Predici

Se numeşte naşterea Bisericii. Şi încă manifestarea sa publică. Dar care Biserică? Şi ce fel de “prezentare”? Să fixăm unele elemente.

O Biserică care vine pe neaşteptate

Fără îndoială surpriza constituie elementul cheie al Rusaliilor. Nimeni nu se mai aştepta la nimic de la acei indivizi. Erau învinşi. Un grup neînsemnat şi mai mult “decapitat” (liderul indiscutabil a dispărut definitiv). Puterea constituită încă odată, graţie complicităţii obişnuite, a reuşit să facă ordine, neutralizând focarul periculos. Situaţia s-a normalizat, după agitaţia provocată în ultimul timp de acel turbulent coborât din Galileia cu ceata sa de zdrenţăroşi.

Calendarul sărbătorilor se derula cu regularitate, fără riscuri de incidente neplăcute. Lecţia trebuie să fie folositoare în cazul în care vreun exaltat ar cultiva încă idei bizare. Mulţimea cosmopolită s-a adunat la Ierusalim, conform tradiţiei, pentru aceleaşi motive. În schimb se produce un eveniment neaşteptat, care aţâţă interesul şi trezeşte gălăgie, uimire. Lumea rămâne “înspăimântată”. Nu la asta se aştepta.

Este un element “în afara programului”, care face de-a dreptul să sară în aer tot programul. Aşa ar trebui să fie mereu Biserica. Fără a fi programată. Ne invitată la sărbătoare. Capabilă de a-i primi pe toţi surprinşi, nepregătiţi. Năvăleşte pe scenă provocând zăpăceală. Greu de înţeles ceea ce se întâmplă. Imposibil de prevăzut consecinţele. Şi pentru că acea ieşire nu vrea să fie pur şi simplu o văpaie de entuziasm, o lovitură de teatru, dar are aerul de a deveni un lucru serios, care continuă. Fenomenul neaşteptat nu are nici o intenţie de a “reintra”.

Nimeni nu ştie de la început ceea ce va trebui să asculte şi să vadă. Nu a fost distribuit din capul locului textul discursurilor (Şi pentru că, din fericire, nu a fost nici o pregătire a discursurilor. Cei care erau pregătiţi să primească vântul, focul, adică Duhul nicidecum predici…)

Biserica improvizează. Duhul pune în gura acelor oameni “necunoscători” cuvinte noi, nemaiauzite. Nici un răspuns previzibil. Nici o declaraţie scontată. Nici o afirmaţie ştiută. Biserica Rusaliilor este o Biserică care “se inventează” pe loc. Trezeşte uimire pentru că răsare într-un moment negândit, spune lucruri inimaginabile, se comportă în chip neobişnuit, face propuneri atât de diferite de cele obişnuite. În sfârşit, are curajul ineditului, al nebănuitului.

Este o Biserică ce pune în încurcătură, tulbură, zguduie. Neavând poziţii de apărat, de protejat echilibre, se mişcă cu o libertate descumpănitoare. Este o Biserică ce trezeşte interes pentru că nu ne conduce din nou la nici o categorie a trecutului, nu imită modele sau experienţe de dinainte. Este o Biserică ce nu a cerut nimănui permisiunea de a ieşi în public, nu a armonizat modurile, timpurile şi limitele apariţiei sale, nu a cerut deloc garanţii. De altă parte, aşa cum aducea focul, ar fi fost absurd să pretindă garanţii pentru (sau contra?) incendiului… A fost vorba de un “incident”. Cu consecinţe serioase. Şi cu asigurarea că se va repeta.

Rusaliile, adică reportajul unui incident “neanunţat”. Biserica Rusaliilor, adică o manifestare “neanunţată”. Este greu să te obişnuieşti cu o astfel de Biserică.

O Biserică ce se face înţeleasă

Rusaliile, adică importanţa de a reuşi să vorbească tuturor şi de a se face înţeleasă. Apostolii nu adoptă un jargon de iniţiaţi, pentru care să fie necesar un interpret. Nu aduc documente de înţeles numai de adepţi, şi care recer în mod obligatoriu intervenţia comentatorilor specializaţi şi autorizaţi. “…Fiecare îi auzea vorbind în limba maternă.” Care era apoi limba zilnică, a vieţii de toate zilele, lucruri obişnuite. Acea în care pâinea înseamnă pur şi simplu pâine, apa se numeşte apă, şi întâlnind o persoană este salutată cu “bună ziua”.

Nu ajunge să ai ceva de spus. Trebuie să te străduieşti s-o spui în chipul cel mai clar şi pe înţeles. O “veste bună” nu ar avea nevoie de specialişti pentru a înţelege despre ce este vorba. Şi dacă cineva nu este capabil, să încerce, să insiste. Claritatea trebuie să fie şi o formă de asceză. Să nu-mi spună cineva că anumite argumente, “faptele lui Dumnezeu”, “realităţile cerului” nu sunt comunicabile cu cuvintele de uz curent. Dumnezeu s-a făcut de-a dreptul “trup”, s-a oferit foamei oamenilor ca pâine, s-a folosit de alfabetul uman pentru a se explica.

Şi apoi: oare limbajul obscur, contorsionat, sinuos, confuz, este mai adaptat să manifeste misterul decât limbajul care învaţă cu simplitate? Profeţii şi în general toţi scriitorii Cărţii (este suficient să ne gândim la autorii textelor sapienţiale) au spus lucruri care nu sunt banale folosindu-se adesea de imagini la îndemâna tuturor. Nu cred că este hazardant de a afirma că Biserica Rusaliilor este Biserica clarităţii şi a simplităţii (în slujba profundităţii!).

Poate că nu este cazul să deranjăm Duhul ca să ne înveţe limba pe care toţi o vorbesc şi o înţeleg. Poate să fie suficient ceea ce am învăţat acasă. Duhul intervine pentru a ne dărui… inspiraţia, eficacitatea, puterea. Dar claritatea trebuie s-o punem noi. Şi chiar şi un pic de foc, mult mai de folos decât ghiaţa pentru a face cuvântul “transparent”. Incandescenţa eliberează cuvântul de orice urmă de opacitate. Un îndrăgostit reuşeşte mereu să se explice foarte bine.

O Biserică “de neexplicat”

Nu a fost nevoie să se redacteze un proces verbal (rodul chiar al unui obositor compromis între diferitele poziţii) pentru a explica celor care au rămas afară ceea ce s-a întâmplat în cenacol. Şi pentru că în cenacol nu a avut loc nici o discuţie, nici o dezbatere. Rusaliile sunt un fapt pus sub ochii tuturor, nu un document. Acel fapt este clar, evident, totuşi “inexplicabil”. Vreau să spun că explicaţia trebuie căutată în altă parte. Acea Biserică nu posedă în sine justificarea, dar trimite la altceva, la Altcineva.

Lumea intuieşte imediat că acei oameni spun şi fac lucruri care nu depind de ei. “Toţi erau uimiţi şi se întrebau unii pe alţii: “Ce înseamnă aceasta?” (Fap. 2, 12). Ca şi cum ar fi comentat: “Nu este posibil. Nu este de la ei…” Alţii găsesc o explicaţie mai la îndemână: câteva pahare de vin sorbit dimineaţa: “S-au îmbătat cu must…” (Fap. 2, 13). În realitate explicaţia nu este atât de simplă. Şi are un nume precis: Duhul. “Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt…”

Liturgia de astăzi se preocupă să pună în deplină evidenţă pe Protagonistul Rusaliilor. Isus, apărând celor unsprezece (evanghelia), “a suflat asupra lor şi le-a spus: “Primiţi pe Duhul Sfânt”. Toată viaţa, misiunea Bisericii, depinde de Duhul Sfânt. Adevărata mărturisire de credinţă (cum ne aminteşte Paul în a doua lectură) este posibilă numai prin Duhul (“nimeni nu poate spune “Isus este Domnul” decât sub acţiunea Duhului”). Duhul, care nu este monopolul câtorva privilegiaţi, ci este proprietatea, ba chiar darul comun. “Fiecăruia îi este dată o manifestare particulară a Duhului pentru folosul tuturor”. Duhul ca principiu de coeziune internă, dar şi de varietate (varietate de persoane şi de carisme). Duhul care ne face docili şi liberi în acelaşi timp.

Biserica devine interesantă (“erau uimiţi…”), este o problemă (“se întrebau unul pe altul…”), numai dacă nu posedă în ea însăşi explicaţia, dacă nu are pretenţia de a se justifica, de a se apăra sau, mai rău, de a se exalta, de a se da în spectacol, ci constrânge să se caute în altă parte adevărata cauză a toate. Începând cu primul discurs al lui Petru, Faptele Apostolilor sunt străbătute de o precizare de fond: “Să nu gândiţi că depinde de noi…” Biserica Rusaliilor, sau capacitatea de a semăna semne de întrebare, de a provoca întrebări, de a pune probleme, de a cere să se caute “în altă parte”… Apelul la mister nu poate constitui uşoara acoperire de atitudini şi comportamente mai puţin limpezi. Dimpotrivă, Biserica Rusaliilor nu are nimic de ascuns, este atât de transparentă încât lasă să se întrevadă misterul.

O Biserică “incontrolabilă”

Desigur, cineva ar fi preferat ca acei oameni paralizaţi de frică să fi rămas pentru totdeauna ţintuiţi în casă, aşa cum i-a descoperit Domnul înviat (“…în timp ce uşile erau încuiate în locul unde se aflau discipolii de frica Iudeilor, a venit Isus…”).

În schimb Învăţătorul îi trimite în lume: “Aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine, şi eu vă trimit pe voi…” Şi Duhul se îngrijeşte să facă să sară definitiv zăvoarele uşilor şi ferestrelor.

Biserica Rusaliilor este o Biserică ce nu stă în locul pe care ar vrea cineva să-l hotărască, nu respectă rolul impus, nu se adaptează cu partea impusă. Nu a cerut viza de intrare. Biserica Rusaliilor este o Biserică incontrolabilă, care nu se resemnează să fie inofensivă, element decorativ în panorama sărbătorilor, sprijin al aşa-zisei ordini constituite, invitată de onoare pentru a garanta desfăşurarea liniştită a banchetului a câtorva privilegiaţi şi încă mai mult pentru o digestie liniştită.

Este o Biserică nedisponibilă, neutilizabilă pentru alte scopuri, “intratabilă”, neobişnuită, care nu vrea să reintre în funcţii înalte. Ştie să rămână îndelung în cenacol, dar nu ezită să iasă afară în pieţe sau pe străzi pentru a vesti mesajul care i-a fost încredinţat, să tulbure conştiinţele, să denunţe nedreptatea colosală a acelei răstigniri (şi a alte numeroase răstigniri). Preocupată de “lucrurile lui Dumnezeu”, dar zeloasă şi faţă de “lucrurile oamenilor” (a nu se confunda cu afacerile).

Desigur, şi astăzi, sunt capi şi capete care ar prefera o Biserică înainte de Rusalii. O Biserică raţională, îmblânzită, timidă, demisionară, complet absorbită de acţiunea de “a salva sufletele”, lăsând ca cei vicleni să se ocupe de tot restul (adică de propriile interese, posturi, putere de necontrolat, operaţii de o curăţenie dubioasă chiar dacă sunt acoperite cu pecetea creştină…) Dar Biserica, dacă este Biserica lui Cristos şi a Duhului, nu poate să fie decât Biserica, incomodă, a Rusaliilor. Este inutil de a rezerva un loc de onoare în lojă. Locul îi este asigurat, din când în când, de Duhul Sfânt. Prin care cineva descoperă Biserica, incontrolabilă, imprevizibilă, insesizabilă, acolo unde nu i-ar plăcea s-o găsească. Atunci când la mijloc este Duhul, şi nu plăcerea celor “interesaţi”, se poate întâmpla ca Biserica să fie la locul ei în momentul în care nu este la propriul loc!

În sfârşit, ce se întâmplă?… Este întrebarea inevitabilă pusă de Rusaliile de ieri şi, este de dorit, pentru astăzi.

pr. Alessandro Pronzato Ritul latin