Predici

O, Marie, pentru întreaga lume naşterea ta a fost speranţa şi aurora mântuirii

Chiar de la începutul sfintei Liturghii de azi, Biserica ne îndeamnă Să celebrăm cu bucurie naşterea fericitei Fecioare Maria, fiindcă din ea a apărut soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru (Antifonul la intrare).

Liturgia mai sărbătoreşte, afară de Naşterea Preacuratei Fecioare Maria, Naşterea lui Isus la 25 decembrie şi pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul, la 24 iunie.

Naşterea preacuratei face parte din planul divin al mântuirii omenirii întregi şi de aceea este un mister. Ca să-i înţelegem valoarea şi măreţia, va trebui oare să o comparăm cu naşterea lui Isus sau cu cea a sfântului Ioan Botezătorul? Naşterea lui Isus a fost prea dumnezeiască pentru puterile minţii noastre de a o înţelege. Sfânta Scriptură o compară cu cea a unui soare care răsare din înălţime (cf. Lc 1,79), adică lumină din lumină (Crezul). Naşterea lui Ioan Botezătorul este minunată: este prevestită de arhanghelul Gabriel tatălui său, Zaharia, asigurându-l că va fi motiv de bucurie nu numai pentru familia lui, ci şi pentru mulţi alţii (cf. Lc 1,11-15); vestea i se pare lui Zaharia atât de minunată că nici nu o poate crede şi de aceea rămâne mut (id. 1,20); pruncul tresare de bucurie în sânul Elisabetei şi se umple de Duhul Sfânt la vizita preacuratei (id. 1,40-41); acum, când minunea se înfăptuieşte şi pruncul se naşte, bucuria lui Zaharia este atât de mare că i se dezleagă limba pentru a-i da numele de Ioan (id. 1,64). Isus însuşi vorbeşte despre naşterea lui Ioan Botezătorul, afirmând că nu s-a născut om mai mare din femeie ca el, fiind mai mare decât oricare al profet, că este îngerul Tatălui ceresc trimis să-i pregătească terenul pentru opera mântuirii (Lc 7,24-28). Putem compara naşterea preacuratei cu cea a lui Ioan Botezătorul?

Dacă vrem să descriem în cuvinte omeneşti valoarea şi măreţia naşterii Fecioarei Maria, ar trebui să ne folosim de cuvintele inspirate ale Sfintei Scripturi, prin care să demonstrăm că o întrece pe cea a lui Ioan Botezătorul. Dar Scriptura tace. De ce?

Când cuvintele omeneşti sunt incapabile de a ne reda măreţia unui lucru, Scriptura tace. De exemplu: Isus a venit să ne vestească împărăţia lui Dumnezeu, măreţia şi fericirea ei, dar niciodată n-a încercat să ne-o descrie în cuvinte, fiind imposibil de redat ceea ce Dumnezeu a pregătit acelora care îl iubesc (cf. 1Cor 2,9). Întrezărim măreţia naşterii Fecioarei Maria din câteva cuvinte ale lui Isus spuse unei femei entuziasmate ascultându-i predica, fericind pe aceea care l-a născut şi crescut. Mântuitorul îi spune: Fericiţi sunt mai curând cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc (Lc 11,27-28).

De aici deducem că cel mai fericit dintre toţi este Isus însuşi, fiindcă, ascultând cuvântul Tatălui, a devenit Cuvântul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, rămânând în veci cel mai credincios păstrător al acestui cuvânt părintesc din care s-a născut şi cu care s-a identificat, ca apoi să devină Cuvântul întrupat.

Preacurata Fecioară Maria, aleasă din veci în planul Tatălui ca să devină mamă a Fiului său pe pământ, mama Cuvântului Întrupat, s-a născut ca o consecinţă a ascultării lui Isus faţă de Tatăl. Fecioara Maria spune că toate neamurile o vor numi fericită. De ce? Fiindcă s-a născut din fericita ascultare a Fiului lui Dumnezeu.

O astfel de naştere întrece în măreţie creaţia întregului univers, a tuturor celor văzute şi nevăzute, este unică şi nu are termen de comparaţie. Or, o astfel de măreţie este imposibil de redat în cuvinte omeneşti, ba cred că nici în cuvinte îngereşti, ci doar dumnezeieşti: Maria s-a născut ca urmare a ascultării lui Isus faţă de cuvântul dumnezeiesc al Tatălui veşnic, Cuvântul iubirii infinite prin care şi pentru care toate au luat fiinţă (In 1,3-4). Naşterea lui Ioan Botezătorul se poate descrie, fiind consecinţa naturală a unor evenimente mai puţin minunate, pe când Maria s-a născut din ascultarea Fiului dumnezeiesc faţă de Tatăl ceresc, înainte ca ea să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu ca Fiu al Omului.

Semnificaţia istorică a acestei minuni o putem afirma în cuvinte. Naşterea Fecioarei Maria este preludiul naşterii lui Isus, fiindcă o dată cu apariţia ei în această lume începe să se realizeze planul lui Dumnezeu pentru o minune şi mai mare: întruparea Fiului său divin. În Fecioara din Nazaret Cel Preaînalt ne pregăteşte mama şi regina. Mama şi regina prevesteşte apariţia Regelui regilor, ne spune că Fiul lui Dumnezeu este gata vă vină, să răsară ca un soare din înălţimi, că promisiunile din vechime, referitoare la mântuirea lumii, sunt gata să devină realitate istorică pe pământ.

Micheia a prorocit-o ca pe aceea care trebuie să nască (5,2), desemnând timpul naşterii ei ca pe începutul unei noi ere, când de la Betleemul din Efrata va veni acela care este desemnat să stăpânească peste Israel (id. 1). De fapt, de la Betleem, o dată cu naşterea lui Isus din Fecioara Maria, începe era mântuirii: vremea mesianică.

Naşterea preacuratei este, prin urmare, aurora răscumpărării; apariţia ei proiectează o lumină nouă asupra lumii întregi: lumina nevinovăţiei, a curăţiei, a harului; reflectă măreaţa lumină a aceluia care este lumină din lumină şi vine să lumineze în întuneric, vine să devină Lumen gentium – Lumina neamurilor – cum îl numeşte bătrânul Simeon pe pruncul din braţele sale (cf. Lc 2,32).

Mama luminii, ferită de păcat printr-un privilegiu unic şi plină de har (Lc 1,28) prin meritele lui Isus, nu numai că vesteşte iminenţa răscumpărării, ci ne sileşte dulce ca aurora ca să ne deschidem ochii spre a ne acomoda cu lumina care ne va veni de sus, ca în lumina ei Fiul lui Dumnezeu să ne poată vedea pe noi neprihăniţi, ea fiindu-ne model unic. Zămislirea ei neprihănită este prima floare care îmbucură lumea şi atrage bunăvoinţa Celui Preaînalt pentru a duce la îndeplinire făgăduinţa din paradisul

pământesc de a zdrobi capul Şarpelui viclean (Gen 3,15). (cf. P. Gabriele din S.M. Maddalena, Intimita divina, Roma 1975, pag. 1559).

Dacă preacurata a voit să rămână în istoria mântuirii ca o simplă roabă a Domnului, nici un evanghelist n-a îndrăznit să o scoată din umbra naşterii lui Isus. Dacă totuşi au trebuit să o prezinte lumii, au prezentat-o numai în calitate de mamă a Mântuitorului, dar total acoperită de vălul smereniei, total ascunsă în Cristos, în cuvântul său şi cu el în Dumnezeu în care îşi găsea toată bucuria. Vălul smereniei preacuratei va acoperi chiar şi minunea naşterii lui Isus din peştera din Betleem. Acest sentiment de roabă a Domnului este prin excelenţă trăsătura mesianică pe care o prefigurează pentru acela care a fost prevestit de profeţi drept slujitorul lui Iahve, care din fire este Dumnezeu, dar s-a despuiat pe sine însuşi şi a luat fire de sclav (Fil 2,6-7).

Azi, când preacurata se află în slava cerească şi apostolul Ioan ne-o descrie îmbrăcată în soare, cu luna sub picioare, purtând pe frunte o coroană de douăsprezece stele (Ap 12,1) şi înţelegem că a fost aleasă de Tatăl, înainte de oricare altă făptură ca să colaboreze la întruparea Cuvântului şi să rămână peste veacuri modelul desăvârşit al Bisericii lui Isus, Maria poate spune în Duhul Sfânt, care şi-a ales-o de mireasă din clipa veşnică în care Fiul şi-a ales-o de mamă: Domnul m-a avut de la începutul veacurilor, mai înainte de oricare altă făptură a sa (Prov 8,22), de aceea: Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, iar inima mea tresaltă de bucurie pentru Dumnezeu, Mântuitorul meu, fiindcă lucruri mari a înfăptuit pentru mine Cel Puternic, privind la smerenia slujitoarei sale (Lc 1,46-47. 49a.48).

Iată cum apare Maria la orizontul istoriei în misterul naşterii sale: fiică preaiubită a Tatălui, mamă neprihănită a Fiului şi mireasă a Duhului Sfânt plină de toată strălucirea harului. După demnitatea lui Dumnezeu, cea a Fecioarei mame este cea mai mare care se poate concepe (Pius al XI-lea, Lux veritatis, cf. Intimita divina, pag. 473).

Sărbătoarea de azi este, prin urmare, o chemare la viaţa ascunsă cu Maria în Cristos şi cu Cristos în Dumnezeu. Fericiţi cei pe care Dumnezeu însuşi, prin diferite împrejurări, îi conduce pe calea smereniei, simplităţii, lipsiţi de tot ceea ce străluceşte în ochii oamenilor, ca apoi să primească împărăţia cerurilor.

Toată viaţa primită din clipa naşterii, Neprihănita o va folosi pentru a descifra planul Creatorului din lume şi pentru a se încadra cât mai corect în el în calitate de roabă.

Dacă vrem să ne dovedim copiii ei şi să avem parte de fericirea de care se bucură ea, trebuie s-o urmăm pe calea smereniei slujind lui Dumnezeu şi fraţilor noştri.

pr. Anton Dancă Ritul latin