Start > Ritul bizantin > Vindecarea celor doi stăpâniți de diavol din ținutul Gadarei

Vindecarea celor doi stăpâniți de diavol din ținutul Gadarei

20 June 2008
2,784 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica a V-a după Rusalii

Activitatea pe care a desfășurat-o Mântuitorul nostru Isus Hristos pe pământ, a avut ca scop ridicarea omenirii pe culmile sublime ale celor mai desăvârșite principii de viață, de unde să se poată întrezări nesfârșita fericire a Împărăției lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului aduce în lume cu Sine lumina unei învățături menite să călăuzească pașii oamenilor pe cărările aducătoare de mântuire.

Diavolul care “a fost ucigător de oameni de la început și n-a rămas în adevăr pentru că nu este adevăr într-însul” (Mat. 10, 8), a căutat să dușmănească pe cei dintâi oameni de darurile cu care Dumnezeu i-a înzestrat și a reușit, prin amăgirile sale ispititoare, să deschidă prăpastie între om și Creatorul său. Deși la plinirea vremii, Mântuitorul nostru Isus Hristos a zdrobit puterea lui prin Învierea Sa cea de a treia zi, totuși acest dușman al mântuirii noastre “ca un leu umblă răcnind și căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Același duh rău, care a ispitit pe Mântuitorul în pustie, a căutat în toate vremurile să întoarcă pe om din drumul său, dat de Dumnezeu de la Creație, spre veșnicele munci ale împărăției sale. Cât de îngrozitoare este soarta celor ce cad pradă ispitelor și curselor lui înveninate, o vedem din pericopa Evangheliei de astăzi. “Și trecând Isus de ceea parte, în latura Gherghesenilor l-au întâmpinat pe dânsul doi îndrăciți, ieșind din morminte, foarte cumpliți, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea.

Și iată, au strigat grăind: ce este nouă și ție, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne muncești pe noi? Și era departe de dânșii o turmă mare de porci păscând.

Iar dracii îl rugau pe El, zicând: de ne gonești pe noi, dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci. Și a zis lor: Mergeți! Iar ei, ieșind, au mers în turma de porci; și îndată a sărit toată turma de pe țărm în mare, și s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit și, intrând în cetate, au spus de toate, și cele despre cei îndrăciți. Și iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Și intrând în corabie, a plecat și a venit în cetatea Sa” (Mat. 8, 28-34; 9, 1).

Starea celor doi îndrăciți din Evanghelia de astăzi reprezintă starea omului desprins de la izvorul vieții adevărate: Dumnezeu.

Când rupe legătura cu rădăcina vieții, omul trăiește în morminte, simbol al adevărului că desfacerea de Dumnezeu produce în om un dezechilibru sufletesc dureros și un chin metafizic de neliniște, cutremurare, suferință și moarte. Desprinși de Dumnezeu, cei doi îndrăciți au pierdut conștiința destinului lor de om, devenind chip brutal și gol sau antipodul chipului lui Dumnezeu din el, făcându-se din om al vieții și al creației, om al morții și al distrugerii, chip deplin al puterii de desfigurare, pervertire și distrugere al diavolului înstăpânit asupra făpturii lui Dumnezeu.

Rupt din mediul vital corespunzător rostului său primordial, demonizatul e chinuit cumplit de furia sălbatică a căutării, de neliniștea unei puteri fără patrie, fără timp, plângătoare și rătăcitoare.

Neliniștea și zbuciumul său necontenit sunt expresia puternică a nostalgiei chipului pierdut, a căutării a ceva ce-i lipsește ființial, a căutării care obsedează și chinuiește fără cruțare. Neliniștea și căutarea îl fac pe demonizat să iasă cu violență din mormânt, să fugă cu așa furie, încât nici o putere nu-l poate liniști, lega sau imobiliza.

Libertatea nobilă și creatoare a chipului lui Dumnezeu în om și destinată a dăltui în făptura umană asemănătoare cu El, e pervertită în lăcomia nesățioasă a primejduirii și distrugerii, prin ispite și păcate. Duhul demonic, mereu păgubitor omului și mereu năvalnic asupra făpturii acestuia, cutremură până în adâncuri neamul omenesc, ce prin ispite amăgitoare înlesnește căderea lumii în mrejele unei orientări și trăiri specifice Gherghesenilor de odinioară: absorbiți cu totul preocupărilor pământești și nesocotitori ai lucrării lui Dumnezeu în lume.

Presimțind deja din depărtare apropierea Mântuitorului, duhul demonizatului, văzându-se în prezența imediată a puterii divine, mugește de ură împotriva Lui. În el răcnește acum masa demonică, al cărui nume este “Legiune”. Nici că se putea o mărturie mai puternică despre întâlnirea puterii demonice cu puterea divină, decât acest strigăt sălbatic și disperat al demonizaților: “Isuse, Fiul lui Dumnezeu, ce ai venit aici înainte de vreme să ne muncești pe noi” (Mat. 8, 29). Sub puterea divină a lui Isus îndrăciții se vindecă, poruncind duhului necurat să intre în turma de porci ce pășteau în apropiere. Porcii, cuprinși de duhurile necurate, se îneacă în mare, iar păstorii vestind pe locuitorii din cetatea Ghergheseni, aceștia vin în număr mare să vadă minunea. Și ce au văzut? Îndrăciții, care până atunci erau stăpâniți de duhul cel rău încât îngroziseră lumea, acum stăteau liniștiți, sănătoși sau cum spune evanghelistul: “Îmbrăcați și întregi la minte” (Luca 8, 35). Păstorii, înspăimântați, arătau celor adunați pe Isus, care făcuse minunea, iar El privea cu milă pe cei vindecați, ca și pe cei ce veneau să vadă și să se convingă de minunea săvârșită. Dar ce se întâmplă însă? Gherghesenii îl roagă “să iasă din hotarele lor, să plece”. Ce dureroasă probă a răutății omenești! Acești oameni, în loc să se fi bucurat și să-L fi primit pe Isus cu brațele deschise, pentru minunea făcută, ei îl roagă “să iasă din hotarele lor”, să plece. Și aceasta pentru că nu le convenea întoarcerea la o viață plină de năzuințe înalte, o viață cu Hristos, ci viața porcilor care se înecaseră în mare.

După cum este adevărat că există Dumnezeu, tot atât de adevărat este că există și diavol. Și tot așa de adevărat este că dintru început Dumnezeu “le-a creat bune foarte” (Fac. 1, 31).

Din înger bun ce fusese, Lucifer (Isaia 14, 12) și încă alții mulți cu el, au devenit răi prin mândrie (Daniel 8, 10). De atunci Satana (nume care înseamnă împotrivitor) a căutat necontenit să pună stăpânire pe lume. Orice a lăsat bunul Dumnezeu, vrea diavolul să schimbe: iubirea să o preschimbe în ură, să semene pretutindeni intrigile sale, să producă dezbinare, să corupă simțăminte, să îndemne la acțiuni criminale, să tragă în noroi tot ce-i sfânt, să dărâme tot ce-i măreț și să sluțească tot ce-i frumos și armonios. Acesta îi este rolul. Înger căzut, așa, ca dintr-o răzbunare împotriva lui Dumnezeu, caută să-i facă pe toți să cadă.

Are el o putere reală? Nu are putere reală. Și tocmai acesta este adevărul pe care trebuie să-l știe toți creștinii. El are numai atâta putere cât îi dăm noi. Dumnezeu îi îngăduie existența pentru a ne pune la încercare libertatea. Diavolul ne ispitește, ne îndeamnă, dar nu ne poate obliga. Nu are putere decât de a înșela, de a duce în eroare, de a-i păcăli pe cei slabi. El pare a avea putere împotriva noastră uneori, dar atunci înseamnă că Dumnezeu i-a dat slobozenia, ca în cazul lui Iov. Dar el n-a putut face mai mult decât i-a fost îngăduit. Nici împotriva lui Iov n-a putut face nimic, atât timp cât Iov nu i-a acceptat propunerile.

Trebuie să înțelegem că Dumnezeu îi îngăduie existența, că are rost în viețile noastre. Chiar dacă nu-i înțelegem în întregime rostul. Poate că are rostul de a ne încerca credința.

Poate că are rostul de a ne pune voința la încercare. Poate că are rostul de a face din noi oameni responsabili, stăpâni pe voința noastră, pe puterea noastră. Noi suntem ființe vii, cu voință și simțire, responsabili de tot ce gândim și facem. Dumnezeu a lăsat să existe acest control, prin care ne verificăm, așa cum aurul se verifică prin anumiți acizi. Dacă sufletul e de aur curat, diavolul nu-l atinge. Repet: el are atâta putere, cât îi dăm noi.

Cum e diavolul? Învățătura creștină ne spune că este o ființă spirituală. Poate însă, așa cum îngerii pot apărea uneori în chip trupesc, să apară și el în chip trupesc. Tradiția creștină ne spune că dispune de multe posibilități de ispitire, de înșelare. Dar fiind o ființă spirituală, lucrează împotriva noastră prin spirit. Adică șoptește spiritului nostru, șoptește gândului nostru, șoptește inimii noastre ce să facem și cum să facem. E un sfătuitor rău, care prin ispite viclene ne asigură că ne vrea binele. Ne favorizează plăcerile, bucuriile și ne prezintă răul sub chipul binelui. Orice face, face cu scop rău. Diavolul este dușmanul binelui, este dușmanul voii lui Dumnezeu, este răul, este păcatul sub toate formele lui.

Dar și pentru noi cei de astăzi, Evanghelia cu vindecarea celor doi demonizați ne pune în față cazuri, situații, întâmplări asemănătoare pe care le întâlnim permanent. Din observațiile noastre zilnice, din datele pe care ziarele, diverse reviste, radioul și televiziunea ni le pun la dispoziție putem să ne dăm seama că un lucru este absolut sigur: acela că și astăzi puterea răului este destul de mare, că mulți demoni ascunși sub diverse forme, mascați în fel și chip, bântuie, lucrează și în lumea de azi.

Ne este dat să auzim sau să vedem adesea oameni schilodiți trupește și sufletește de demonul beției sau alcoolismului. La câte crime n-a împins acest demon, câte soții n-au fost aruncate în stradă, câți copii n-au fost izgoniți sau torturați din cauza patimei beției care întunecă mintea celor posedați de ea, ca în trecut a celor îndrăciți din ținutul Gadarenilor, băgând spaimă în cei din jur. Câți nu pleacă urechea la șoaptele ispititoare ale demonului desfrâului sau curviei. Câte căsnicii frumoase n-a destrămat și continuă să destrame acest demon, câte inimi n-a zdrobit această fiară care, după spusa Sf. Scripturi, aleargă ca un leu flămând să prindă pe cineva să-l înghită. Câți copii abandonați, rămași ai nimănui, își așteaptă mama sau tatăl ca să-i mângâie. Câți tineri nu pleacă de acasă de dragul unor trecătoare și ușoare plăceri ale cărnii, păcate grele, cu atât de grave urmări sociale. Câte dezbinări între frați, câte valuri de ură, la câte procese inutile și înjositoare, la câte vânzări de conștiință și de neam n-a împins demonul lăcomiei de bani. Pe lângă acestea, astfel de demoni își arată colții și sub forma unor doctrine păgâne, pierzătoare de suflet, încât propovăduitorii lor sunt numiți de popor “avocați ai diavolului”. Împotriva lor toți creștinii trebuie să ia o atitudine categorică.

Pericopa evanghelică de astăzi ne aduce aminte că Mântuitorul Isus Hristos a venit să scoată pe acești demoni din sufletele în care s-au cuibărit și, împreună cu porcii păcatelor, cum interpretează vechile cazanii, să-i arunce în marea neființei sau, să le limiteze puterea. Această lucrare Domnul Isus Hristos o continuă prin Biserica Sa, în care este prezent cu ființa și darurile Sale.

De aceea, Sfinții Părinți aseamănă Biserica cu o farmacie. Și după cum într-o farmacie se găsesc medicamente pentru vindecarea unor boli, la fel și Biserica pune la dispoziția fiilor ei, dornici să se vindece sufletește, cele necesare în acest scop.

Să ne încredințăm că, prin Biserica Sa cea una, Sfântă, sobornicească și apostolească, Isus Domnul nostru își continuă lucrarea Sa de vindecare sufletească, de înlăturare a tuturor demonilor care ne ispitesc în fel și chip și adesea pun stăpânire pe ființa noastră.

Lumea de astăzi stă în fața atâtor primejdii, din care nu va putea fi scăpată fără ajutorul lui Isus. Să nu fugim de El, ci să-i facem locaș plăcut în sufletele noastre și pentru aceasta nici o jertfă nu este prea mare. Fiecare dorim zile mai bune, mai fericite, dar ele nu vor veni decât atunci când ne vom întoarce, prin pocăință sinceră și adâncă, la viață autentic creștină, care este singura salvare din ghearele morții spirituale prin demonizare, căci numai în felul acesta putem face cunoscută în lume puterea lui Dumnezeu. Să luăm cu toții aminte la îndemnul Sf. Apostol Iacob care zice: “Stați împotriva diavolului – a răului adică – și el va fugi de voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacob 4, 7-8), precum și la îndemnul Sf. Apostol Pavel, care de asemenea ne învață: “Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele” (Rom. 12, 21). Amin.

Text preluat de pe ADMD.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin