Start > Ritul latin > Predică pentru Trupul și Sângele Domnului

Predică pentru Trupul și Sângele Domnului

21 May 2008
1,279 afișări

Autor: pr. Felician Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Preasfântul Trup și Sânge (Anul A)

Într-una din zile, pe când Isus traversa Lacul Genezaret, apostolii și-au amintit că nu au decât o singură pâine pentru masă. În urma acestei constatări, au început o dispută între ei. Isus, cunoscându-i, a intervenit și le-a amintit de cele două minuni ale înmulțirii pâinilor. “Când am frânt cinci pâini pentru cinci mii, câte coșuri pline de bucăți ați adunat? I-au spus: “Douăsprezece”. Și cele șapte pâini pentru cei patru mii, câte coșuri pline de bucăți ați adunat? Ei i-au răspuns: “Șapte”. Iar el le-a zis: “Încă nu înțelegeți?” (Mc 8, 19-21).

De fapt, ce nu înțelegeau ucenicii? La ce se referă Isus când îi apostrofează parcă spunând: “Încă nu înțelegeți?” (Mc 8, 21)

Era vorba de misterul Sfintei Euharistii, Trupul și Sângele Domnului, cel pe care îl sărbătorim în mod deosebit astăzi.

Isus știe că ucenicii sunt limitați în a înțelege misterele, de aceea, înainte să-i invite propriu-zis la Cina de Taină, acolo unde înființează în mod oficial Taina Euharistiei, îi pregătește mai întâi prin cele două minuni ale înmulțirii pâinilor, dar și prin celelalte minuni făcute de Isus, prin predicile și prin exemplul său.

Ucenicii încă sunt tributari gândirii umane. Când au văzut că nu au decât o pâine au început să arunce vina neglijenței unul pe altul. “Tu trebuia să iei pentru că tu ai banii”, i-o fi spus Petru lui Iuda. “Ba nu, Ioan trebuia să meargă să ia, este mai tânăr și putea să alerge”, o fi răspuns Iuda. “Ba nu, tu trebuia să iei pâine, Petru, pentru că tu ești mai apropiat de Isus. Nu te-a întrebat el pe tine dacă vrem să plecăm și noi?” I-ai spus că nu vrem să plecăm, atunci de ce nu ai avut grijă să cumperi pâine? Acum ce-o să spună Isus? Că suntem neglijenți!?

Isus însă vrea să-i orienteze de la gândirea lor limitată la înălțimea misterului. În planul lui Dumnezeu, uitarea pâinii, probabil a fost premeditată. Trebuiau să porească de la ceva palpabil pentru a ajunge în inima misterului, mai ales că nu trecuse mult timp de la cele două minuni ale înmulțirii pâinilor, dovadă că știau și numărul exact al coșurile pe care le adunase la sfârșit.

“De ce discutați că nu aveți pâine?” (Mc 8,17) “Eu sunt pâinea vieții” (In 6,35), spusese Isus în discursul de după prima înmulțire a pâinilor. Cum să nu aveți pâine? Dacă eu sunt pâinea vieții și dacă eu sunt acum cu voi în barcă, înseamnă că aveți pâine și aveți din belșug. Nu pâinea fizică trebuie să fie prioritatea în viața voastră, ci pâinea euharistică, eu care sunt aici cu voi, eu care voi rămâne cu voi până la sfârșitul veacurilor în taina euharistică din tabernacolele din lumea întreagă.

Probabil că nu e întâmplător faptul că la întrebarea lui Isus: “Câte coșuri pline cu bucăți ați adunat?”, apostolii au răspuns mai întâi: “Douăsprezece!”, apoi “Șapte!”. Să fi fost oare aluzie la numărul celor doisprezece apostoli care, după înălțarea lui Isus la cer, aveau să meargă în lumea întreagă să celebreze Euharistia și să ducă hrana cuvântului? Ei erau cei care rămăseseră în urma lui Isus, cei mai îndreptățiți să meargă în numele lui. Iar numărul celor șapte, să fi fost oare cei șapre diaconi, aleși pentru a sluji la mese, pentru a sluji caritatea? Aceasta să fie oare ordinea în viața noastră? Mai întâi pâinea euharistică, apoi pâinea carității, pâinea fizică?

Dacă avem în vedere preocuparea lui Isus legată de neînțelegerea acestui mare mister din partea ucenicilor, suntem îndreptățiți să credem că aceasta este ordinea.

Până la Isus, Dumnezeu-Tatăl s-a folosit de cele lumești pentru a-i orienta pe oameni spre el, spre Fiul său pe care îl promisese și care urma să vină. Întreaga creație vorbea despre Dumnezeu. Poporul ales, și el era un semn al prezenței lui Dumnezeu. Legea, patriarhii, profeții, regii, înțelepții din Vechiul Testament, toți au avut rolul de a orienta poporul ales spre Dumnezeu. La rândul său, pentru a înțelege marile mistere ale vieții de credință, Isus pornește de la semne palpabile: pâine, vin, viță-de-vie, grâu, poarta oilor, păstorul, semnul lui Iona, etc. Toate aceste elemente reale aveau rolul de a-i conduce pe cei prezenți, fie pe apostoli, fie mulțimile, la elementul nepalpabil, la sacrament, la izvorul harului, care este Dumnezeu.

În barcă, Isus pornește de la lipsa pâiniii fizice pentru a-i face pe ucenici să înțeleagă care este adevărata pâine și pentru care pâine trebuie să se preocupe.

Și evanghelia de astăzi prezintă tot un moment în care oamenii, fie ei și cei care au beneficiat de o minune a lui Isus, de înmulțirea pâinilor, nu înțeleg misterul la care vrea Isus să-i conducă. Și ei sunt limitați în gândire. Și ei se opresc doar la cele aparente, voind parcă cu încăpățânare să nu treacă dincolo, la ceea ce nu se vede, dar trebuie crezut și experimentat prin credință.

Mai mult, Isus condiționează chiar viața de hrana nouă pe care le-o promite: Trupul și Sângele său. “Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi in veci; iar pâinea pe care o voi da eu pentru viața lumii este trupul meu” (In 6, 51)

De data aceasta iudeii sunt cei care nu înțeleg. Și pentru a-i determina să înțeleagă, Isus face aluzie la pâinea care au mâncat-o strămoșii lor în pustiu, la mană, dorind să scoată în evidență faptul că deși ei au mâncat, au murit. “Cine mănâncă din această pâine va trăi în veci” (In 6,58).

Aceasta este diferența dintre realitate și mister, dintre pâinea pentru care se preocupau ucenicii în barcă, dintre pâinea-mană pe care au mâncat-o evreii în pustiu și Euharistie, pâinea vieții, Trupul și Sângele Domnului. Cine rămâne în realitatea celor care se văd riscă să rămână și dezamăgit, în timp ce cel care trece de la realitatea vizibilă la cea invizibilă prin credință, înțelege că Euharistia este hrană pentru viața veșnică, că cel care se grănește din ea, se hrănește pentru viața veșnică.

Printre preocupările acestei lumi, este și cea legată de procurarea hranei zilnice, a pâinii, așa cum de multe ori sintetizăm această nevoie. A căuta însă în mod exagerat această hrană fizică, în timp ce am ignora-o pe cea spirituală, ar însemna să rămânem de multe ori dezamăgiți.

Pentru a intra în posesia pâinii fizice este nevoie de efort, uneori de un efort susținut, este nevoie să pleci departe, așa cum este cazul multora din zilele noastre, care își câștigă existența la atâția kilometri departe de casă. Uneori se fac revoluții, greve, proteste, etc. Pentru pâinea fizică, omul este gata, dacă e nevoie, să fure și chiar să ucidă.

Pentru pâinea euharistică nu e nevoie de efort fizic, nu se fac greve, revoluții și nici proteste. Nu fură și nu ucide nimeni pentru a o avea. Sunt uciși poate cei care o oferă; episcopii, preoții.

Cine o primește, nu poate să răspundă cu ură, nu poate iniția războaiei, nu poate face nedreptăți, nu se poate lipsi de iubire și nu este zgârcit în a oferi iubirea. Căci cine face măcar una din acestea, înseamnă că este asemenea ucenicilor sau a iudeilor care “încă nu au înțeles”.

În sărbătoarea Trupulul și a Sângelui Domnului să mulțumim lui Dumnezeu pentru un așa mare dar. Să-l rugăm pe Duhul Sfânt să ne facă să înțelegem cât mai mult acest mare mister, iar pe Isus, prezent în Sfânta Taină a altarului, în Euharistie, să-l adorăm și să-i mulțumim că a găsit această cale pentru a rămâne pururi cu noi, spre a ne fi hrană pentru viața veșnică.

Să adorăm în orice moment Preasfântul și Dumnezeiescul Sacrament.

Ritul latin