Predici

Hudson Taylor a fost director al Misiunilor pentru China. La un moment dat intervieva candidaţi pentru misiuni. “De ce doreşti să mergi într-o misiune străină?” i-a întrebat pe rând pe fiecare. “Doresc să merg pentru că Cristos ne-a poruncit să mergem în întreaga lume şi să predicăm Evanghelia la toată făptura”, a spus unul. Altul a spus: “Doresc să merg pentru că milioane de oameni mor fără Cristos”. Alţii au dat răspunsuri diferite. Atunci Hudson Taylor a spus: “Toate aceste motive, oricât de bune, nu vă vor fi de folos în timpuri de încercări, necazuri şi posibilă moarte. Nu există decât un motiv care să vă susţină în încercări, şi anume iubirea lui Cristos”.

În lectura evanghelică de astăzi, Isus îi învaţă pe aceia pe care îi trimite ca mesageri ai Evangheliei că trebuie să fie mânaţi de iubirea pe care o au faţă de El, şi susţinuţi de iubirea pe care o primesc de la ceilalţi. Cu alte cuvinte, a predica Evanghelia nu înseamnă doar a fi un canal al iubirii lui Dumnezeu, deoarece un canal curge într-o singură direcţie. Înseamnă mai mult a fi asemenea unui cablu electric care primeşte curentul doar pentru a-l da mai departe, şi dă curentul doar pentru a primi din nou. Rata înaltă a oboselii fizice, a epuizării psihice şi a deshidratării spirituale în rândul slujitorilor bisericeşti are legătură cu convingerea că ei sunt acolo pentru a-i îngriji şi a-i sprijini pe toţi fără a se înţelege faptul că şi miniştrii sacri înşişi au nevoie de îngrijire şi sprijin. Isus ne spune că este o problemă de a iubi şi a fi iubit, de a da şi a primi.

Lectura evanghelică de astăzi este partea finală din capitolul 10 al Evangheliei după Matei, în care Isus le dă discipolilor săi o amplă învăţătură despre misiune sau slujire. În prima parte a lecturii, Isus zugrăveşte un portret al misionarului sau al ministrului sacru care este vrednic de numele “creştin”: “Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine” (versetele 37-38).

Cu alte cuvinte, mesagerul lui Cristos trebuie să fie cineva care îl iubeşte pe Cristos în aşa măsură încât iubirea pentru părinţi şi copii (şi implicit iubirea pentru soţ sau soţie) primeşte o importanţă secundară. Nu doar iubirea faţă de familie ci şi iubirea pentru sine devine secundară. A-ţi lua crucea şi a-l urma pe Isus înseamnă a-ţi semna condamnarea la moarte, deoarece calea crucii se încheie pe Calvarul răstignirii. Singurul mesager credibil (“vrednic”) al lui Cristos este persoana care a găsit o motivaţie pentru a trăi şi o motivaţie pentru a muri, şi această motivaţie este Isus Cristos însuşi. De aceea, prima parte a lecturii se încheie cu principiul general: “Cine ţine la viaţă o va pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine o va regăsi” (versetul 39).

A doua parte a lecturii vorbeşte despre mesagerul creştin nu ca unul care împarte iubire, ci ca unul care primeşte iubirea şi ospitalitatea oamenilor. De această dată discipolul se află în postura de primitor. “Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis” (versetul 40). Mulţi miniştri nu vor să accepte ajutor de la oameni. Ei cred că partea lor este doar aceea de a împărţi iubire şi mângâiere celorlalţi. Adevărul este că persoana incapabilă să primească iubirea este de asemenea incapabilă să o dăruiască. Să ne amintim analogia cu cablul electric: un cablu care nu primeşte energie electrică nu poate nici să o dea. Cei mai buni misionari pe care îi cunoaştem în Africa sunt aceia care îi vizitează pe nativi şi se aşează pentru a împărţi cu ei masa lor sărăcăcioasă. Acceptând ospitalitatea pe care o au de oferit oamenii, ei se deschid mai mult către un flux a-da-şi-a-primi al iubirii.

Pentru a încheia învăţătura sa, Isus îi încurajează pe oameni să fie generoşi cu mesagerii săi. Să primim în inimă aceste cuvinte ale lui Isus şi să acţionăm în consecinţă după cum putem mai bine. Să ne amintim că nu trebuie să dăm aur sau argint; un pahar de apă rece este de ajuns: “Cine primeşte un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut, fie şi numai un pahar cu apă rece, unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata” (versetele 41-42).

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin