Start > Ritul latin > Duminica a VI-a de peste an

Duminica a VI-a de peste an

9 May 2008
1,326 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a VI-a de peste an (Anul A)

Creștinul nu numai că a primit botezul într-o anumită zi și a fost înscris în registrele parohiei, dar face binele din inimă și evită răul în mod liber, nu numai în manifestările sale exterioare, dar și în interiorul gândurilor și sentimentelor sale. Tocmai pentru a învăța aceasta ne-am adunat astăzi în jurul altarului.

Libertatea omului este un dar al lui Dumnezeu care deosebește omul de celelalte creaturi. Întrucât își are originea în Dumnezeu, libertatea îl înalță pe om deasupra creației, omul devenind încoronarea creației sale. Această libertate presupune capacitatea de a alege între bine și rău. Dumnezeu nu este cauza păcatului, fapt pe care vrea să îl scoată în evidență cartea Ecleziasticului în prima lectură: “Și nimănui n-a dat libertate să păcătuiască”. Datorită păcatului originar răul este amestecat împreună cu binele. Omul nu poate alege răul deoarece acesta nu există decât sub forma binelui. Ba mai mult chiar, sfântul Ioan Crisostomul ne spune “că răul este lipsa binelui care ar trebui să fie!” (Despre preoție). Deci răul nu este ființă și cu atât mai mult, nu este un principiu coexistent cu Dumnezeu. Cu toate acestea, omul este pus în fața unei alegeri. Soarta sa nu este hotărâtă dinainte spre rău de Dumnezeu ci omul alege între bine și rău hotărându-și singur viitorul după cum am citit în prima lectură: “Pus-a înaintea ta foc și apă și ori la care vei vrea vei întinde mâna”. Omul va alege, va întinde mâna către familiaritatea cu Dumnezeu sau intimitatea cu diavolul.

În timpul dictaturii comuniste, munca agricolă era obligatorie și duminica. Acest lucru contravenea poruncii de a sfinți ziua Domnului. Cu aproximativ 25 de ani în urmă, într-un sat din Moldova, un țăran a refuzat să meargă la câmp, deoarece era duminică. Un membru de partid înfocat a venit la el și i-a zis: “Ori muncești, ori partea de pământ ce ți-a mai rămas și la care ții foarte mult va fi confiscată!”. După o scurtă reflecție, țăranul i-a răspuns: “Mai bine ultimul în paradis, decât primul în iad!” și a refuzat să meargă la muncă.

Alegerea noastră trebuie să fie Dumnezeu. Ne gândim că această posibilitate de alegere implică o responsabilitate foarte mare, însă sfântul Augustin ne spune că “judecata noastră nu ar putea decide dacă un lucru este mai bun decât un altul dacă nu ar fi fost pusă în noi o conștiință fundamentală a binelui!” (De civitate Dei).

Omul, fiind creat de Dumnezeu cu libertate, a fost dotat și cu înțelepciune, iar diavolul l-a ispitit în centrul ființei sale, în cunoaștere. A atacat firea lui înțeleaptă motivând că fructul oprit dă cunoaștere. Însă despre ce cunoaștere este vorba: a devenit el însuși normă obiectivă a binelui și a răului. Libertatea sa a luat o orientare greșită. Din libertatea de a alege binele a devenit o libertate de a lege între bine și rău.

În Vechiul Testament, după ce ne este prezentată căderea primilor oameni și alianța cu Noe și mai apoi cu Abraham, ne este prezentată reînnoirea alianței cu poporul prin intermediul lui Moise. Dumnezeu îi cere poporului respectarea celor 10 porunci, respectare care avea să conducă poporul la intimitatea cu el. În planul său mântuitor a promis omului că îi va trimite un Răscumpărător. Cristos, Mântuitorul care a recapitulat toată creația redându-i omului adevărata libertate, vine și împlinește acest plan, împlinind legea pe care omul a crezut-o în contradicție cu libertatea. Cel ce tinde spre libertate în zilele noastre visează implicit o lume fără legi. Paradoxal, dar legea, în loc să fie anulată, este desăvârșită de Cristos deoarece îi dă omului posibilitatea de a alege binele în libertate. În evanghelia de astăzi Cristos însuși ne spune: “Să nu credeți că am venit să desființez legea, nu am venit să o desființez ci să o desăvârșesc” (Mt 5,17). Planul progresiv de revelare a Tatălui ajunge la final prin venirea lui Cristos.

Legea Vechiului Testament nu era decât un început. Ea a deschis calea, a indicat direcția. Însă legea lăsată în mâinile oamenilor nu aduce roade și sfârșește prin a se întoarce împotriva lui Dumnezeu și a omului însuși. Lăsată în mâna fariseilor legea nu îl conduce, ci îl îndepărtează pe om de Dumnezeu, de aceea Isus adaugă: “Dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția cerurilor!” (Mt 5,20). Cărturarii erau responsabili cu interpretarea legii, iar cuvintele spuse de Cristos cu privire la lege nu priveau interpretarea sa ci noua lege, lege care o cuprinde pe cea anterioară și o depășește. Această nouă lege nu se oprește la faptele exterioare, ci este sintetizată în iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. “Întreg Vechiul Testament este considerat ca pregătire pozitivă la învățătura și misterul lui Cristos. Legea și Profeții, înțelese perfect, sunt primele elemente care conduc la înțelegerea perfectă a evangheliilor, la prima conștiință spirituală a cuvintelor lui Cristos” (Origene, Periarhon).

Desăvârșirea legii este exemplificată prin trei antiteze. Aceste antiteze sunt de fapt o punere față în față a ceea ce a fost imperfect și împlinirea lor actuală. Prima parte a antitezei nu este negată de a doua, ci împlinită de aceasta, dusă la desăvârșire, iar a doua parte pune în evidență înțelepciunea divină. Isus arată adevăratul sediu al binelui și al răului: inima. Ura, înainte de a înarma mâinile, înarmează inima: “Ați auzit că s-a spus să nu ucizi. Eu însă vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi dat pe mâna judecății!” (Mt 5,21). Adulterul, mai înainte de a fi evadare a trupului este evadare a inimii: “Ați auzit că s-a spus să nu faci adulter. Eu însă vă spun că oricine se va uita la o femeie spre a o pofti a și făptuit adulterul cu ea în inima sa!” (Mt 5,28). Adevărul se află în inimă, nu pe buze: “Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu!” (Mt 5,37). Noutatea adusă de Cristos constă într-o interiorizare și radicalizare a poruncilor lui Dumnezeu. Vina și virtutea se nasc dinăuntru. Să nu credem că legea împlinită de Cristos presupune scrupulozitatea sau conduce la ea. Nu slujește la nimic să determinăm până la ce punct ne putem hazarda pentru a nu cădea sub judecata condamnării. În loc de a ne întreba care este limita până la care ne este permis un lucru, să ne întrebăm ce ne face să creștem mai mult conform voinței lui Dumnezeu.

Toate aceste exemple arată noutatea și profunditatea mesajului lui Cristos, care pune întreg omul în fața unei inteligențe depline și adevărate a voinței lui Dumnezeu. Înțelepciunea lui Dumnezeu, desăvârșind legea, ne-a redat adevărata libertate. Nu este o inteligență umană, căci aceasta este nebunie și a dus la răstignirea Domnului măririi, după cum citim în cea de-a doua lectură. Este înțelepciunea care a desăvârșit legea și “pe care Dumnezeu a hotărât-o spre mărirea noastră” (1Cor 6,7). Opoziția dintre înțelepciunea divină și înțelepciunea umană își are punctul culminant în răstignirea lui Isus Cristos, în nebunia crucii. Numai cel ce este luminat de Duhul este capabil să învingă toate opozițiile.

Să ne lăsăm pătrunși de Duhul Domnului pentru a putea alege în libertate exigențele evanghelice. Numai atunci efortul de a crede lasă locul bucuriei de a fi în slujba unui plan înțelept de iubire.

Robert Balan

Ritul latin