Start > Ritul bizantin > Duminica Fiului Risipitor

Duminica Fiului Risipitor

14 February 2008
2,450 afișări

Autor: IPS Ioan Ploscaru
Copyright: Editura Viața Creștină
Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului Risipitor)

Duminica aceasta este numită după evanghelie Duminica Fiului Risipitor. Este pusă special în acest timp, pentru ca toți credincioșii să facă o bună spovedanie înainte de începerea Postului Mare. Astăzi voi vorbi despre fiul risipitor, apoi despre două femei păcătoase care s-au convertit: Maria Egipteanca și Pelagia.

Pilda cu fiul risipitor este foarte cunoscută. Un om avea doi fii și le-a împărțit averea. Cel mic s-a dus într-o țară străină, unde a risipit toată averea în beții și desfrâu. Nu scrie în Evanghelie cât a stat în acea țară străină, doar că după ce a cheltuit averea, a ajuns să pască porcii și să mănânce roșcove și resturi din hrana porcilor. Să înțelegem la ce umilință a ajuns, căci pentru evrei porcii erau considerați animale spurcate, iar el, viță de rege, să ajungă în starea aceea, era o mare rușine. După un timp, el a început să gândească la situația lui atât de înjositoare și să-și zică: “Câți argați are tatăl meu care trăiesc în mare belșug, iar eu aici mor de foame. Scula-mă-voi și mă voi duce la tatăl meu, îl voi ruga să mă primească ca pe un servitor, căci nu mai sunt vrednic să mă numesc fiu” (Lc. 15, 17-19).

Fiul a plecat spre casa tatălui, acesta l-a primit cu mare bucurie, l-a iertat și a pregătit mare ospăț de bucuria revederii. În timpul acesta, a venit fiul cel mare de la munca câmpului, a văzut mari pregătiri în casă. Când a auzit că a venit fratele său cel mic, nu a voit să intre, dar tatăl i-a ieșit în întâmpinare. Fiul a spus: “Tată, să-mi fie martor Dumnezeu, eu am fost ascultător totdeauna, am lucrat, dar niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să petrec cu prietenii mei, iar când a venit fiul tău [nu spune fratele meu], ai tăiat vițelul cel gras și ai făcut ospăț mare, cu pompă și risipă”.

Tatăl i-a răspuns: “Fiul meu, nu fi supărat, căci toate ale mele ale tale sunt. Că nu ți-am dat niciodată miei din turmă, nu a fost pentru că nu te-am iubit, ci ca să nu devii și tu risipitor. Iartă pe fratele tău și vino în casă”. Fratele cel mic, când a văzut pe fratele său, i-a cerut iertare, iar fratele cel mare a zis: “Poate firea mea geloasă te-a făcut să pleci, căci tatăl pe tine te iubea mai mult, dar să ne împăcăm”. Și s-au îmbrățișat spre bucuria tatălui lor. Isus încheie această frumoasă pildă spunând că mai mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce, decât pentru 99 de suflete care nu au nevoie de pocăință. Deși lucrul acesta nu este întocmai, pentru că Dumnezeu nu se bucură de un păcătos mai mult decât de 99 de sfinți, care totdeauna fac voia Sa, în general omul se bucură mai mult de ceea ce este nou, decât de ce este vechi.

În același context, Isus spune și pilda cu oaia pierdută. Păstorul, când pierde o oaie, lasă pe cele 99 de oi singure și merge s-o afle pe cea pierdută. După ce a găsit-o, se bucură mai mult decât pentru cele 99 de oi care nu s-au rătăcit.

Maria Egipteanca a trăit în Egipt, la sfârșitul sec. IV. De la vârsta de 12 ani a trăit în desfrâu timp de 17 ani. Odată a auzit că se face un pelerinaj la Ierusalim, pentru a se închina la crucea Domnului. Maria a hotărât să meargă și ea. S-a urcat pe corabie, dar nu avea bani să plătească călătoria; așa că s-a dat mateloților și celor care lucrau pe corabie, căci pe ea nu o atrăgea evlavia, mergea la Ierusalim mai mult pentru a se distra. Ajungând la Ierusalim, a voit să intre cu ceilalți pelerini în Biserica Sfântul Mormânt, dar în fața ei era un zid invizibil; nu putea trece, nu putea nici să-și mai miște picioarele, ceva o ținea.

Alături de intrare era o icoană a Maicii Sfinte. Deodată a simțit că trebuie să se roage și i-a spus Maicii Sfinte: “Maică Sfântă, dacă tu mă ajuți să intru în biserică, îmi schimb viața”. Deodată a simțit că prinde puteri și a intrat în biserică, unde și-a plâns cu multe lacrimi păcatele. A auzit o voce în suflet care i-a spus: “Dacă vei trece dincolo de Iordan, vei găsi o mare bucurie”. Maria a luat trei pâini, s-a îmbrăcat într-o haină groasă de lână și a pornit spre Iordan.

În pustiul Iordanului s-a hrănit cu rădăcini, lăcuste, miere sălbatică și a stat aici 47 de ani, făcând rugăciuni de pocăință pentru viața păcătoasă pe care o dusese înainte. După 47 de ani, un călugăr cu numele Zosima, de la o mănăstire din Iudeea, a mers în pustiu să împărtășească pe pustnicii care locuiau acolo. Deodată în fața lui a apărut o femeie slabă, neagră, dezbrăcată, cu părul lung, care i-a spus: “Părinte Zosima, lasă-mi mantaua să mă acopăr, ca să-ți pot vorbi”. Părintele i-a lăsat mantaua și s-a îndepărtat. Femeia-pusnic s-a învelit în mantaua călugărului apoi i-a vorbit: “Eu sunt Maria din Egipt”. I-a povestit toată viața ei, cum s-a retras în pustie de 47 de ani pentru a face pocăință. S-au rugat împreună “Tatăl nostru”, timp în care Maria se ridica de la pământ. Călugărul a voit să i se închine, căci o credea sfântă, dar ea a spus să nu facă aceasta, pentru că poartă cu el Sfânta Taină, pe Isus. Zosima a rămas mirat cum îi știa numele și că poartă cu el Sfânta Taină. Preotul a spovedit-o, a cuminecat-o și a promis că la anul viitor, în Joia Mare, va veni iarăși s-o împărtășească.

În anul următor a venit întocmai cum a promis. El a văzut că ea trecea Iordanul, făcând o binecuvântare cu mâna, iar apele se retrăgeau. Ea l-a rugat să mai vină după câteva zile. Călugărul a venit, dar a găsit-o moartă. El a voit să sape o groapă pentru a o înmormânta. Fiind bătrân, nu a putut, dar a apărut un leu care a săpat groapa, purtându-se pe lângă Zosima ca un miel. După ce au îngropat-o, leul s-a îndepărtat liniștit. Din viața acestei sfinte putem vedea cât de mult dorește Isus întoarcerea păcătoșilor.

Vă îndemn ca nici unul să nu rămână nespovedit și cuminecat. Noi nu trebuie să mergem în pustiu, ci vom găsi totdeauna un preot în apropiere, care ne poate da dezlegarea și ne pregătește să primim pe Isus în sufletul nostru.

O altă viață de penitentă este viața Sfintei Pelagia, o fată din Antiohia care a trăit pe la anul 390. Era foarte frumoasă și avea mulți curtezani. Fiind bogată, se împodobea cu tot felul de bijuterii și stofe scumpe, atrăgând privirea celor care o întâlneau.

Episcopul Nonus a întâlnit-o și, foarte mâhnit, s-a aruncat pe caldarâm, da cu capul de pământ și striga: “Doamne, fii milostiv mie păcătosului. Uite cum această femeie pierde timpul să se îmbrace cu atâtea podoabe, să-și vopsească părul, pleoapele, buzele, să cheltuiască atâția bani pentru podoabe scumpe, parfumuri rare, brățări, inele și să caute atracții păcătoase, iar eu fac atât de puțin pentru sufletul meu!”. Pelagia a rămas pe gânduri. S-a dus la biserică și a vorbit cu episcopul, s-a spovedit, și-a schimbat viața. S-a îmbrăcat în haine bărbătești și a trăit 31 de ani într-o peșteră pe muntele Măslinilor, în post și pocăință.

Închei cu cuvintele Sfântului Augustin, care zice: “Mă tem de Dumnezeu care trece pe lângă mine!”. Dumnezeu ne îndeamnă la sfințenie oriunde am trăi și oriunde am lucra. Harul lui Dumnezeu ne ajută permanent, să nu-i refuzăm șoapta de întoarcere și pocăință, care ne duce la mântuire. Amin!

Ritul bizantin