Start > Ritul bizantin > Floriile

Floriile

18 April 2008
1,161 afișări

Autor: pr. Ion Cârciuleanu
Copyright: ADMD.info
Duminica Floriilor

Drumul postului pe care creștinul l-a parcurs timp de șase săptămâni a ajuns la ultima treaptă, când Sf. Biserică ne-a pus în față importante scene din viața lui Isus Hristos, scene edificatoare sufletului, pentru a primi cu bucurie ziua Învierii Domnului Isus Hristos.

O dată cu postul am pornit de la Marea Galileei, apoi am început să urcăm încet, trecând prin orașe și sate, ca să ajungem în Betania, orășel la poalele Muntelui Măslinilor unde Isus a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile.

Și astăzi Mântuitorul ne cheamă, prin glasul Bisericii, ca să urcăm alături de El pe vârful muntelui pentru a intra în Ierusalimul sufletului nostru, bucurându-ne că ne-a învrednicit să luăm și noi parte la acest urcuș sfânt. Etapele acestea noi le-am făcut în Biserică, alături de Hristos și cu cât ne apropiem de vârful muntelui, cu atât fețele noastre se înseninează de dorința vie de a depune un ultim efort spre a ajunge să poposim sus, acolo unde mireasma dumnezeiască e mai simțită, acolo unde corul îngerilor este mai auzit.

Multă lume din depărtate ținuturi urcau cu câteva zile înainte dealul Ierusalimului ca să serbeze Paștile, cu dorința vie și gând curat de a vedea pe Isus. În cetatea Ierusalimului, în jurul fariseilor și preoților se pune la cale prinderea lui Isus, cel care aducea o viață nouă, cel care nu tolera ca minciuna să fie elogiată, perfidia să fie ridicată la rang de virtute, iar crima, sub toate formele ei, admisă ca un bun firesc.

Dar Isus, cu blândețea și dragostea dumnezeiască pe care a propovăduit-o, se îndreaptă încet, cu ucenicii lui, spre Betania, ca să intre în casa lui Lazăr pe care-l înviase, și să ia masa cu el. Trebuia să arate tuturor că Lazăr a înviat cu adevărat și totodată trebuia să-i pregătească pentru a putea înțelege Învierea Sa din morți, în acel chip tainic cum avea să se întâmple la numai o săptămână.

Ca un semn de respect și recunoștință pentru cel ce aduce lumină în casa lor, Maria, sora lui Lazăr, toarnă mir de nard curat, de mare preț, peste picioarele lui Isus și cu părul capului îi șterge picioarele. Câtă dragoste față de Învățătorul, câtă umilință plină de respect la sora lui Lazăr, care mai târziu a devenit ucenica lui Isus.

La observația lui Iuda Vânzătorul – că de ce nu s-a vândut, mai bine, mirul -, Domnul Isus, plin de durere de ceea ce gândea fiul pierzării, răspunde: “Las-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveți tot timpul cu voi iar pe Mine nu mă aveți întotdeauna” (Mat. 26, 11).

Din Betania, Domnul Isus se îndreaptă, a doua zi, spre Betfaghe, de unde trimite doi ucenici în satul din apropiere ca să aducă asina ce o vor găsi legată și mânzul asinei, să-i dezlege și să-i aducă la El, iar dacă va întreba cineva de ce fac aceasta, să spună că “Domnul are trebuință de ei și îndată îi va trimite”.

Aceasta spre a se împlini profeția proorocului Zaharia, care zice: “Nu te teme, fiica Sionului, iată că împăratul tău vine călare pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9). Aducându-se mânzul asinei, mulțimea așterne haine peste asin și El se așază deasupra. Covor de veșminte și de ramuri de copaci se întindea înaintea lui Isus, iar mulțimea, cu ramuri de finic și măslin în mână, striga: “Osana! Fiul lui David! Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului. Osana, întru cei de sus” (Marcu 11, 7-10).

În mijlocul acestei mulțimi entuziaste se aflau și “oameni dintre farisei”, pe care această primire îi nemulțumea profund. Nu mai erau ei cei lăudați de popor, cei admirați pentru cucernicie și fapte bune, cu care le plăcea să se laude. “Învățătorule, ceartă-ți ucenicii”. Atunci, Isus le-a răspuns: “de vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca, 19, 39-40). Sfântul Evanghelist Matei întregește discuția cu arhiereii și cărturarii iudei, care îi zic: “Auzi ce zic aceștia?” La care Isus răspunde: “Da. Au niciodată n-ați citit că din gura pruncilor și a celor ce sug voi primi laudă?” (Mat. 21, 16).

De Duminica Floriilor, Duminica Stâlpărilor sau a ramurilor de finic, cu care a fost întâmpinat Mântuitorul nostru la intrarea triumfală în Ierusalim, cu șase zile înainte de răstignire, sunt legate multe fapte și întâmplări, care au rezonanță până în zilele noastre și vor avea până la sfârșitul veacurilor.

Mântuitorul a intrat de multe ori în Ierusalim, dar totdeauna simplu, smerit, fără alai, însoțit numai de ucenicii săi.

În Duminica Floriilor, însă, toate se schimbă: Mântuitorul nu vine smerit, pe furiș, ci călare pe un mânz de asină, însoțit încă din Betania de popor mult, iar la porțile Ierusalimului mulțime de bărbați, femei și copii îl primesc cu ramuri de finic, ca pe un împărat, strigând: “Osana! Fiul lui David, împăratul lui Israil, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului” (Mat. 21, 9; Ioan 12, 13).

Poporul era în delir, fremăta de bucurie și entuziasm, așternea hainele în calea Domnului, și de ar tăcea norodul, pietrele ar striga: “Osana”! Singur Mântuitorul e trist, până în adâncul sufletului Său.

Ce se întâmplase în ziua aceea? Cum de se schimbaseră iudeii în așa măsură? Doar trei ani de zile a vorbit Isus despre Împărăția lui Dumnezeu, în mijlocul acestui popor și a grăit atât de frumos, ca nimeni altul ca El, a săvârșit minuni, vindecări, a dat nenumărate semne despre Dumnezeirea Lui, dar poporul L-a primit neîncrezător, apoi L-a urât de moarte, căutând să-L omoare de mai multe ori.

Ce s-a întâmplat cu acest popor, ce schimbare s-a produs dintr-o dată în sufletul lui? Mântuitorul a încălecat pe mânzul asinei și a intrat triumfal în Ierusalim, ca să se împlinească întocmai cele scrise despre El de profeți (Mat. 21, 5). Dar poporul evreu, egoist și dornic de răzbunare, a văzut altceva acum. Văzându-L călare și înconjurat de atâta popor, a crezut că Mesia a dat semnalul revoluției în contra stăpânirii romane. Fiecare iudeu avea câte un dușman, care trebuia pedepsit și fiecare credea că acum începe realizarea aspirațiilor lor politice, o împărăție pământească. Ei nu pricep că împărăția lui Hristos este împărăția păcii, a iertării și a iubirii. Ei nu pricep că Domnul îi lasă să cânte și să-L slăvească numai ca să dea pildă că cel ce merge la moarte pentru întreaga omenire, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să fie preamărit mai mult decât oricare alt om.

Aceasta a vrut să le arate Domnul prin intrarea triumfală în Ierusalim, dar ei n-au priceput.

Mântuitorul este trist. Îi este milă de popor. Aceasta este ultima chemare la mântuire ce o adresează El însuși poporului ales, dar știe că nu va fi ascultat. Ochii Săi dumnezeiești văd patimile ce vor urma. Numai câteva ceasuri vor trece și acest popor se va schimba iarăși. Numai câteva ceasuri vor trece și poporul se va lepăda de El, îl va urî și-I va dori moartea, căci El, în loc să apuce sabia și să ucidă pe dușmani, va rosti cu glas blând: “Iubiți pe vrăjmașii voștri”, apoi va lua biciul și va goni negustorii din templu, arătând că Dumnezeu pedepsește cu însuși brațul Său pe batjocoritorii celor sfinte.

În seara intrării triumfale în Ierusalim, fiul lui David, Împăratul iudeilor va merge în Betania ca să nu fie ucis înainte de plinirea vremii. Alaiul se apropie tot mai mult de Ierusalim și Mesia este din ce în ce mai trist. El știe că numai câteva zile vor trece și alaiul acesta ce-L însoțește săltând de bucurie se va preface în adunare mișelească, ce în loc de “Osana”, va striga: “Răstignește-L! Răstignește-L!” Mântuitorul știe că cei ce cântă acum “Împăratul iudeilor, Osana, bine este cuvântat”, vor rosti cea mai josnică minciună, că n-au alt împărat decât pe Cezarul, și vor cere ca sângele lui Isus să cadă asupra lor și asupra copiilor lor.

Ochii dumnezeiești ai Mântuitorului văd cum ramurile de finic se prefac în bici și în cunună de spini; mâinile ce aruncă flori în calea lui se strâng în pumni care îl vor lovi fără milă, iar buzele ce-L preamăresc îl vor scuipa și-L vor huidui. Peste strigătele de “Osana”, Mântuitorul aude cum i se ascut piroanele răstignirii.

Iată de ce este trist Mântuitorul. El știe că poporul nu va pricepe cercetarea Lui. El știe că Tatăl nu va lăsa nepedepsită răutatea poporului ales, după cum s-a și întâmplat în anul 70. În mijlocul strigătelor “Răstigniți-L”, Isus a întrezărit crucea de pe Golgota și dincolo de aceasta, El vedea zorile Învierii.

Ce lecție minunată pentru noi! Între “Osana” și “Răstignește-L” se desfășoară și scurta noastră viață pământească.

Întâmplările din Duminica Floriilor trebuie să ne fie spre înțeleaptă învățătură. Să desprindem din ele că Dumnezeu pedepsește pe cei ce nu ascultă glasul Său. Să înțelegem că pe oameni greu ne putem baza, căci sunt, de cele mai multe ori, schimbători după diferitele lor interese. Cine te laudă astăzi, mâine te poate huli, cei ce sunt astăzi prieteni, mâine pot deveni cei mai înverșunați dușmani ai tăi.

De aceea, să venim și să ne încredem în Dumnezeu și să ascultăm glasul Său când ne cheamă și să nu-L întristăm cu răutatea noastră.

Sufletul nostru să-l primească pe Isus cu bucurie, ca odinioară Ierusalimul, căci azi vine ca biruitor al morții și izbăvitor vieții.

Sufletul nostru să fie o cetate a virtuților, pe care să n-o poată cuceri nici un păcat din lume. Cetate a sfințeniei, a milei, a bunătății și a dragostei, cetate a ascultării de Domnul Isus Hristos, cu legea poruncilor Lui, cu îndrumarea Evangheliei Sale, cu apărarea zidului de nebiruit a inimii noastre, cu adevărat credincioasă numai Domnului Împăratului nostru veșnic.

Vine săptămâna Sfintelor Patimi, când Isus urcă spre Golgota.

Să alergăm și noi înaintea Mântuitorului, să așternem înaintea Lui florile și ramurile de finic ale credinței noastre și hainele faptelor noastre frumoase, deschizând larg porțile cetății inimii noastre ca să intre Domnul puterilor.

Să străbatem cu El drumul acesta pe tot parcursul vieții noastre.

Să fim cu El în suferință ca să ne învrednicim a fi cu El și în ziua cea luminată a Învierii.

Învrednicește-ne, Doamne Isuse Hristoase, să te lăudăm, să te binecuvântăm și să te mărim, cântând și strigând și noi “Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Amin.

Text preluat de pe AMDM.info cu acordul parohiei Adormirii Maicii Domnului.

Ritul bizantin