Predici

Moise a spus poporului israelit: “Tu eşti un popor consfinţit Domnului Dumnezeului tu, pe tine te-a ales, ca, între toate popoarele care trăiesc pe pământ, tu să fii poporul care îi aparţine lui în mod deosebit. Dacă Domnul v-a îndrăgit, dacă el v-a ales, aceasta a făcut-o… din dragoste către voi şi din fidelitate faţă de jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri… Să păziţi deci legile, poruncile şi hotărârile pe care vi le prescriu eu astăzi, ca să le împliniţi. (Dt 7,6-11)

Trebuie să fi fost un moment emoţionant pentru Moise acela în care a înţeles, din tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul peregrinărilor anevoioase ale poporului lui Israel prin pustiu, că Dumnezeu a fost cu ei, i-a însoţit. Ei s-au simţit salvaţi atunci când au fost ameninţaţi, au fost îndestulaţi atunci când erau flămânzi ori însetaţi, au simţit întărire atunci când erau deprimaţi şi descurajaţi. Toate aceste “întâmplări” au devenit pentru Moise tot atâtea semne prin care Dumnezeu le arată evreilor că i-a ales… ca să fie poporul care îi aparţine în mod deosebit şi că i-a îndrăgit. Această atitudine a lui Dumnezeu care revelează simţămintele Lui profunde faţă de acest popor care nu este nici cel mai mare, nici cel mai puternic şi nici mai cel mai înţelept, impune din partea poporului să păzească legile, poruncile şi hotărârile divine. Numai în aceste condiţii poporul putea rămâne un popor ales.

Isus a spus: “Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici… Toate mi-au fost date de către Tatăl meu… Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”. (Mt 11,25-30)

Istoria a dovedit că, deşi depozitar al binecuvântărilor şi făgăduinţelor divine, al unei dragoste neţărmurite din partea Celui care l-a ales, poporul nu păstrat prietenia lui Dumnezeu. Atâtea evenimente teribile prin care acest popor multimilenar a trecut au arătat că Dumnezeu şi-a întors faţa de la ei. De ce? Cauza a fost mereu aceeaşi (iar profeţii sunt martori privilegiaţi în acest sens): nu au păzit legile, poruncile şi hotărârile divine.

Şi totuşi, ceea ce a înţelepţii şi pricepuţii nu au înţeles, li s-a descoperit celor mici din popor. Numai cel care îl caută pe Isus Cristos, numai cel care ia asupra sa jugul (termen sinonim cu împlinirea voinţei) Lui poate dobândi odihna pentru suflet.

Aşadar, sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus evocă acele simţăminte ale lui Dumnezeu pe care le nutreşte faţă de cel care ştie să primească acest dar divin, simţăminte simbolizate prin inima străpunsă a lui Isus Cristos.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin