Predici

Regele Cristos, ales în duminica trecută, azi ne invită la o întâlnire personală cu el. Teologii ne învaţă că, pentru a realiza această întâlnire, se cer trei lucruri: 1) să ne alegem un timp şi un loc pentru linişte; 2) să realizăm o tăcere interioară, concentrându-ne asupra respiraţiei câteva minute şi 3) să ne luăm o scenă din Biblie şi să ne plasăm cu toată fiinţa în mijlocul ei. Azi, sfânta Evanghelie ne plasează în mijlocul acelora care îl vor vedea pe Domnul, Regele Universului, la a doua sa venire (Mt 25,31-46).

“Eu sunt Alfa şi Omega”, spune Domnul (Apoc 1,8). După cum sfârşitul este cuprins în început, tot aşa şi începutul este cuprins în sfârşit. Noi l-am ales Rege în duminica trecută, dar Dumnezeu Tatăl l-a constituit Rege acum câteva săptămâni în urmă, în ziua Botezului, aşa cum a făgăduit prin profeţi: “Iată, slujitorul meu pe care îl susţin, alesul meu în care îmi aflu bucuria. Am pus Duhul meu asupra lui; el va duce dreptatea la toate popoarele” (Is 4,1-2). Abia ieşit din apa botezului, asupra lui Isus se deschid cerurile, coboară Duhul Sfânt, ca tot cel care va mărturisi că Isus este Domnul – Regele Universului – să o spună în Duhul Sfânt (cf. 1Cor 12,3); şi glasul Tatălui răsună: “Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria” (cf. Mt 3,13-17); Cristos este Regele Universului fiindcă este Fiul Tatălui ceresc, menit să ducă dreptatea la toate popoarele, adică pe Dumnezeu, în care toţi să-şi găsească toată bucuria. Pentru aceasta spune sfântul Petru, fără frică, tuturor iudeilor: “Voi cunoaşteţi… faptul că Dumnezeu l-a consacrat pe Isus din Nazaret Domn al tuturor prin Duhul Sfânt şi putere… care a trecut făcând bine şi vindecând pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, fiindcă Dumnezeu era cu el” (Fap 10,37-38).

“Într-adevăr, cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuşi s-a făcut trup pentru ca, Om desăvârşit, să-i mântuiască pe toţi şi să adune laolaltă toate. Domnul este ţinta istoriei umane, punctul spre care converg dorinţele istoriei şi civilizaţiei, centrul neamului omenesc, bucuria tuturor inimilor şi împlinirea aspiraţiilor lor. El este acela pe care Tatăl l-a înviat din morţi, l-a înălţat şi l-a aşezat la dreapta sa, făcându-l judecător al celor vii şi al celor morţi. Primind viaţă şi adunaţi laolaltă în Duhul lui, noi peregrinăm spre împlinirea istoriei umane care corespunde total planului iubirii lui: “Ca toate să fie adunate laolaltă în Cristos, cele din cer şi cele de pe pământ” (Ef 1,10). Domnul însuşi spune: “Iată, vin curând şi răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după faptele sale. Eu sunt Afla şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”” (Apoc 22,12-13), spune Conciliu Vatican II (GS 45).

Azi să ne plasăm în centrul celor adunaţi în faţa lui Cristos Rege, care răsplăteşte sau pedepseşte. Nu judecă, fiindcă judecata şi-o face fiecare în propria conştiinţă la lumina Duhului Sfânt, care apoi dă mărturie Regelui despre oile împărăţiei lui.

Nu poate fi rege fără împărăţie şi supuşi – un rege în pustiu este un rege pustiu -, după cum nu poate fi păstor fără oi. Păstorul fără oi nu este păstor.

Termenul “păstor de turmă” are în întreaga literatură orientală – sumeriană, babiloniană, egipteană şi cananeană – înţelesul de rege, fiind dat zeilor şi oamenilor; şi de aceea credem că este folosit de profetul Ezechiel (Lectura I: 34,11-12.15-17) pentru a desemna un rege, pe Mesia. Acest rege nu poate fi altul decât Cristos, pe care Tatăl l-a uns rege în ziua botezului la Iordan, arătând că toţi cei care îl vor urma şi se vor boteza, vor face parte din împărăţia lui. Victoria asupra păcatului şi asupra morţii începe odată cu botezul. Isus a înviat pentru că s-a botezat. Aceasta înseamnă că Isus prin înviere aduce celor botezaţi cel mai mare dar: darul învierii. Aşa cum spune sfântul apostol Paul în lectura a doua (1Cor 15,20-26.28) că Isus Cristos va dărui împărăţia lui Dumnezeu Tatăl, înseamnă că îi va dărui Tatălui pe cei botezaţi care au primit darul învierii.

Învierea lui Cristos nu-i un fapt individual, ci colectiv, deoarece poartă în sine şi pe cea a celor botezaţi. Învierea nu trebuie tratată ca un simplu fapt istoric – s-a întâmplat odată şi s-a terminat – ci ca o chemare vie, ca o sămânţă pusă în istorie şi care are menirea să încolţească, să crească şi să rodească mereu, asemenea bobului de grâu. Învierea ne este dată ca o sămânţă bună, faţă de care noi avem datoria de a o pune într-un pământ bun, de a o iriga, de a-i pune îngrăşământ, de a o erbicida, de a o apăra de dăunători, adică de a o veghea, fiindcă de această veghere continuă depind roadele… Orice faptă bună, pe care o facem în numele lui Isus, nu înseamnă altceva decât îngrijirea seminţei spre a ajunge să ne dea rodul învierii şi vieţii veşnice. Evanghelia de azi enumeră principalele fapte bune prin care noi suntem chemaţi să cultivăm sămânţa învierii noastre, chemarea la viaţa veşnică, de a fi dăruiţi lui Dumnezeu Tatăl de Regele Cristos. Prin învierea sa, Cristos, nu numai că ne-a arătat ce putem fi, ci ne-a dat adevăratul sens al vieţii şi forţa (pe Duhul Sfânt) realizării ei depline.

Pământul bun, care face să rodească sămânţa învierii, este trupul nostru. Aşa cum bobul de grâu ia din pământul bun elementele chimice necesare dezvoltării, tot aşa sămânţa învierii, semănată de Isus în trupul nostru muritor, va lua “prin trup” elementele necesare spiritualizării, îngerizării sale. Fiecare faptă bună este un plus de energie dat dezvoltării învieri din noi. După cum apa udă pământul, după cum soarele îl încălzeşte, după cum erbicidele se dizolvă în pământ şi distrug buruienile etc, tot aşa şi faptele bune, cerute de Isus în Evanghelia zilei: mâncarea, apa de băut, ospitalitatea, îmbrăcămintea, vizitarea bolnavilor şi a celor închişi, se referă la trupul – pământul – aproapelui care îi dezvoltă germenul învierii şi de care depinde şi dezvoltarea chemării noastre la viaţa veşnică.

Aşadar, învierea lui Cristos nu trebuie privită ca un simplu eveniment istoric, ca un indicator în timp spre veşnicie, a avut loc şi a sfârşit prin fixitate. Cu toate că Regele Cristos înviat, şade de-a dreapta Tatălui, învierea lui Cristos este recolta bogată care a umplut hambarul infinit al lui Dumnezeu. Din acest hambar recolta învierii este distribuită fiecărui om prin botez şi reprezintă chemarea la viaţa veşnică. Depinde de om ca această sămânţă să-i aducă sau nu plinătatea vieţii. Dacă unui sărac i se dă pământ, sămânţă de cea mai bună calitate, uneltele necesare de arat şi semănat, îngrăşământ, apă pentru irigat, căldura necesară pentru germinaţie etc, lui ce-i rămâne de făcut? Să le folosească pe toate, să se slujească de toate, ca să obţină o recoltă cât mai bogată şi astfel să scape de sărăcie şi de sclavie (de sub stăpânirea satanei). Dacă leneşul le priveşte şi nu face nimic, oare nu merită să moară de foame şi să rămână sclav pe mai departe? “Cine nu munceşte, să nu mănânce!”, spune sfântul Paul (2Tes 3,10). Cine nu are grijă de sămânţa învierii din sine şi de toate harurile primite prin sfintele sacramente, nu merită să se bucure de plinătatea vieţii veşnice. “Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul veşnic!” este cea mai dreaptă sentinţă, fiindcă Regele vrea să spună: V-am dat tot şi n-aţi făcut nimic. Dispreţuind ceea ce v-am dat, pe mine m-aţi dispreţuit. Mai mult n-am ce să vă dau. Plecaţi!

Am spus ceva mai înainte că învierea lui Cristos nu-i un fapt individual, ci colectiv, şi, prin urmare, chemarea la înviere, fiind o chemare de a fi părtaşi ai regalităţii, preoţiei şi misiunii profetice ale lui Isus este cel mai mare dar. Harul, după definiţia conciliului Tridentin, dar puţin actualizată, este un dar suprafiresc, pe care Dumnezeu îl dă fiecărui om botezat pentru vredniciile lui Isus Cristos, dar spre mântuirea tuturor oamenilor. Harul, venind de la Tatăl prin Cristos, nu poate avea decât o dimensiunea comunitară: cine îl primeşte, trebuie să devină martor al învierii, să-i atragă pe cât mai mulţi la împărăţia lui Cristos, ca toţi să fie viţă aleasă, preoţie regească, naţiune sfântă, popor care să devină un bun al lui Dumnezeu, deoarece toţi sunt chemaţi – prin mine, prin tine, prin noi toţi – din întuneric la lumina învierii (cf. 1Pt 2,9). Numai aşa vom merita coroana învingătorului.

Cristos Regele nostru este cel mai bogat, fiindcă în el sunt ascunse toate bogăţiile cereşti, toate comorile divine (cf. Col 2,3): adevărul şi viaţa. Ca să auzim odată din gura lui acel “Veniţi… şi moşteniţi Împărăţia”, acum, adunaţi în prezenţa lui, să ne rugăm: “Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit să refaci toate întru Fiul tău preaiubit, Regele Universului, dă-ne, te rugăm, ca toată făptura, eliberată din robie, să slujească Maiestăţii Tale şi să te laude într-un glas, fără încetare!”. Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin