Predici

În tradiţia liturgică a Bisericii din vechime nu există o “sărbătoare dedicată Preasfintei Treimi”. De fapt, misterul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, se descoperă în Noul Testament prin evenimentele mântuirii care-şi au centrul în Paştele lui Cristos; iar în liturgie iese la iveală încontinuu în întreaga celebrare a acestor evenimente în decursul anului liturgic, în special în celebrarea Paştelui şi Rusaliilor. În tot cazul, în liturgia actuală, se merită să punem în valoare această duminică pentru a atenţiona asupra unui mod creştin de a gândi despre Dumnezeu, pornind de la lecturile biblice.

Este util să nu ne chinuim “cum să explicăm Trinitatea poporului”… Mai bine să căutăm să organizăm în aşa fel întreaga celebrare încât să concretizăm o atitudine corectă a credincioşilor în faţa misterului lui Dumnezeu: tăcerea adoraţiei şi cântarea laudei. Recomandăm atenţia deosebită faţă de semnul crucii de la început. De asemenea să se dea reliefare doxologiei finale din rugăciunea euharistică (“Prin Cristos, cu Cristos…), cântând-o solemn. Sfătuim folosirea Colectei alternative din anul A precum şi rugăciunea euharistică IV în integralitatea sa (lăsând la o parte prefaţa zilei prea abstractă şi dificilă).

Se pronunţă foarte des şi uşor cuvântul “Dumnezeu”: fie în rugăciune, fie ca blasfemie, şi chiar înjurătură. Uneori şi în mod frivol în unele discursuri. Dar de fapt, ce punem noi sub acest cuvânt, în inima şi în mintea noastră?

Poate că nimic; pentru mulţi – obişnuiţi să “spună în zadar”, dacă nu chiar blestemând numele lui Dumnezeu – de fapt, acest cuvânt nu înseamnă nimic: nu au încercat niciodată să se gândească serios la aceasta…

“Dumnezeu este un cuvânt în jurul căruia se condensează un nor de asociaţii: amintiri din copilărie, ceremonii religioase, o îmbrăcăminte deosebită, un ambient festiv, un glas eteric: un bătrân, un tron, o fantezie, o putere absolută invizibilă, o greşeală de gândire din timpurile primitive, un punct interogativ, un tată sever…” (H. Oosterhuis). Ce ne vine în minte atunci când ne gândim la Dumnezeu?

Poate că modul nostru de a gândi la Dumnezeu nu este totdeauna prea creştin… A crede în existenţa unei “Fiinţe supreme”, mai mult sau mai puţin indefinite, nu înseamnă încă credinţă creştină. Şi atâta timp cât gândul la Dumnezeu suscită în noi mai mult neîncredere, teamă şi frică decât credinţă, înseamnă că nu am crezut încă cu adevărat în învăţătura lui Isus Cristos.

Nu sunt cuvinte potrivite pentru a spune cu adevărat “cum este Dumnezeu”. Realitatea lui Dumnezeu este totdeauna mult mai mare şi “diferită” decât tot ceea ce ne gândim cu capul nostru despre el sau exprimăm cu sărmanele şi săracele noastre cuvinte.

Dar putem totuşi să ascultăm cu uimire şi cutremur, ceea ce Dumnezeu spune despre sine însuşi în Biblie, şi a încercat să ne facă să înţelegem mai ales prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus.

Dumnezeu i s-a revelat deja lui Moise ca un “Dumnezeu plin de milă şi iertare, încet la mânie şi bogat în har şi fidelitate” (prima lectură). Sfântul Paul, la rândul său, îl numeşte “Dumnezeul iubirii şi al păcii” (lectura a doua). Iar însuşi Isus ne spune în Evanghelie: “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic născut… pentru ca lumea să fie mântuită prin el”.

“Noi am cunoscut şi crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi. Dumnezeu este iubire…” (1In 4,16). Iată modul corect şi real creştin de a gândi despre Dumnezeu.

Dumnezeu este absolutul Iubirii şi al Vieţii. O iubire care – văzută din punctul de vedere al pământului şi istoriei – se numeşte: creaţie, prietenie faţă de om, iertare, alianţă, întrupare, Isus răstignit, Isus înviat, dar al Duhului Sfânt.

Dumnezeu este “Tatăl” (principiul absolut al oricărei vieţi şi al oricărei iubiri), care l-a trimis în lume pe “Fiul” (cel în care s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în formele concrete ale unei existenţe omeneşti), care ni l-a dăruit pe “Duhul Sfânt” (putere de viaţă şi iubire proprii lui Dumnezeu) pentru ca să putem trăi în comuniune de iubire cu el, acum şi în veşnicie.

pr. Anton Iştoc Ritul latin