Start > Ritul latin > Duminica a XXVIII-a (A)

Duminica a XXVIII-a (A)

11 October 2008
697 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul A)

Isus a spus arhiereilor și bătrânilor poporului această parabolă: “Împărăția cerurilor este asemenea unui rege care a pregătit un ospăț de nuntă pentru fiul său. A trimis pe servitori să-i cheme la nuntă pe cei invitați, însă aceștia n-au voit să vină… Apoi a spus servitorilor săi: «Ospățul de nuntă este gata, însă cei invitați s-au dovedit nevrednici. Mergeți deci la răspântiile drumurilor și chemați-i la nuntă pe toți cei pe care îi veți întâlni!»… Când a intrat regele ca să-i vadă pe oaspeți, a zărit un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă, și i-a zis: «Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?». Omul însă nu a scos nici un cuvânt. Atunci regele le-a spus servitorilor: «Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l afară în întuneric: acolo va plânge și va scrâșni din dinți». Desigur, mulți sunt chemați, dar puțini aleși”. Mat 22,1-14

Printr-o ultimă parabolă Isus definește, odată în plus în această duminică, ce este Împărăția cerurilor. Pentru această parabolă Împărăția cerurilor nu este un simplu ospăț, ci este Ospățul (în care nu putem să nu recunoaștem aluzia la ospățul cu cărnuri grase și vinuri limpezite pe care, cfr. lui Isaia, Yahve îl va pregăti la sfârșitul timpurilor pe muntele Sionului) pregătit îndeobște unor persoane privilegiate (poporul ales?). Pentru că acestea s-au dovedit nevrednice, Stăpânul (în care îl recunoaștem pe Dumnezeu) dă porunca să fie chemați toți oamenii. Dar, chiar dacă cei care au umplut sala proveneau de la răspântiile drumurilor, participarea presupunea ca fiecare să poarte haina de nuntă și cel care nu a avut-o a fost aruncat afară în întuneric.

Misterioasă și totuși demnă nuntă în care Tatăl organizează Noul Legământ al Fiului său cu Biserica care, după moartea și învierea lui Cristos, a devenit frumoasă, înnoită, strălucitoare, îndumnezeită. Această este Împărăția cerurilor, conform parabolei de astăzi: comuniunea pentru veșnicie a Fiului cu Biserica purificată.

Fraților, eu știu să trăiesc și din puțin, știu să trăiesc și având de prisos: pretutindeni și în toate m-am deprins să fiu și sătul și flămând, și să am de toate și să fiu lipsit de toate. Toate le pot îndura întru cel care mă întărește. Cu toate acestea, bine ați făcut că m-ați ajutat atunci când mă aflam în strâmtoare. Dumnezeul meu, la rândul său, prin Isus Cristos vă va dărui din bogăția măririi sale tot ce aveți nevoie. Mărire lui Dumnezeu și Tatăl nostru, în vecii vecilor. Amin. (Fil 4,12-14.19-20)

Lectura a doua a aceste duminici redă cuvintele de recunoștință și de mulțumire pe care apostolul Pavel (Paul) le adresează comunității creștine din Filipi (altminteri singura) care l-a susținut în câteva rânduri cu ajutoare materiale atât de-a lungul activității sale apostolice, cât și atunci când se afla în închisoare.

Acceptarea acestor ajutoare materiale avea, în viziunea apostolului, un conținut și o motivație profund cristologică și ecleziologică. Activitatea lui nu era altceva decât împlinirea misiunii de evanghelizare încredințate lui de către Cristos însuși. Prin urmare, prin ajutorul lor chiar material, filipenii îl susțineau și prin aceasta participau oarecum la lucrarea lui misionară. În plus, gestul lor dovedea că ei nu mai trăiesc în mod egoist (cum făceau mai înainte de a se fi botezat), ci au devenit făpturi noi, duhovnicești, care alcătuiesc deja Biserica primenită ai cărei membri trăiesc în spirit de fraternitate între ei și, prin ajutorul acordat, i-au parte la lucrarea de vestire a mântuirii.

Ritul latin