Predici

Este greu să vorbim despre Duhul Sfânt. Nu ştim prea multe să spunem. Atunci când vorbim despre Dumnezeu Tatăl, ne pare oarecumva că putem să ne gândim la Dumnezeu, pornind de la imaginea şi ideea unui bun părinte. Atunci când vorbim despre Isus Cristos, avem înaintea ochilor figura umană a lui, aşa cum reiese din cele patru Evanghelii… Dar pentru a vorbi despre Duhul Sfânt, ni se pare că ne lipsesc cuvintele potrivite: ne simţim iremediabil constrânşi să ne amintim că nu putem avea pretenţia “să înţelegem” sau să ne reprezentăm într-un mod cuvenit, adecvat misterul lui Dumnezeu.

“Duhul Sfânt” este un nume-imagine. “Duh” înseamnă vânt: forţă puternică, liberă, imprevizibilă, necontrolabilă. De asemenea înseamnă respiraţie, suflu vital, principiu şi semn al vieţii: “Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul…”.

“Sfânt” înseamnă divin, caracteristic lui Dumnezeu, care îi aparţine în sens propriu şi-i manifestă natura şi identitatea: “… şi purcede de la Tatăl şi de la Fiul”.

Duhul este “puterea” lui Dumnezeu prin care el ” vivifică şi sfinţeşte universul” (cf Rugăciunea euharistică III). Este “energia” pe care o comunică Dumnezeu acelora pe care el îi alege pentru a-i face portavoce a cuvântului său şi instrumente ale acţiunii sale în lume (“.. şi a vorbit prin profeţi”).

Duhul este acela care face capabili să “vestească lucrările lui Dumnezeu” (cf. prima lectură) şi să-şi îndeplinească misiunea primită de la Cristos (“După cum Tatăl m-a trimis pe mine, şi eu vă trimit pe voi”), devenind purtători ai iertării lui Dumnezeu (cf. Evanghelia).

Duhul este acela care deschide mintea pentru a înţelege cuvântul lui Dumnezeu şi conduce la credinţă (“Nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât sub acţiunea Duhului Sfânt”).

Duhul este acela care prin Botez şi prin Mir face din toţi creştinii nişte “consacraţi” în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, distribuind fiecăruia daruri (“carisme) şi puteri diferite, pentru ca fiecare să poată să-şi dea contribuţia la edificarea societăţii şi a Bisericii (cf. lectura a doua).

Duhul este acela care “ţine împreună” pe toţi credincioşii în Biserica “una, sfântă, catolică şi apostolică”, şi care trezeşte şi mişcă din ascuns orice autentică iniţiativă de pace, de reconciliere, de solidaritate, de fraternitate între oameni.

Duhul este acela care ne face “fii” ai lui Dumnezeu şi imagini ale lui Cristos şi dă adevărul, pe buzele noastre, spre rugăciune: “Tatăl nostru care eşti în ceruri…”.

Darul Duhului Sfânt este acela care constituie în noi, încă de pe acum, “germenul” învierii finale: “Dacă Duhul aceluia care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va da viaţă şi trupurilor voastre muritoare prin Duhul său care locuieşte în voi” (Rm 8,11).

pr. Anton Iştoc Ritul latin