Start > Ritul latin > Duminica a XXIX-a de peste an

Duminica a XXIX-a de peste an

27 September 2008
612 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul A)

Evanghelia de astăzi ne atrage oarecumva atenția asupra problematicii responsabilității politice și sociale a credincioșilor. Reamintim că în cadrul Sfintei Liturghii există un moment foarte semnificativ în această privință: cel al rugăciunii universale, sau “rugăciunea credincioșilor”. Să ne străduim ca ea să nu se reducă la o mai mult sau mai puțin distrată formalitate rituală… Intențiile să fie pregătite în fiecare săptămână cu atenție deosebită la actualitatea concretă a evenimentelor și problemelor care preocupă Biserica, societatea și lumea întreagă.

În Evanghelia de astăzi se află una dintre cele mai celebre și poate citate fraze din întreaga Evanghelie: “Dați așadar Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Dar tocmai această spusă a lui Isus – așa de des citată, oportun sau inoportun – nu este chiar așa de ușor de înțeles… De fapt ce înseamnă ea exact?

Plasată în contextul istoric, ea reprezintă modul foarte strălucit prin care Isus a ieșit din cursa pe care adversarii i-o întinseseră, evitând compromiterea pe plan politic de o manieră încât să nu fie acuzat nici ca antiroman și nici ca un colaboraționist. Cu această ocazie Isus s-a dovedit un foarte abil politician…

Dar accentul intențional al lui Isus cade fără nici o îndoială pe cea de-a doua parte a frazei: “Și (dați) lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Ceea ce înseamnă a re-cunoaște și mărturisi – în fața oricărui fel de autoritate și regim politic – că numai Dumnezeu este “Stăpânul” omului, și nu există altcineva. Da, să se plătească și împăratului impozitul – pare că spune Isus – dar numai lui Dumnezeu să-i fie rezervată ascultarea propriei dăruiri și încă o ascultare fără rezerve.

Isus aici pare că vrea să adere la un punct de vedere exclusiv religios al lucrurilor. Referitor la situația socială și politică a timpului și a patriei sale Isus a evitat să ia poziție și s-a arătat, pe scurt, mai degrabă indiferent. Tocmai de aceea mi se pare arbitrară voința de a fundamenta pe acest renumit răspuns al lui Isus orice teorie generală despre raporturile dintre Stat și Biserică.

Altceva este însă a ne întreba dacă, în zilele noastre, profesiunea de credință creștină nu comportă și o conștientizare a responsabilității “politice” (în sens larg) care, într-un fel sau altul îl privește pe fiecare credincios.

În zilele noastre, a fi creștini înseamnă a fi conștienți că cu toții, într-un oarecare mod, avem un pic de responsabilitate nu numai față de noi înșine și de familia noastră, dar și față de societate, fie la nivel local, fie la nivel național sau internațional.

Această responsabilitate are diferite aspecte și diferite grade. Începe de la onestitatea și competența profesională a fiecăruia, de la respectul și observarea personală a legilor (de la legile stradale, până la datoria de a plăti taxele…); trece prin “simțul civic”, care înseamnă respect și atenție față de alții, recunoașterea primatului binelui comun asupra intereselor proprii și personale…; și merge până la angajarea concretă, personală pentru construirea unei societăți mai bune: în cartier, la școală, la primărie, în voluntariat, în administrația locală…, până la angajarea politică în sens strict.

Uneori, în mediile noastre, se poate auzi: “Politica este ceva murdar…”. Da, poate că-i adevărat; dar ar putea fi și o scuză comodă, tocmai pentru a “nu ne murdări mâinile” prin activitatea publică. Și rămâne de partea noastră numai lamentarea continuă împotriva politicienilor și administratorilor publici.

În această privință aș dori să amintesc cuvintele din “Catehismul pentru adulți”: Signore, da chi andremo?, care într-un capitol intitulat “Martori ai dragostei în instituții”, spune:

“Credinciosul știe că mântuirea vestită de Cristos nu vine din politică. Dar știe de asemenea că și căile mântuirii parcurg această lume, se întâlnesc cu modurile în care omul caută prin acțiunea politică noi stabilimente ale conviețuirii sociale. Pentru credincios, a refuza angajarea politică ar însemna, a lăsa ca alții să hotărască conviețuirea socială, pe baza scării de valori sau interese proprii. Și nu numai. Politica este și un mod concret și eficace pentru a da spațiu și conținut iubirii față de frați, în special față de cei mai slabi (…). Prin angajarea politică, creștinul își află un exercițiu al căutării bunului comun și deci al slujirii altora…” (pp. 437-438).

Ritul latin