Predici

Evanghelia de astăzi ne atrage oarecumva atenţia asupra problematicii responsabilităţii politice şi sociale a credincioşilor. Reamintim că în cadrul Sfintei Liturghii există un moment foarte semnificativ în această privinţă: cel al rugăciunii universale, sau “rugăciunea credincioşilor”. Să ne străduim ca ea să nu se reducă la o mai mult sau mai puţin distrată formalitate rituală… Intenţiile să fie pregătite în fiecare săptămână cu atenţie deosebită la actualitatea concretă a evenimentelor şi problemelor care preocupă Biserica, societatea şi lumea întreagă.

În Evanghelia de astăzi se află una dintre cele mai celebre şi poate citate fraze din întreaga Evanghelie: “Daţi aşadar Cezarului ceea ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Dar tocmai această spusă a lui Isus – aşa de des citată, oportun sau inoportun – nu este chiar aşa de uşor de înţeles… De fapt ce înseamnă ea exact?

Plasată în contextul istoric, ea reprezintă modul foarte strălucit prin care Isus a ieşit din cursa pe care adversarii i-o întinseseră, evitând compromiterea pe plan politic de o manieră încât să nu fie acuzat nici ca antiroman şi nici ca un colaboraţionist. Cu această ocazie Isus s-a dovedit un foarte abil politician…

Dar accentul intenţional al lui Isus cade fără nici o îndoială pe cea de-a doua parte a frazei: “Şi (daţi) lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Ceea ce înseamnă a re-cunoaşte şi mărturisi – în faţa oricărui fel de autoritate şi regim politic – că numai Dumnezeu este “Stăpânul” omului, şi nu există altcineva. Da, să se plătească şi împăratului impozitul – pare că spune Isus – dar numai lui Dumnezeu să-i fie rezervată ascultarea propriei dăruiri şi încă o ascultare fără rezerve.

Isus aici pare că vrea să adere la un punct de vedere exclusiv religios al lucrurilor. Referitor la situaţia socială şi politică a timpului şi a patriei sale Isus a evitat să ia poziţie şi s-a arătat, pe scurt, mai degrabă indiferent. Tocmai de aceea mi se pare arbitrară voinţa de a fundamenta pe acest renumit răspuns al lui Isus orice teorie generală despre raporturile dintre Stat şi Biserică.

Altceva este însă a ne întreba dacă, în zilele noastre, profesiunea de credinţă creştină nu comportă şi o conştientizare a responsabilităţii “politice” (în sens larg) care, într-un fel sau altul îl priveşte pe fiecare credincios.

În zilele noastre, a fi creştini înseamnă a fi conştienţi că cu toţii, într-un oarecare mod, avem un pic de responsabilitate nu numai faţă de noi înşine şi de familia noastră, dar şi faţă de societate, fie la nivel local, fie la nivel naţional sau internaţional.

Această responsabilitate are diferite aspecte şi diferite grade. Începe de la onestitatea şi competenţa profesională a fiecăruia, de la respectul şi observarea personală a legilor (de la legile stradale, până la datoria de a plăti taxele…); trece prin “simţul civic”, care înseamnă respect şi atenţie faţă de alţii, recunoaşterea primatului binelui comun asupra intereselor proprii şi personale…; şi merge până la angajarea concretă, personală pentru construirea unei societăţi mai bune: în cartier, la şcoală, la primărie, în voluntariat, în administraţia locală…, până la angajarea politică în sens strict.

Uneori, în mediile noastre, se poate auzi: “Politica este ceva murdar…”. Da, poate că-i adevărat; dar ar putea fi şi o scuză comodă, tocmai pentru a “nu ne murdări mâinile” prin activitatea publică. Şi rămâne de partea noastră numai lamentarea continuă împotriva politicienilor şi administratorilor publici.

În această privinţă aş dori să amintesc cuvintele din “Catehismul pentru adulţi”: Signore, da chi andremo?, care într-un capitol intitulat “Martori ai dragostei în instituţii”, spune:

“Credinciosul ştie că mântuirea vestită de Cristos nu vine din politică. Dar ştie de asemenea că şi căile mântuirii parcurg această lume, se întâlnesc cu modurile în care omul caută prin acţiunea politică noi stabilimente ale convieţuirii sociale. Pentru credincios, a refuza angajarea politică ar însemna, a lăsa ca alţii să hotărască convieţuirea socială, pe baza scării de valori sau interese proprii. Şi nu numai. Politica este şi un mod concret şi eficace pentru a da spaţiu şi conţinut iubirii faţă de fraţi, în special faţă de cei mai slabi (…). Prin angajarea politică, creştinul îşi află un exerciţiu al căutării bunului comun şi deci al slujirii altora…” (pp. 437-438).

pr. Anton Iştoc Ritul latin