Start > Ritul bizantin > Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

20 June 2008
4,034 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Prăznuim astăzi nașterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Isus Hristos, care a fost cel din urmă prooroc al Legii celei Vechi și cel dintâi prooroc al Noului Testament, pecetea celor două Testamente, așa cum îl numește Sfânta noastră Biserică.

Glasul Cuvântului, Sfeșnicul Luminii, omul trimis de la Dumnezeu să mărturisească despre Lumină. Așa cum soarele își trimite zorii ce anunță răsăritul, așa a fost pentru venirea lui Hristos în lume Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui naștere o prăznuim astăzi.

În întunericul adânc în care zăcea omenirea căzută în păcat, ca într-o noapte fără lună, stăruie totuși pe cerul năzuințelor omenești o lumină; erau profeții care formează nădejdea de izbăvire a descoperirii lui Dumnezeu în lume, înainte de a se întrupa El Însuși în ea. La depărtare de veacuri, în urma tuturor și înaintea lui Hristos, apare Sf. Ioan și apariția pecetluiește în lume mărturia de netăgăduit a venirii lui Hristos, pe care L-a arătat ucenicilor și lumii întregi, zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu; Cel ce ridică păcatul lumii”.

Fiul preotului Zaharia din ceata lui Ahio și a Elisabetei, din fetele lui Aron, s-a născut în Aim Kerin, un sat din Iudeea.

Se naște din părinți sterpi, care până la adânci bătrâneți nu au avut copii pe care îi doreau și pentru care s-au rugat toată viața lor. Nașterea pruncului e vestită lui Zaharia pe când el își făcea slujba în templul din Ierusalim. El se afla în altar și tămâia cu cădelnița. Atunci Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, s-a arătat lui Zaharia și i-a spus: “Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan și vei avea bucurie și mulți se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu și se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.

De bucurie, bătrânului Zaharia nu-i venea să creadă: “Eu sunt bătrân și femeia mea înaintată în vârstă; din ce vom cunoaște aceasta?”. Și îngerul i-a dat un semn: “Eu sunt Gavriil, care am fost să-ți vestesc ție acestea și iată, vei rămâne mut, neputând vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea”. Și semnul s-a înfăptuit: ieșind din templu, unde tămâiase, nu putea să mai grăiască, căci făcea semne către popor, iar poporul a înțeles că el a avut o vedenie.

Și Elisabeta a rămas însărcinată, lemnul uscat a odrăslit mlădița, pământul sterp și pustiu a odrăslit pe Fiul pustiei, bucurându-se că Domnul Dumnezeu a făcut aceasta ca să ridice rușinea ei dintre oameni, căci acuma vecinii și neamurile ei se bucurau împreună cu ea că a mărit Domnul mila Sa cu dânsa.

La bucuria aceasta a luat parte și Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, care a venit degrabă în casa lui Zaharia, la Elisabeta, rudenia sa.

Mare a fost mirarea amândorura atunci când s-au întâmpinat, căci auzind Elisabeta salutarea Mariei, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele ei, și plină de bucuria pe care Duhul Sfânt i-o inspira, a cunoscut taina. Pruncul ei, zămislit din făgăduință, a văzut pe Domnul Dumnezeu pe care-L purta Sfânta Fecioară în sine, de aceea ea a strigat cu glas mare, zicând: “Binecuvântată ești tu întru femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, căci, iată, cum am auzit glasul salutării tale, a săltat în mine cu bucurie pruncul ce mi l-a făgăduit Dumnezeu și prin aceasta se vor împlini toate cele spuse nouă de la Domnul”.

A fost și acesta un semn care se alătura atâtor minunate întâmplări și toate adevereau rând pe rând că Dumnezeu, care a hotărât să-și facă sălașul între oameni, i-a ales pe ei slujitori ai tainei, iar pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Său. Maica Domnului, purtând în sine comoara Tainei, a rămas la Elisabeta ca la trei luni.

La vremea cuvenită Elisabeta a născut un prunc de care s-au bucurat și au mulțumit lui Dumnezeu. Iar la opt zile după aceea, cum era obiceiul, s-au adunat rudeniile, prietenii și vecinii la casa lor ca să pună nume pruncului. Și nu se înțelegeau ce nume să-i pună. Unii voiau să-i dea pruncului numele tatălui său, adică Zaharia, mama susținea ca să-i pună numele Ioan. Cum toți erau în nedumerire, ei au făcut semn tatălui său întrebându-l cum ar vrea să fie numit. Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui și toți s-au mirat. Și îndată i s-a dezlegat lui limba și vorbea lăudând pe Dumnezeu. Iar cei care au fost de față au zis: “Oare ce va fi pruncul acesta?”. Iar Zaharia, tatăl lui, umplându-se de Duhul Sfânt a zis: “Și tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului, să gătești căile Sale” (Luca 1, 76).

Vorbea prin Zaharia Sfântul Duh; anunța poporului credincios pe Sfântul Ioan ce se tâlcuiește “Darul lui Dumnezeu” trimis în lume să vestească venirea Domnului. Zaharia vorbea și Duhul Sfânt îl învăța, iar pruncul creștea și se întărea cu Duhul până în ziua arătării sale în Israel, când toate acestea s-au împlinit, când fiul lui Zaharia trezea poporul prin cuvântul lui înflăcărat și prin botezul pocăinței. A devenit profetul cu glasul ca de tunet, ce fulgera împotriva desfrâului regilor, nedreptății cărturarilor și a fariseilor și împotriva păcatului de orice fel. El propovăduia cu putere pe Hristos în ținutul Iordanului, spunând: “Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2).

“Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.

“Cel ce vine după mine, mai mare decât mine este; vânturătoarea este în mâna sa și va curăți aria. Grâul îl va aduna în hambarele Sale, iar pleava o va arde în foc nestins”.

Predica Sfântului Ioan Botezătorul a trezit tot ținutul Iordanului, care zăcea în întunericul păcatelor și în umbra morții.

Poporul se apropie de Iordan, unde Ioan propovăduia venirea lui “Mesia” și boteza cu apă, pregătind Calea Domnului. Celor ce se apropiau de dânsul, mărturisindu-și păcatele, le spunea: “faceți roduri vrednice de pocăință”. “Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel care are bucate așișderea să facă” (Luca 2, 8, 11).

Ioan cel mai mare dintre prooroci, el, care încheie șirul proorocilor Vechiului Testament, prin îndreptarea oamenilor către Fiul lui Dumnezeu, “Mesia”, colaborează la așezarea temeliei Noului Testament care începe acum, luând asupra sa lucrarea de binevoitor în opera de răscumpărare a lumii prin Isus Hristos Domnul nostru.

Ceea ce proorocii Vechiului Testament au întrezărit peste veacuri, Sfântul Ioan vede cu ochii împlinindu-se. El se învrednicește de Stăpânul, “robul” se atinge de cel ce conduce toate, căruia nu era vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintelor și să fie prezent la marele act al teofaniei; când s-a deschis cerul și s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de porumbel peste Isus și a grăit Tatăl: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Prin aceasta Însuși Dumnezeu adeverește dumnezeirea lui Isus, iar Ioan, Marele prooroc, fiind prezent, întărește cuvântul cel grăit de Tatăl cel ceresc, spunându-I: “Și eu am văzut și am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 3,4). S-a micșorat până la tăierea capului, pe care l-a închinat lui Hristos. Glasul lui răsună și azi în pustiul vremii pe care o trăim, chemându-ne la o cât mai strânsă legătură cu Hristos Mântuitorul, pentru îndeplinirea în fapte creștinești, vrednice de pocăință.

Spre sufletul fiecăruia din noi este un drum pe care vine Hristos să bată, să ceară să I se deschidă, pentru a fi cu noi, pentru a ne uni cu El.

Pe fiecare din aceste drumuri vine și mai înaintemergătorul Sfântul Ioan Botezătorul. Spre fiecare din noi el adresează cuvântul său plin de convingere și hotărâre: “Vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui; pocăiți-vă, smeriți-vă viața, întoarceți-vă la Dumnezeu și faceți voia Lui, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”.

“Cel ce are două haine, să dea și celui ce nu are, iar cel ce are bucate, așișderea să facă. Cel care este sus pus să se ferească de a face nedreptate și să nu acuze pe nedrept pe nimeni”.

Părinților le spune: “Întoarceți-vă inima spre copiii voștri” și copiilor neascultători le strigă: “Îndreptați-vă spre lumină”.

Oamenilor care se dușmănesc, el le arată pe Hristos Iubitorul de oameni și popoarelor ce se războiesc, le arată pe Hristos, Pacea lumii.

Fiecăruia după firea și ocupația sa, Sfântul Ioan Botezătorul ne arată ce trebuie să facem. Nu cere nimănui să se pustnicească în modul trăirii sale, dar fiecăruia ne aduce aminte că avem o chemare de adevărat creștin, a cărui datorie este dragostea de Dumnezeu și dragostea de aproapele care se pot arăta și împlini prin fapte de milă, dragoste, dreptate și pace.

La ușa Sfântului Altar, Sfântul Ioan arată credincioșilor noștri Sfânta Jertfă și când preotul cheamă spre Potir zicând: “Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, Sfântul Ioan Botezătorul, arătând spre potir, zice: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Spre acest glas dumnezeiesc, spre acest strălucit sfeșnic al luminii ne cheamă pe noi praznicul de astăzi al nașterii sale. Cu ce ne înfățișăm noi azi ca să întâmpinăm pe cel care a propovăduit lumii apropierea Împărăției lui Dumnezeu? Cu nimic altceva decât cu hotărârea de a-i asculta îndemnul lui: “Faceți fapte vrednice de pocăință”.

Cu această hotărâre sfântă să venim, așadar, să întâmpinăm nașterea Sfântului Ioan, cu această hotărâre și cu inima arzând de pacea și dragostea Împărăției lui Dumnezeu, să-i strigăm lui așa: “Bucură-te, cel ce ești darul lui Dumnezeu; bucură-te, steaua stelelor și zorile răsăritului celui de sus; bucură-te, cel ce îndreptezi pașii noștri pe calea mântuirii; bucură-te, cel ce speli inima noastră cu botezul pocăinței; bucură-te, împărtășitorul darurilor Împărăției lui Dumnezeu; bucură-te, prea cinstite Înaintemergătorule al mântuirii noastre”. Amin.

Ritul bizantin