Start > Ritul latin > Duminica a XXI-a de peste an

Duminica a XXI-a de peste an

11 July 2008
594 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a XXI-a de peste an (Anul A)

Dumnezeu a arătat în repetate rânduri caracteristicile împărăției sale, a pus în evidență aspectul invizibil și spiritual, dar și aspectul vizibil și organizat, atât de contestat de unii, la care nu se poate renunța; această ultimă caracteristică ține de formarea colegiului apostolilor.

Liturgia cuvântului din această duminică ne propune unul din textele cele mai importante și chiar cele mai discutate: ziua lui Isus este ziua vicarului său, Sf. Părinte Papa; iată sensul și valoarea zilei de astăzi, pentru a reînnoi credința noastră față de Isus și față de vicarul său.

Prima lectură prezintă oracolul unic din cartea lui Isaia, oracol care ne relatează destituirea guvernatorului Sebra și înlocuirea lui cu Eliachim. Dumnezeu este cel care conferă noului guvernator puterile sale:

- tunica și eșarfa: nu este nici o discontinuitate între acestea deoarece puterea trece de la unul la altul.

- cheia: corespunde unei funcțiuni concrete. Majordomul palatului, mai ales în Egipt, primea însărcinarea de a veghea asupra întăririlor și ieșirilor din casa regală. Guvernatorul ales avea misiunea de a veghea asupra “casei lui David”. Singur el poate să deschidă și să închidă, așa cum Petru va avea puterea să lege și să dezlege.

- statornic: asemenea cu cel viu din Apocalips; ca un stejar într-un pământ bun: acesta este un simbol al puterii primite. El este bine fundamentat: “pe această piatră voi zidi…”.

Lectura a doua este concluzia primelor 11 capitole ale Scrisorii către romani: Sf. Paul cântă uimirea sa contemplând fața lui Dumnezeu, care desfășoară planul universal de mântuire. Acest plan al lui Dumnezeu manifestă profunzimea, abisul dragostei sale. Dragostea este toată bogăția lui Dumnezeu, o bogăție care nu este o comoară păstrată pentru sine, ci care se oferă celui care are nevoie: Isus Cristos a dat totul până și viața sa, a descoperit oamenilor această bogăție a lui Dumnezeu. Înțelepciunea lui Dumnezeu nu este cea a oamenilor, ea este nebunie în ochii noștri; această înțelepciune a dragostei infinite este manifestată în Isus Cristos pe cruce: Sf. Paul termină printr-o formulă foarte concisă: “de la El, prin El și pentru El”; cu alte cuvinte apostolul afirmă că Dumnezeu este izvorul, drumul și scopul: toată viața omului, toată istoria lumii își are sensul în Dumnezeu.

Evanghelia de azi pune întrebarea: Cine spune lumea că este Fiul omului? Această întrebare în Evanghelia Sfântului Matei are un sens catehetic, iar în Evanghelia Sfântului Marcu ea este așezată chiar la începutul evangheliei. Isus pune această întrebare pentru a afla reacțiile mulțimii în fața misterului persoanei sale. Răspunsul mulțimii recunoaște în Isus un profet, un trimis al lui Dumnezeu: imaginația populară aproape că vede în el un profet vechi în toată personalitatea. Însă mulțimea, frapată de minunăția lui Isus, nu se poate apropia, nu poate intui corect misterul persoanei sale. Petru răspunde în numele apostolilor: pentru el Isus nu este un profet, dar este Mesia, trimisul lui Dumnezeu. Evanghelistul Matei este singurul dintre evangheliști care prelungește această profesiune de credință: “Fiul lui Dumnezeu cel viu”, adică în relație unică cu Dumnezeu. Investirea lui Petru de către Isus este specifică evanghelistului Matei: “Fiul lui Dumnezeu” se adresează “fiului lui Iona”. Și în acest caz mărturisirea lui Petru nu este o simplă vorbă omenească, ea relevă credința, inima omului în care “Tatăl din ceruri” luminează și clarifică totul prin harul său. Isus face din Petru capul Bisericii sale. Simon se va numi Petru; el este împreună cu stăpânul său baza edificiului pe care nimeni nu va putea să-o dărâme. El va fi cu Isus când acesta îi va încredința misiunea de a conduce Biserica, misiune care îi va fi dată cu alți termeni și într-un alt climat: înaintea patimii și după înviere.

Pentru noi cine este Isus Cristos? Se vorbește astăzi atât de mult despre Isus, mulți acceptă, dar poate și mulți îl resping. Pentru noi cei care credem și ne mărturisim credința în el, această întrebare este vitală? În Evanghelie, această întrebare este pusă frecvent apostolilor și chiar mulțimii. La începutul apostolatului său, întrebarea și-o pune și mulțimea; dar mulțimea se oprește la natura umană a lui Isus. Ea nu poate da un răspuns misterului persoanei sale: acest cuvânt este prea dur.

Ce ne împiedică pe noi să-l ascultăm pe Isus care ne întreabă pe fiecare: “Cine sunt eu pentru tine?” Oare teama de exigențele cuvintelor sale? Oare obișnuința de a înțelege întrebările numai cum vrem noi?

Întrebarea este pusă de Isus lui Petru și apostolilor:

- la Cezarea, unde răspunsul apostolului angajează într-o misiune: Doamne la cine să mergem? Ne întrebăm: credința noastră este mai profundă, este mai activă și mai tare?

- înainte de renegare. Cuvântul, care va fi speranța păcătosului iertat, este chemat să fie pentru frații săi martor al îndurării. Domnului trebuie să-i dăm adesea un răspuns dincolo de greșelile noastre.

- după înviere. Întrebarea este pusă de trei ori ca un ecou al triplei renegări; întrebarea este o încredințare absolută, și nu poate fi primită decât într-un climat de dragoste care să descopere un răspuns al întregii ființe. Drumul credinței atinge în fiecare om această întrebare. Răspunsul însă trebuie să fie plin de dragoste și depinde de fiecare dintre noi.

Isus Cristos este obiectul contemplației celui credincios. Există mulți care consideră contemplația o activitate rezervată numai anumitor persoane, călugării, persoanele consacrate prin voturi speciale. Este adevărat, însă contemplarea lui Isus o poate face orice creștin care își trăiește credința cu dragoste și speranță.

- A contempla înseamnă a accepta, a primi credința gratuită a lui Dumnezeu și a trăi în ea. Lumea de azi, în care totul este material și calculat, suferă de necredință.

- A contempla înseamnă a-ți dărui gratis timpul lui Dumnezeu cum și El ni-l dăruiește. A te dărui un pic mai mult lui Dumnezeu, înseamnă a te dărui în avantajul celorlalți.

- A contempla înseamnă că Dumnezeu dă sens, vivifică viața noastră personală și cea a lumii.

“Totul este de la el, prin el și pentru el”. Este destul de dificil să descoperim acțiunea lui Dumnezeu în viața noastră; însă pentru a descoperi aceasta, trebuie să privim viața noastră în totalitatea ei, contemplându-l pe Dumnezeu. Această privire în credință transformă viața noastră, ne descoperă mai bine de unde venim, ce suntem și încotro mergem.

Contemplația clarifică acțiunea noastră, iar Sfânta Liturghie este culmea contemplației: “prin el, cu el și în el… toată cinstea și mărirea”. Creștinii sunt pietre vii, membre ale Bisericii, zidită pe Petru. Evoluția Bisericii de câteva decenii este pusă în fața câtorva probleme: Ce va rămâne din Biserică? Evoluția sa este o reînnoire? Pentru a putea răspunde la aceste întrebări trebuie să amintim hotărârea fondatorului ei: Isus Cristos care a voit să o construiască solid, și o construiește pe Petru.

Domnul vrea ca Biserica să fie durabilă. El se prezintă ca o bază, ca un fundament pe care se pot așeza oamenii cu siguranță. În Vechiul Testament, Dumnezeu se numește stâncă, nume adesea întâlnit în Ps 18,31; 61. Isus Cristos prin vestea bună pe care o anunță oferă un fundament solid celui ce vrea să-și mântuiască viața. El citează cuvântul Psalmului: “Piatra pe care au aruncat-o zidarii a devenit piatră unghiulară” (Mt 21,42), și Petru aplică acest lucru lui Isus în 1 Pt 2,4-7. Biserica își menține soliditatea în măsura în care credincioșii vor trăi prin Cristos, ascultând cuvântul său și reînnoindu-și viața necontenit prin misterul pascal.

Domnul face din Petru fundamentul Bisericii. Autoritatea conferită lui Petru este o slujire. Reînnoirea Bisericii nu poate să fie o revoluție care să conteste toată autoritatea; dar ea constă într-o reînnoire a inimilor; fiecare credincios asumându-și responsabilitățile lui în vederea binelui fraților săi.

Orice credincios este chemat să fie o piatră vie in Biserică. Petru, în profesiunea sa de credință, a vorbit în numele celorlalți apostoli din jurul său. Biserica este o societate ierarhică în comuniune; ea are ca piatră unghiulară pe Isus, iar ca fundament, apostolii, însă fiecare credincios este o piatră vie, face parte din poporul ales, din împărăția de preoți a națiunii Sfinte (1 Pt 2,5). Autoritatea în Biserică, departe de a paraliza forțele vii, trebuie să dea credinciosului elanul vital care este necesar pentru misiunea sa. Fiecare credincios este o piatră vie importantă în Trupul lui Cristos care este Biserica zidită pe Petru.

Liturgia acestei duminici pune în evidență dublul mesaj esențial, indispensabil pentru viața noastră de credință: mesajul cristologic în jurul persoanei lui Cristos care trebuie să dea sens existenței noastre și mesajul ecleziastic care, în lumina Mântuitorului, trebuie să ne introducă vital în Trupul mistic al lui Cristos pentru a ne face să colaborăm fiecare la răspândirea harului și triumfului Împărăției lui Dumnezeu.

La întrebarea pusă de Isus: “Voi cine spuneți că sunt eu?”, nu este suficient să răspundem cu cuvintele: “Doamne, Doamne!”, dar este necesar să îndeplinim concret voința lui Dumnezeu în viața noastră.

În lumina Cuvântului lui Dumnezeu să ne întrebăm ce sens are pentru noi numele de creștin și ce rol joacă în viața noastră persoana lui Cristos, dar mai ales să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca să ne dea forța să răspundem ca și Petru în evanghelie “tu ești…”

Într-un moment în care mulți dintre catolici nu știu să dea un răspuns corect naturii și rolului ierarhiei – așa cum nici apostolii nu știau cu exactitate cine era Cristos, mai mult ca oricând trebuie să ne rugăm: “Doamne nu abandona lucrarea mâinilor tale”. “Dăruiește totdeauna Bisericii tale darul unității și al păcii”. “Fă-ne tari și generoși în iubirea ta, pentru ca să ne conformăm cu totul voinței Tale”.

Robert Matei

Ritul latin