ale încălcării Alianței și au început să strige după ajutor la Dumnezeu; El fiind singurul care-i putea salva. Răspunsul omului nu se lasă așteptat și astfel, prin intermediul profetului Daniel, Dumnezeu își realiza intervenția sa salvatoare. Imaginea lui Dumnezeu ca Păstor, pe care o folosește profetul, are un profund caracter semitic, fiind foarte des folosită la popoarele Orientului antic, care se îndeletniceau în special cu agricultura și creșterea animalelor. Această imagine exprimă o realitate profundă, un raport strâns între Păstor și turma sa: “Iată, eu însumi voi căuta oile mele și mă voi îngriji de ele” (Ez 34,11). Totdeauna Dumnezeu este cel care are inițiativa, care își manifestă cel dintâi iubirea față de om: El vine în întâmpinarea omului, altfel omul s-ar pierde în căutări deșarte.

Eu voi paște oile mele și le voi duce la odihnă, spune Domnul” (Ez 34,15 ). În concepția biblică, termenul “odihnă” nu înseamnă numai întreruperea unei activități, ci are o semnificație mult mai largă: este vorba de un timp de pace, de liniște, de eliberare, pe scurt, un timp de mântuire. Deci Domnul vrea să conducă oile sale, poporul său la mântuire.

Pentru noi, oameni ai secolului XX, care trăim într-o lume puternic industrializată, cu o tehnică înaintată, poate că imaginea unui cioban, a unui păstor care are grijă de oile sale, care caută oaia pierdută, care o pansează pe cea rănită, nu reprezintă mare lucru, ci dimpotrivă, ne gândim la această persoană uneori cu dispreț. Însă pentru sensibilitatea iudaică avea o mare importanță.

De câte ori nu ne aflăm Și noi într-o situație dificilă, într-¬o suferință rea sau chiar în robia păcatului! Cât de important este să ne amintim atunci că avem un Păstor care caută oaia pierdută și o aduce la staul, care pansează oaia rănită, o ia pe umeri și se bucură pentru ea mai mult decât pentru celelalte care nu au nevoie de ajutor!

Aceeași imagine a Păstorului este folosită și de evanghelistul Matei în fragmentul pe care Biserica ni l-a propus astăzi spre meditare; numai că el o introduce în cadrul unui eveniment care va avea loc la sfârșitul timpurilor – judecata universală – iar Păstorul, Regele Cristos, este prezentat aici și ca judecător. Mulți oameni în ziua de astăzi, în virtutea unei libertăți de gândire, nu vor să se mai gândească la acest eveniment, ba chiar se amăgesc cu gândul că poate nu există așa ceva după moarte și îl neagă, așa cum au negat și alte valori și realități. Însă, chiar dacă nu vor să audă de această judecată supremă, dacă ar prefera să nu existe, ea va avea totuși loc. Toți oamenii vor apărea în fața Fiului Omului. Însă, la ce vor trebui să răspundă toți și fiecare în parte? E simplu și în același timp formidabil: vor trebui să dea cont despre atitudinea pe care au avut-o față de El, fie direct, fie indirect, față de persoana aproapelui, căci, după Înălțare, Isus a rămas prezent între oameni și “sub îmbrăcămintea fraților săi mai mici“: “veniți binecuvântații Tatălui meu (căci am fost flămând și voi mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și voi mi-ai dat să beau, am fost străin și voi m-ați primit (…) Vă spun adevărul, ori de câte ori ai făcut aceasta unuia dintre aceștia mici care sunt frații mei, mie mi-ați făcut “ (Mt 25,34-3.40 ).

Însă, deși este vorba de un moment cutremurător, noi nu mergem acolo nesiguri, după noroc, gândindu-ne în ce parte vom fi oare aleși? În realitate, separarea dintre oi și capre are loc încă de pe acum, în conștiința fiecăruia. Dacă-l primim în viața noastră pe Cristos și trăim conform mesajului său, putem să ne considerăm printre oile de la dreapta Fiului Omului: dacă preferăm păcatul, refuzul lui Cristos, ne alegem simultan locul între caprele de la stânga. Criteriul judecății de pe urmă este iubirea. De câte ori nu avem și noi posibilitatea să-l ajutăm pe aproapele nostru, în care este prezent Cristos, și nu facem acest lucru…!

In viața de fiecare zi observăm prezența binelui și a răului, care se află într-o continuă luptă. Este vorba de Împărăția luminii și împărăția întunericului, despre care ne face conștienți Biserica prin liturgia cuvântului din această zi în care-l sărbătorim pe Cristos ca Rege. Împărăția lui Cristos nu este din lumea aceasta, ea este o Împărăție spirituală. Cristos ar fi putut să vină ca un Împărat puternic, autoritar, dar din iubire față de noi a preferat grajdul în locul palatului, coroana de spini în locul celei de aur, trestia în locul sceptrului, Crucea în loc de tron. Cu toate acestea, Împărăția lui Cristos este superioară oricărei împărății pământești căci, în timp ce regii acestui pământ poruncesc trupurilor, Cristos poruncește inimilor; regii pământului întâi asculta prin teroare, El prin iubire; regii acestui pământ domnesc temporal, El domnește veșnic:

- Unde este Nero care voia să înăbușe în fașă Împărăția lui Cristos?

- Unde este Iulian Apostatul care voia să șteargă creștinismul de pe fața pământului? A murit strigând: “Ai învins Galileene!”

- Unde e Napoleon care l-a pălmuit pe Sf. Părinte Pius VI și l-a trimis în exil? A murit învins și părăsit pe insula Sf. Elena.

- Unde sunt atâția și atâția regi care au încercat să distrugă Împărăția lui Cristos? Cu toții sunt praf și cenușă, în timp ce Cristos domnește triumfător.

Acesta este regele nostru, regele pe care îl sărbătorim astăzi. E adevărat că nu e ușor să fim soldații săi, mai ales în zilele noastre când soldații Împărăției întunericului încearcă să ne deruteze prin toate mijloacele. Totuși nimic nu poate fi prea greu când avem în vedere scopul nostru ultim, mântuirea, când ne gândim că Cristos a ales ca stindard al luptei sale tocmai crucea și când știm că el este întotdeauna alături de noi, este Păstorul nostru. Iar când ‘Domnul este Păstorul nostru, nu vom duce lipsă de nimicA (Ps 22,1), așa cum am cântat în psalmul responsorial. Nici un rege pământesc, nici o altă persoană sau alt lucru nu poate să ne satisfacă într-atât încât să putem afirma că ‘nu ducem lipsă de nimicA. Cristos singur poate acest lucru. Acum, la sfărșitul acestui an liturgic, să lăsăm să moară în noi omul cel vechi, Adam, omul păcatului, și să începem noul an într-un om nou, în stare de har așa cum ne îndeamnă Sf. apostol Paul.

Să ne precizăm astăzi poziția: de partea cui suntem? De partea lui Cristos sau de partea dușmanului lui Cristos? Ne alegem locul între oile de la dreapta sau între caprele de la stânga? Între cei binecuvântați sau între cei blestemați? Cristos spune: ‘Cine nu este cu mine este împotriva meaA. Nu există altă alternativă.

Să-l rugăm pe Domul să ne lumineze, și să ne ajute mereu cu harul său pentru a putea corespunde planului pe care îl are cu noi și astfel să ajungem să ne bucurăm de vederea față în față a Regelui Universului.

Benone Lucaci

Ritul latin