Start > Ritul latin > Duminica a XI-a de peste an

Duminica a XI-a de peste an

9 May 2008
987 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XI-a de peste an (Anul A)

Sunt anumite momente în viață când simțim în interiorul nostru o adevărată bucurie de a trăi. Dar sunt și multe altele în care ne dăm seama de greutatea și truda de a trăi în toată amploarea ei…

De obicei ne gândim că este vorba despre problema banilor: cel care are bani se poate bucura de viață; celui care nu are, sau are prea puțini bani, îi vine foarte greu să meargă înainte; având la dispoziție bani, într-un mod sau altul, se rezolvă toate problemele; fără bani duci o viață mâhnită și îndurerată…

Aceasta-i adevărat, dar numai până la un anumit punct. Am cunoscut persoane sărace și simple care erau totdeauna mulțumite, totdeauna bine dispuse; și am întâlnit lume bogată și instruită cu un aer totdeauna obosit, îngrijorat, neliniștit și nemulțumit.

Atunci poate că este vorba mai ales să te bucuri de o sănătate bună: “Sănătate să fie…”.

Și este la fel de adevărat. Dar tot numai până la un anumit punct. Uneori ne putem simți triști “cu moralul la pământ”, mâhniți, chiar dacă din punct de vedere fizic suntem bine și sănătoși. În schimb pot să mărturisesc că am întâlnit persoane cu mari handicapuri și bolnave conștiente că sunt aproape de moarte, care m-au impresionat cu seninătatea lor.

Nu este vorba numai de bani sau sănătate. Și nici nu este vorba numai de o chestiune de stres, de epuizare nervoasă sau probleme psihologice. Mult mai profund, dincolo de toate posibilitățile diferite de situații persoanele sau sociale, este problema condiției umane, oricare ar fi condiția economică, socială sau sanitară a fiecăruia.

Tocmai în viața umană ca atare se întâlnesc aspecte de incertitudine și contradicție, o dimensiune de gol și rătăcire, care stă la rădăcina anumitor sentimente indefinibile de neliniște, oboseală, plictiseală și neliniște pe care le trăim.

Lăsați în voia noastră, numai cu inteligența și stupiditatea noastră, cu tehnologiile și nedreptățile noastre, cu solidaritățile și violențele noastre, toți suntem “ca niște oi fără păstor” (așa cum o spune și Evanghelia). Într-adevăr așa se prezintă întreaga omenire de pe pământ.

Suntem risipiți și rătăciți în drumul existenței noastre și al istoriei lumii, pentru că ne lipsește un punct sigur de referire pentru a da un sens vieții și morții, bucuriei și durerii, binelui și răului.

Evanghelia ne spune că acest punct de referire este Isus Cristos.

Tocmai de aceea se numește “Evanghelie”: este o veste bună, veselă, o veste frumoasă pentru toată omenirea. Putem “înțelege ceva” din misterul vieții și al istoriei, dacă ascultăm cuvântul lui Cristos și credem în el, răstignit și înviat din morți.

Nu vom găsi niciodată orientarea corectă a existenței noastre, dacă-l excludem pe Dumnezeu din orizontul nostru. Numai căutând adevărul lui Dumnezeu, putem găsi adevărata “identitate” a omului, a noastră.

Isus Cristos este acela prin care Dumnezeu însuși ne-a venit în întâmpinare: cu el și în el “împărăția cerurilor”, realizarea planului lui Dumnezeu despre noi, a devenit “aproape”, a început “să se realizeze”. Pentru că numai prin raportul pozitiv cu Dumnezeu, noi ne putem “realiza” într-adevăr pe noi înșine; și numai Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este adevăratul punct de întâlnire între Dumnezeu și om.

Isus a venit să-i cheme pe toți oamenii la această întâlnire prin anunțul “Evangheliei”. Dar nu a voit “să facă totul de unul singur”. A chemat doisprezece apostoli care să colaboreze cu el în misiunea sa. Mai întâi în cadrul restrâns al poporului său (“oițele pierdute ale casei lui Israel”); apoi, după înviere, în cadrul fără hotare și limite al “tuturor popoarelor” (cf Mt 28,19).

Acei “doisprezece apostoli” constituie începutul și simbolul misiunii permanente a Bisericii în istorie: comunicarea bucuriei de a trăi, în numele lui Cristos, celui care se simte “obosit și împovărat” (cf Mt 11,28-30).

Ritul latin